Acum la Digi FM BECKY G AND NATTI NATASHA - Sin Pijama

Viktor Orban crede că începerea negocierii pentru aderarea Ucrainei la UE nu e oportună: "Nu coincide cu interesele Ungariei"

viktor orban
Viktor Orban / Foto: Profimedia

Aderarea Ucrainei la UE şi începerea negocierilor nu coincid cu interesele naţionale ale Ungariei în acest moment. Uniunea Europeană ar trebui mai întâi să încheie un acord de parteneriat strategic cu Ucraina, iar sprijinirea ţării ar trebui rezolvată într-un mod transparent, în afara bugetului UE, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orban, într-o emisiune radio. 

Viktor Orban recomandă ca la următoarea întâlnire a liderilor UE, care va avea loc peste două săptămâni, să nu fie luată nicio decizie cu privire la negocierea aderării Ucrainei la UE. Potrivit premierului maghiar, este o greşeală faptul că cei din Comisia Europeană insistă ca premierii să includă acest subiect pe ordinea de zi.

”Acest subiect nu trebuie inclus pe ordinea de zi, iar Comisia Europeană trebuie să înţeleagă că, faptul că întâlnirea a fost prost pregătită, este responsabilitatea sa. Comisia a propus să începem negocierile privind aderarea Ucrainei, însă acest lucru nu coincide cu interesele multor state membre şi cu siguranţă nu coincide cu cele ale Ungariei. Iar noi suntem într-o situaţie suficient de bună pentru a şi avea curajul să spunem asta, indiferent de cât de multă presiune se pune pe noi”, a spus prim-ministrul ungar.

Pregătirea nu înseamnă că “întocmesc un document pe care toată lumea îl citeşte”, ci înseamnă să negocieze cu toată lumea, să analizeze interesele fiecăruia şi să le armonizeze, a specificat Orban, adăugând că, dacă au reuşit să le armonizeze şi există şanse pentru un acord, atunci să facă o propunere.

Viktor Orban a indicat că în privinţa chestiunii aderării Ucrainei la Uniunea Europeană se poate prevedea că nu va exista un acord pe acest subiect, iar astfel, unitatea europeană ar avea de suferit. 

Premierul ungar a atras atenţia şi asupra faptului că tratatul de bază al Uniunii Europene nu conţine cuvântul “veto”, ci precizează că există anumite domenii în care deciziile pot fi luate doar dacă toate statele membre sunt de acord.

 

Premierul a specificat că va pleda pentru ca Uniunea Europeană să încheie mai întâi un acord de parteneriat strategic cu Ucraina. În opinia sa, acest lucru ar putea dura chiar şi 5-10 ani, iar în acest răstimp, Ucraina ar putea fi adusă mai aproape de UE.

“Când vom vedea că putem coopera, atunci să punem în discuţie problema aderării”, însă acest lucru va fi posibil numai după nişte ani, a spus Viktor Orban.

Politicianul maghiar a amintit că UE a făcut deja o astfel de greşeală: a început să negocieze cu Turcia, i-a promis că va deveni membră, iar situaţia durează de 20-30 de ani, ”ceea ce frustrează pe toată lumea, ceea ce reprezintă un eşec”.

 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia/ Profimedia
Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia, în urma unui atac cu dronă din Ucraina
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 18 Jan 2024
Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Europei: România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro...
European,Union,Flag,In,Front,Of,The,Berlaymont,Building,(european
Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării şi demararea...
Le président de la République Emmanuel Macron raccompagne le président chinois Xi Jinping et la présidente de la Commission européenne Ursula Von Der Leyen après un entretien au palais présidentiel de l'Elysée à Paris
Preşedintele Xi Jinping susţine că UE şi China trebuie „să rămână partenere”
Te-ar putea interesa și
Volodimir Zelenski/ Profimedia
Zelenski l-a demis pe şeful securităţii cibernetice
Bucharest,,Romania,-,April,17,,2021:,Details,With,The,Romanian
Guvernul a decis construirea unui pod rutier peste Tisa, la granița dintre România și Ucraina
Sophie, ducesa de Edinburgh
Ducesa Sophie, cumnata regelui Charles, primul membru al familiei regale care merge în...
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket
Mamele cu vârsta sub 15 ani, din Uniunea Europeană, provin din România în proporţie de 45%
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander într-un lansator-momâie lăsat de ucraineni în câmp
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă...
DigiSport Se umple de bani după ce FCSB a câștigat campionatul. Gigi Becali i-a anunțat salariul în direct
Se umple de bani după ce FCSB a câștigat campionatul. Gigi Becali i-a...
PeRoz Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 
Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani...
Film Now Orlando Bloom, adevărul despre singurul rol pe care nu a vrut să-l joace: „Mi-am șters filmul din minte”
Orlando Bloom, adevărul despre singurul rol pe care nu a vrut să-l joace...
Digi World Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a...
Stirile Kanal D Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul Tămăduirii într-un loc considerat de ei miraculos. Unde se află lăcașul de cult?
Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul...
ProFM Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți. Ce a postat pe Instagram celebra artistă
Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Emily Goldberg/ Foto: Instagram
Fosta iubită a lui Avicii a murit, la șase ani de la moartea DJ-ului suedez. Emily Goldberg...
Eurovision 2024/ Shutterstock
Finala concursului Eurovision 2024 de la Malmo. Protestatarii scandează în faţa arenei cerând...
Starlink/ Shutterstock
Starlink, reţeaua de internet pe care se bazează Ucraina, se confruntă cu dificultăţi tehnice...
Emmaneul M
Emmanuel Macron, despre conflictul din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război”