Un alt actor pentru R2-D2 în noul ”Star Wars”

Un alt actor pentru R2-D2 în noul ”Star Wars”

Micuțul robot, ”jumătatea” lui C3-PO, va fi jucat de un alt actor în episodul 8 al seriei ”Star Wars”, un înlocuitor al lui Kenny Baker, decedat anul trecut. De altfel, din cauza bolii, actorul britanic a fost doar consultant pentru ”The Force Awakens”, filmul lansat în anul 2015.

”Mă bucur că am lucrat cu Kenny Baker, de la el am învățat multe lucruri despre personajul R2-D2. Este pentru mine o mare onoare să-i calc pe umeri și o mare bucurie să fac parte din universul Star Wars. Abia aștept să aflu ce cred fanii despre munca mea”, a spus Jimmy Vee, actorul care va întra în pielea roboțelului.

Jimmy Vee a terminat filmările pentru ”The Last Jedi”, episodul care va fi lansat în luna decembrie a acestui an, dar abia acum i-a fost confirmată distribuția. Despre noul film se vorbește că ar dezvălui și identitatea tatălui lui Rey, personajul feminin principal al noii serii ”Star Wars”.