Lana del Rey colaborează cu un nume legendar

Lana del Rey colaborează cu un nume legendar

Artista americană a anunțat că lucrează cu Stevie Nicks, solista trupei Fleetwod Mac, pentru noul disc. Albumul ”Lust for Life” nu are încă o dată de lansare, dar este așteptat de fanii Lanei del Rey și pentru că, anterior, a fost anunțată o altă colaborare interesantă cu Weeknd.

Conform revistei britanice New Musical Express, Stevie Nicks nu a confirmat colaborarea cu Lana de Rey. Pe de altă parte, aceasta din urmă a declarat într-un interviu pentru revista Dazed că a scris cu cântec pentru Sean Ono Lennon, fiul legendarului ex-The Beatles.

Printre cele mai interesante comentarii pe rețelele sociale se află și cel pe care Lana del Rey l-a făcut după concertul susținut în festivalul american Coachella. Artista a spus că s-a simțit foarte bine la festival, dar a fost foarte îngrijorată de situația din Coreea de Nord.