Acum la Digi FM Cetin Rasit JOEL CORRY FT MABEL - I Wish

Daea, reacţie la decizia CE de restricţionare a importului de cereale din Ucraina până în septembrie: „Aş fi prelungit termenul până la sfârşitul anului”

petre daea
Petre Daea / Foto: Facebook

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi, la Prima News, că este prieten cu fermierii din Ucraina, dar nu este tată vitreg pentru fermierii români, precizând că ar fi prelungit restricţia la importul de cereale din Ucraina până la sfârşitul acestui an. Remarca sa vine în contextul în care Comisia Europeană a prelungit până la 15 septembrie acordul prin care cinci dintre vecinii UE ai Ucrainei, inclusiv România, pot restricţiona importurile de cereale ucrainene.


“În ce mă priveşte, ca ministru, am căutat să facem diligenţele necesare şi să rămânem într-o corespondenţă instituţională permanentă cu Comisia, în aşa fel încât să putem atenua rănile care s-au produs ca urmare a importurilor din Ucraina. Iată, putem consemna prin regulamentul 1100, care s-a publicat de aseară în Jurnalul Oficial, că aceste măsuri s-au prelungit, restricţia la import a celor patru produse: grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă, care au impactat piaţa României. Iată că avem această răgaz până în 15 septembrie. Noi am susţinut, iar eu am susţinut tot timpul că această măsură trebuie până la sfârşitul anului. Vom analiza din aproape în aproape. De altfel,s-a realizat şi o platformă de colaborare condusă de vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul care răspunde de comerţ, Dombrovskis, în aşa fel încât, prin analiză secvenţială şi continuă să putem să ajungem la concluzia cuvenită pentru a nu distorsiona piaţa şi să aibă posibilitatea fermierii să-şi înmagazineze, dar să-şi valorifice, pentru că aduc produsele temporar în magazie, ele sunt destinate valorificării. Le aduc pentru că este fluxul de recoltare, dar interesul lor îi împinge să valorifice cât mai repede şi la un preţ cât mai bun cu putinţă pentru a-şi recupera cheltuielile şi a obţine o brumă de profit pe care să o folosească în ciclurile agricole următoare”, a afirmat Petre Daea, la Prima News, potrivit News.ro. 

El a precizat că a avut o discuţie şi cu operatorii din Portul Constanţa în legătură cu exportul cerealelor.

“Acum vreo zece zile am avut o discuţie cu operatorii aceştia din privaţi, care au această poartă de ieşire a cerealelor din România şi din Ucraina - Portul Constanţa. Ştim foarte bine că aici este locul unde se înmănunchează producţia şi de aici pleacă în diferite zone ale lumii şi de aici interesul nostru ca să fie operaţional efortul, operaţional înţelegând în primul rând pentru fermierii românii şi în acelaşi timp, şi prin culoarul acesta de solidaritate cu fermierii ucrainieni. Am avut această discuţie, o vom avea şi săptămâna aceasta ca să ne punem de comun acord, prin platforma de coordonare pe care eu am lansat-o în momentul în care am avut o discuţie cu Solski (n.r. ministrul Agriculturii din Ucraina) şi i-am spus-o foarte clar că noi trebuie să ştim ce grafic de livrare au ei, în aşa fel încât să ştim cu ce ne intersectăm în port, ca să ştim cu ce volum de marfă”, a precizat ministrul Agriculturii.

El a mai adăugat că este prieten cu fermierii din Ucraina, dar nu este tată vitreg pentru cei români.

“L-am anunţat pe Solski, am avut patru întâlniri cu ministrul, dintre care două faţă în faţă şi i-am spus-o foarte clar şi i-am transmis exact că eu sunt prieten cu fermieri ucraineni, dar nu sunt tată vitreg pentru fermierii români. Din respect instituţional, ne-am folosit de Comisie şi trebuie să ne folosim de regulile juridice pe care le avem, care s-au instituit prin acorduri pe care le-am semnat de-a lungul vremii şi să respectăm regulile Comisiei Europene. De aceea am şi operat cu măsura aceasta, zic eu, destul de corectă privind atitudinea României, că nu am luat măsurile unilaterale care atrăgeau proceduri de infringement pentru ţară”, a explicat Petre Daea.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
Grâu, agricultură
Agricultorii din Prahova cer desființarea sistemului antigrindină. Situaţia culturilor de grâu...
florin barbu
Ministrul Agriculturii vrea continuarea plafonării prețurilor la alimentele de bază. Sunt...
Ministrul Agriculturii, despre sacrificarea porcului de Crăciun: „Nu trebuie interzis şi nu se...
Rusia îşi suspendă participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene
Ciolacu: „România va dubla, până la sfârşitul anului, capacitatea de tranzit pentru cerealele...
Te-ar putea interesa și
Florin Barbu
Plafonarea adaosului comercial, prelungită încă trei luni. Lista alimentelor care vor fi mai...
Israel, copil israelian,migranți israelieni
Israelul relaxează regulile de import pentru a accelera intrarea mărfurilor necesare pe timp...
fermieri bulgaria
Fermierii bulgari au blocat punctele de trecere ale frontierei cu România
Erfurt, Germany. 26th June, 2022. The Russian war of aggression in Ukraine is threatening food security worldwide. As a result of ports blocked by Russia, important products - above all grain - cannot be exported for months. This could now change. Credit:
Ucraina ar putea folosi o nouă rută pe Marea Neagră pentru transporturile de cereale
Partenerii noștri
Digi24 "Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine...
DigiSport Ethan Mbappe are contractul pe masă! Fratele mai mic al lui Kylian, pe cale să plece de la PSG
Ethan Mbappe are contractul pe masă! Fratele mai mic al lui Kylian, pe...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Umbrelă în ploaie
Prognoza meteo pe două săptămâni. De când încep ploile însemnate cantitativ
admitere liceu
S-a publicat broșura pentru admiterea la liceu 2024. Informații utile din document
Prințul Paul
Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta
Tavi Colen/ Foto: Facebook
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp