Acum la Digi FM ZAYN - Pillowtalk(censored)

Florin Cîţu, la DNA pentru a fi audiat în dosarul achiziţiei de vaccinuri din pandemie: ”Mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru”

florin citu 3
Florin Citu. Foto: Inquam / Octav Ganea

Fostul premier Florin Cîţu a ajuns, miercuri, la DNA pentru a fi audiat în dosarul achiziţiei de vaccinuri din pandemie. A stat mai puţin de jumătate de oră, iar la ieşire a afirmat că şi-a îndeplinit atribuţiile cu respectarea legislaţiei.

Plenul Senatului a votat, pe 29 noiembrie, cu 90 de voturi pentru, 2 voturi contra şi 3 nu au votat, ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în urma solicitării Parchetului General privind dosarul achiziţiei de vaccinuri din perioada pandemiei, relatează News.ro.

DNA a solicitat Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurorii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.

”Nu vreţi să aşteptăm un pic să mergem înăuntru şi după vedem ce se întâmplă acolo, vorbim”, a spus Florin Cîţu în momentul când a ajuns în fața clădirii DNA. 

Florin Cîţu a stat mai puţin de jumătate de oră în sediul DNA. “Ce pot să vă spun este că mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. Mai mult de atât nu pot să vă spun. (...) Acestea sunt declaraţiile pe care pot să le dau astăzi. (...) Dacă vă uitaţi la execuţia bugetară pe 2021 veţi vedea că execuţia este mai bună decât a fost estimată la începutul anului”, a declarat Florin Cîţu, la ieşire.

Întrebat dacă este vinovat sau nu, Florin Cîţu a răspuns: ”Mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (...) Nu pot să discut despre dosar, pot doar să vă spun că tot ce am făcut atunci a fost cu respectarea legislaţiei în vigoare. (...) Adevărul o  să iasă la suprafaţă în timpul acestei anchete”.

 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Ion Iliescu
Ion Iliescu, pus sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei
florin citu functionare coalitie digi24
Florin Cîţu spune că alegerea lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei e o greşeală...
claudiu manda 2024
Europarlamentarul Claudiu Manda scapă de procesul penal: Decizie definitivă a instanței
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Directorul Vămii București și alți 5 inculpați, reținuți de DNA pentru mită și alte infracțiuni
Te-ar putea interesa și
Alex Velea, audiat de poliție ca martor în cazul unei crime din Dâmbovița / Foto: Captură Antena3 CNN
Alex Velea, audiat de poliție ca martor în cazul unei crime din Dâmbovița. Un bărbat a fost...
florin citu functionare coalitie digi24
Florin Cîţu: L-aş susţine pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, este cea mai bună opțiune
cornel
Incendiul de la Ferma Dacilor: Cornel Dinicu, bărbatul care se prezenta drept patron al...
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Dosar privind o fraudă la achiziţia de uniforme pentru poliţiştii locali din Sectorul 1...
Partenerii noștri
Digi24 Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre...
DigiSport Xavi cere un jucător cu insistență la Barcelona: ”Vreau să semneze contractul”
Xavi cere un jucător cu insistență la Barcelona: ”Vreau să semneze...
PeRoz Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că valorează de 1500 de ori mai mult. Ce era de fapt piesa
Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că...
Film Now Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce arată de parcă are 35 de ani?" - au reacționat imediat fanii
Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată de mama ei, a rupt tăcerea: „A lăsat-o la mine și a plecat”
Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
printul paul_INQUAM_PHOTOS_OCTAV_GANEA_E
Prințul Paul al României, depistat într-un resort în Malta. E condamnat la...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
oana radu si catalin dobrescu
Oana Radu, destăinuiri după despărțirea de soț: "Mergeam la terapie ca să scap de el. Ziua...
Țânţar/ Shutterstock
În București au început să se aplice tratamentele pentru combaterea țânțarilor. Nu sunt...
Britney Spears
Britney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în cadrul disputei lor juridice, după ce...
Gabriela Firea
Ce scrie pe tricoul purtat de Gabriela Firea când și-a depus candidatura la Primăria Capitalei