Acum la Digi FM Marius Dobre NELLY FURTADO - All good things (Come to an end)

Armata americană a parașutat 38.000 de porții de mâncare în Gaza. Un sfert din populația din zonă e la un pas de foamete

copil palestina
Un copil palestinian în Fâșia Gaza / Foto: Profimedia

Armata americană a paraşutat sâmbătă, 2 martie, ajutoare în Gaza, procedând pentru prima dată astfel în zonă, după ce moartea palestinienilor care stăteau la coadă pentru alimente a subliniat amploarea catastrofei umanitare din enclavă, relatează Reuters.

Alte ţări, printre care Iordania şi Franţa, au trimis deja ajutoare prin paraşutare în Gaza, unde, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare, un sfert din populaţie - 576.000 de persoane - se află la un pas de foamete, relatează News.ro.

Lansarea ajutoarelor din SUA s-a făcut folosindu-se avioane de transport C-130. Acestea au paraşutat peste 38.000 de porţii de mâncare de-a lungul coastei mediteraneene a Fâşiei Gaza, a precizat armata americană într-un comunicat. Forţele iordaniene au participat, de asemenea, la operaţiune.

avion american cu ajutoare

"Efectuăm planificări pentru potenţiale misiuni ulterioare de livrare a ajutoarelor pe cale aeriană", se arată în comunicat.

Un oficial american a declarat pentru Reuters că paraşutările au avut loc deasupra sud-vestului Gaza şi a oraşului Mawasi.

Criticii paraşutărilor ajutoarelor spun că acestea au doar un impact limitat asupra suferinţelor şi că este aproape imposibil să se asigure că proviziile nu ajung în mâinile militanţilor.

Înainte de conflict, Gaza se baza pe 500 de camioane cu provizii care intrau zilnic în enclavă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
Joe Biden/ Profimedia
Joe Biden a devenit viral după ce a făcut o glumă pe seama lui Trump: „Mi-aş fi dorit să-și...
Emmaneul M
Emmanuel Macron, despre conflictul din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război”
Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia/ Profimedia
Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia, în urma unui atac cu dronă din Ucraina
vladimir putin
Franţa îşi trimite ambasadorul la învestirea lui Putin: „Nu avem nicio dorinţă de schimbare de...
Te-ar putea interesa și
Flags,Of,Usa,And,Poland.,Linen,Flags,Close-up.,Flag,Made
Polonia doreşte să aibă cele mai bune relaţii posibile cu SUA, indiferent de cine se află la...
The Weeknd/ Profimedia
The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza
Sophie, ducesa de Edinburgh
Ducesa Sophie, cumnata regelui Charles, primul membru al familiei regale care merge în...
World Youth Festival on the Federal Territory "Sirius". Open dialogue as part of the educational marathon "Znanie. First" "Image of Russia: reality and imposed stereotypes."
Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din...
Partenerii noștri
Digi24 Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni...
DigiSport Ilie Dumitrescu ”i-a făcut praf” pe fotbaliștii lui FCU Craiova: ”Îți trebuie antrenor sau e de educație?”
Ilie Dumitrescu ”i-a făcut praf” pe fotbaliștii lui FCU Craiova: ”Îți...
PeRoz Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am realizat că toți prietenii lui și familia știau și mi-au ascuns"
Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am...
Film Now Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută strâns la piept. Franțuzoaica și-a lăsat la vedere colecția de tatuaje
Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută...
Digi World Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat...
Stirile Kanal D Ministerul Educației a anunțat că pe 13 mai 2024 încep testele pentru elevii de clasa a 2-a la Limba Română. Iată calendarul examenelor pe scurt
Ministerul Educației a anunțat că pe 13 mai 2024 încep testele pentru...
ProFM Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului, imagini virale pe TikTok: „Viață nouă, noi începuturi”
Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Meeting of Russian Foreign Minister Sergei Lavrov with Sierra Leonean Minister of Foreign Affairs and International Cooperation Timothy Kabbah at the Reception House of the Russian Foreign Ministry.
Lavrov spune că Rusia este pregătită dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul...
Iulia Vântur
Iulia Vântur, despre decizia de a se muta în India și a renunța la cariera din România: "Nu te...
interlopi
Răsturnare de situație în cazul crimei de la Padina. Cei trei interlopi suspectați că au ucis...
cristi tanase si sotia lui
Cristi Tănase a intentat divorț la doar o zi după ce soția a obținut ordin de protecție...