Acum la Digi FM Marius Dobre FELIX JAEHN - Ain-t Nobody FT JASMINE THOMPSON

Președintele Joe Biden a strâns peste 53 de milioane de dolari în februarie pentru campania sa de realegere

2023 State of the Union Address
Joe Biden. Profimedia

Campania de realegere a preşedintelui american Joe Biden a strâns peste 53 de milioane de dolari în februarie şi are 155 de milioane de dolari în numerar după ce a realizat cea mai mare strângere de fonduri de la lansare, transmite Reuters.

Strângerea de fonduri din februarie a avut loc chiar înainte ca Biden să obţină nominalizarea Partidului Democrat, în martie, şi înainte ca acesta să strângă 10 milioane de dolari în cele 24 de ore de la discursul său înflăcărat privind starea Uniunii.

Aproximativ 1,3 milioane de donatori au făcut aproape 3,4 milioane de contribuţii, iar 97% din donaţii au fost sub 200 de dolari, potrivit unui comunicat al campaniei lui Biden, care a publicat cifrele duminică.

Biden a plecat în februarie într-un turneu de strângere de fonduri în California şi a participat la strângeri de fonduri în zonele Los Angeles şi San Francisco.

Opoziţia faţă de Donald Trump, care a obţinut nominalizarea Partidului Republican, şi faţă de GOP au motivat donatorii.

Campania lui Biden a generat venituri de 1,6 milioane de dolari în cele 48 de ore de la alegerile primare din GOP din Carolina de Sud, în timp ce e-mailurile centrate pe Trump au generat şi donaţii, au anunțat reprezentanții campanieii lui Biden.

„Miza acestor alegeri nu ar putea fi mai mare pentru viitorul acestei ţări, iar operaţiunea noastră istorică de strângere de fonduri se asigură că fiecare alegător cunoaşte aceste mize în noiembrie”, a declarat Julie Chavez Rodriguez, directorul de campanie al lui Biden.

Un sondaj recent al Reuters/Ipsos a arătat că Biden avea un avans marginal de 1 punct procentual faţă de Trump înaintea alegerilor din noiembrie.

Aproximativ 39% dintre alegătorii înregistraţi în sondajul de o săptămână au declarat că ar vota pentru democratul Biden, dacă alegerile ar avea loc astăzi, comparativ cu 38% care l-au ales pe fostul preşedinte republican Trump.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
biden trump1
Insulte în campania electorală din SUA. Trump spune că Biden e „un nemernic fără margini”, în...
Donald Trump
Un nou sondaj îl arată pe Donald Trump câștigător în 5 din cele 6 state decisive, cu cinci...
Joe Biden/ Profimedia
Joe Biden a devenit viral după ce a făcut o glumă pe seama lui Trump: „Mi-aş fi dorit să-și...
Donald Trump
Planurile lui Donald Trump, dacă va fi ales din nou președinte. Vrea să trimită forţe speciale...
Te-ar putea interesa și
florin negrutiu 8 mai 2024
Florin Negruțiu, despre întâlnirea lui Klaus Iohannis cu Joe Biden: „Încă se caută un premiu...
Klaus Iohannis și Joe Biden
Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre cursa pentru șefia NATO: "E bine să existe doi...
biden
Biden rupe tăcerea şi-şi spune părerea cu privire la protestele din universităţi privind...
Joe Biden
Joe Biden, ironii la adresa lui Donald Trump: "Candidez împotriva unui băiețel de 6 ani"
Partenerii noștri
Digi24 Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică şi nu vreau ca generaţia ei să trăiască cu ele”
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
DigiSport Un șef de la Dinamo, când a auzit de Ionel Dănciulescu: "Să-i dea Dumnezeu sănătate și Măicuța Domnului!"
Un șef de la Dinamo, când a auzit de Ionel Dănciulescu: "Să-i dea Dumnezeu...
PeRoz Nu au crescut împreună, dar au devenit cei mai buni prieteni. Violeta și Radu Bănică sunt uniți: "Am realizat că ne avem unul pe altul"
Nu au crescut împreună, dar au devenit cei mai buni prieteni. Violeta și...
Film Now Sebastian Stan, 8 minute de ovații la Cannes 2024. Românul s-a fâstâcit ca un copil în timpul aplauzelor pentru rolul lui Donald Trump
Sebastian Stan, 8 minute de ovații la Cannes 2024. Românul s-a fâstâcit ca...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Fiica lui Eminem s-a măritat. Imagini de la nuntă. Hailie Jade i-a păstrat un dans tatălui ei faimos, îmbrăcat la patru ace
Fiica lui Eminem s-a măritat. Imagini de la nuntă. Hailie Jade i-a păstrat...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Neil Lennon
Neil Lennon, noul antrenor al FC Rapid, prezentat oficial: "Sunt mândru și fericit. Sper să...
Singapore Airlines
Un britanic a murit și mai multe persoane au fost rănite la bordul unui avion, după turbulențe...
The,Turbulence,Of,The,Clouds,Left,By,The,Plane,During
Ce sunt turbulenţele aeriene, când apar şi cât de periculoase pot fi. Un studiu preconizează...
praf saharian romania 438789657_770988601834108_3949741536602332525_n
Nou val de praf saharian deasupra României. Va putea fi observat începând de marţi seară