Acum la Digi FM Digi FM MADCON - Beggin

Spitalele din Beijing, copleşite de un val de boli respiratorii în rândul copiilor. Cozi de aşteptare de 13 ore. Ce spune OMS

Respiratory Disease Hit Children, Chongqing, China - 23 Nov 2023
Părinți cu copii, la un spital în China. Profimedia

Spitalele din Beijing şi din nordul Chinei se confruntă cu o creştere a numărului de copii cu boli respiratorii, în condiţiile în care ţara intră în prima iarnă de la relaxarea controalelor stricte din timpul pandemiei de Covid-19, relatează CNN şi Reuters.

Timpii de aşteptare pentru un consult la medic se întind pe ore întregi, sute de pacienţi stând la coadă la unele spitale pentru copii în marile oraşe din nordul Chinei, potrivit unui reportaj al CNN şi al presei chineze.

Un oficial de la Spitalul de Pediatrie din Beijing a declarat marţi presei de stat că media actuală de peste 7.000 de pacienţi zilnic "depăşeşte cu mult capacitatea spitalului".

La rândul său, cel mai mare spital de pediatrie din Tianjin a bătut sâmbătă un record, primind peste 13.000 de copii la departamentele sale de ambulatoriu şi de urgenţă, potrivit unui post local de stat.

Când CNN a sunat joi pentru a se informa despre programările de la Spitalul Prieteniei din Beijing, un membru al personalului a spus că ar putea dura toată ziua pentru un consult la un medic pediatru. "În acest moment, avem o mulţime de copii aici. Cei care au făcut o programare de urgenţă ieri încă nu au putut să fie văzuţi de medic în această dimineaţă", a spus acesta.

Oficialii din domeniul sănătăţii din Beijing şi din alte oraşe importante din nordul Chinei spun că bolile sezoniere tipice, inclusiv gripa şi virusul sinciţial respirator (RSV), precum şi pneumonia cu micoplasmă - o infecţie bacteriană care provoacă de obicei o infecţie uşoară şi afectează în mod obişnuit copiii - sunt cauzele principale care au dus la această situaţie.

Creşterea numărului de cazuri în nordul Chinei vine pe fondul creşterii numărului de infecţii respiratorii sezoniere în întreaga emisferă nordică, inclusiv în Statele Unite, unde RSV se răspândeşte la niveluri "fără precedent" în rândul copiilor.

profimedia-0823733579

13 ORE DE AŞTEPTARE LA SPITAL

În ultimele săptămâni, părinţii chinezi s-au plâns pe reţelele de socializare de situaţia aglomerată din spitale, unde este nevoie de ore pentru ca un copil să ajungă să fie consultat de un medic, în timp ce în cazul analizelor sau pentru o perfuzie intravenoasă aşteptarea este şi mai lungă. Având în vedere că sistemul de îngrijire primară din China este relativ subdezvoltat, persoanele bolnave se îndreaptă de obicei către spitale sau către camerele de urgenţă ca prim punct de contact. Aceste facilităţi pot deveni supraaglomerate în timpul sezoanelor de vârf.

Pe platforma chineză de socializare Weibo, o fotografie distribuită pe scară largă arată un ecran de spital care îi anunţa pe pacienţi că la coadă se aflau peste 700 de persoane cu un timp de aşteptare estimat la 13 ore.

La un spital de pediatrie afiliat la Institutul de Pediatrie din Beijing, holurile erau atât de pline, încât unii copii cu perfuzii intravenoase stăteau în braţele părinţilor lor, care se aliniau pe holuri pe scaune pliante, arată clipuri pe reţelele sociale.

CHINA ÎNDEAMNĂ LA VIGILENŢĂ

Comisia Naţională de Sănătate (NHC) i-a avertizat joi pe părinţi că spitalele mari ar putea avea "timpi de aşteptare lungi şi un risc ridicat de infecţii încrucişate", îndrumându-i către alte tipuri de unităţi pentru triaj. Într-un comunicat, NHC a precizat că a dat instrucţiuni "tuturor localităţilor" să îşi consolideze sistemele de gestionare a cazurilor şi de tratament - inclusiv să identifice cazurile grave în rândul afluxului de pacienţi.

Între timp, guvernul municipal din Beijing a republicat un articol în presa de stat în care un medic le spunea părinţilor că nu este nevoie să ceară fluide intravenoase "de îndată ce un copil are febră".

China a făcut un apel la vigilenţă vineri, în timp ce o creştere bruscă a numărului de boli respiratorii a afectat şcolile şi spitalele. Consiliul de Stat a declarat că gripa va atinge un vârf în această iarnă şi primăvară, iar infecţia cu mycoplasma pneumoniae va continua să fie ridicată în unele zone şi în viitor. De asemenea, acesta a avertizat asupra riscului unei reveniri a infecţiilor COVID.

"Toate localităţile ar trebui să consolideze raportarea informaţiilor privind bolile infecţioase pentru a se asigura că informaţiile sunt raportate în timp util şi cu exactitate", a precizat Consiliul de Stat într-un comunicat.

OMS A DISCUTAT CU OFICIALII CHINEZI

Însă situaţia din China a stârnit îngrijorare la nivel mondial, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut miercuri Chinei să furnizeze mai multe informaţii despre creşterea numărului de boli respiratorii şi a cazurilor de "pneumonii nediagnosticate la copii" citate de un raport al Programului de monitorizare a bolilor emergente (ProMED).

Cu toate acestea, după discuțiile de joi cu oficiali chinezi din domeniul sănătăţii, OMS a declarat că datele au indicat o creştere a numărului de consultaţii în ambulatoriu şi a internărilor în spital ale copiilor din cauza Mycoplasma Pneumoniae şi a bolilor sezoniere comune cauzate de RSV, adenovirus şi virusul gripal începând cu octombrie.

OMS spune că oficialii chinezi au raportat că actuala "creştere a numărului de boli respiratorii nu a dus la depăşirea capacităţii spitalelor". Agenţia ONU a adăugat că autorităţile chineze i-au dat asigurări că nu au fost "detectaţi agenţi patogeni neobişnuiţi sau noi sau prezentări clinice neobişnuite".

Nu este clar dacă a existat o creştere a bolilor respiratorii sau a cazurilor grave în rândul copiilor în comparaţie cu anii de dinaintea pandemiei, din cauza datelor publice limitate prezentate de China, menţionează CNN.

Experţii externi care monitorizează situaţia au remarcat, de asemenea, că nu există dovezi ale existenţei unui agent patogen nou, dar au cerut Chinei să împărtăşească mai multe informaţii cu publicul despre situaţia care se înregistrează.

Catherine Bennett, epidemiolog la Universitatea Deakin din Australia, a declarat că principala preocupare este dacă creşterea numărului de pneumonie infantilă ar indica un nou agent patogen sau noi niveluri de gravitate a bolii. "Până acum nu am auzit rapoarte despre niciuna dintre acestea", a spus Bennett, adăugând că este important să se monitorizeze sursele de infecţie pentru a exclude astfel de preocupări.

CONSECINŢE POST-PANDEMIE

Creşterea numărului de vizite la spital coincide cu prima a Chinei fără controalele sale stricte din perioada "zero-Covid", când oamenii au menţinut o distanţare socială strictă şi au purtat măşti de protecţie. Controalele au fost relaxate brusc în decembrie anul trecut, după ce au izbucnit proteste - o mişcare rară - faţă de măsurile împotriva pandemiei, care includeau o carantină strictă.

"În perioada de zero-Covid, aceste boli (respiratorii comune) au fost mai puţine deoarece oamenii evitau spitalele şi toată lumea practica o anumită distanţare socială, iar incidenţa era scăzută", a explicat un virusolog de la Universitatea din Hong Kong. "Este absolut normal ca anul acesta, comparativ cu anul trecut, să existe o creştere mare. Dar dacă este o creştere mare în comparaţie cu 2018, 2019, asta rămâne de stabilit.", a spus el.

În plus, acum, după apariţia coronavirsului pandemic la sfârşitul anului 2019, se acordă mai multă atenţie focarelor de boală. Există, de asemenea, apeluri pentru mai multă transparenţă - inclusiv din partea Chinei, care a fost acuzată că a împiedicat investigarea originii virusului şi a ascuns primele informaţii despre răspândirea acestuia, transmite News.ro.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
alina gorghiu
Cel mai tânăr consumator de droguri este un copil de 8 ani. Ministrul Justiţiei: Fenomenul...
siteuri-false-guardian
O rețea de 80.000 de magazine online false operată din China au păcălit peste 800.000 de...
Le président de la République Emmanuel Macron raccompagne le président chinois Xi Jinping et la présidente de la Commission européenne Ursula Von Der Leyen après un entretien au palais présidentiel de l'Elysée à Paris
Preşedintele Xi Jinping susţine că UE şi China trebuie „să rămână partenere”
mama-fiica
Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte. Pot lucra doar dacă își doresc
Te-ar putea interesa și
tornadă china
O tornadă a ucis cel puțin 5 persoane și a făcut prăpăd, în cea mai populată provincie a...
Ricky Martin Profimedia Images
Ricky Martin, imagini rare cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 15 ani: „Soarele strălucește...
Dan Negru
Dan Negru, dezvăluiri despre moștenirea pe care le-o va lăsa copiilor: „Comuniștii le-au...
Shenzhen, China
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă. Milioane de persoane, expuse...
Partenerii noștri
Digi24 La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de...
DigiSport Primul baraj pentru preliminariile Conference League, după ce Corvinul a câștigat Cupa României
Primul baraj pentru preliminariile Conference League, după ce Corvinul a...
PeRoz Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, imagini virale. Utilizatorii de internet au reacționat: „E grozavă, e atât de talenta
Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, imagini virale...
Film Now Orlando Bloom, dezvăluiri despre Johnny Depp la filmările pentru seria „Pirații din Caraibe”. Comportamentul actorului american l-a uimit
Orlando Bloom, dezvăluiri despre Johnny Depp la filmările pentru seria...
Digi World Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!” Artista într-o formă de invidiat
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
robert fico (2)
Premierul Robert Fico, în stare critică după ce a fost împușcat de mai multe ori: "Viața sa...
Simona Halep
Simona Halep a abandonat în primul tur la Trophee Clarins, după o oră și 28 de minute de joc...
Turkish President Recep Tayyip Erdogan
Erdogan susţine că Turcia va fi următoarea ţintă a Israelului după o eventuală victorie...
Robert Fico
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat după o ședință de guvern. Luat de pe jos de...