Acum la Digi FM KELLY ROWLAND - Work

Fondatorul Amazon va zbura în spațiu, luna viitoare. Alături de Jeff Bezos va fi și fratele lui

Jeff Bezos shutterstock_1399561367
Foto: Shutterstock

Jeff Bezos va zbura în spațiu, în luna iulie. Alături de fondatorul gigantului Amazon, la bordul rachetei Blue Origin se vor afla fratele lui, Mark, și câștigătorul unei licitații, scrie Agerpres

De când aveam cinci ani, am visat să călătoresc în spațiu. Pe 20 iulie, voi face acea călătorie cu fratele meu. Cea mai mare aventură, alături de cel mai bun prieten al meu, a scris miliardarul american într-un mesaj publicat pe Instagram și însoțit de un videoclip minuțios regizat. 

Zborul este programat după retragerea lui Bezos din funcția de CEO al grupului de comerț electronic, pe 5 iulie. 

Pe 20 iulie, compania de turism spațial Blue Origin va trimite pentru prima dată oameni în spațiu, timp de câteva minute, la bordul unei rachete, iar unul dintre locurile de la bordul vehiculului spațial a fost scos la licitație pentru publicul larg. Prețul a ajuns la 2,8 milioane de dolari și ar putea crește și mai mult după anunțul făcut de CEO-ul grupului Amazon. Aproape 6.000 de persoane din 143 de țări au participat la licitația care se va încheia pe 12 iunie. 

Fondurile obținute vor fi donate fundației create de Blue Origin, Club For The Future, care are misiunea de a încuraja tinerele generații să înceapă cariere profesionale în domeniul științific. 

Racheta cu decolare verticală New Shepard va fi lansată pe 20 iulie, iar capsula se va separa de racheta purtătoare când va atinge altitudinea de 75 de kilometri, continuându-și apoi traiectoria până când va depăși altitudinea de 100 de kilometri. 

Pasagerii aflați la bordul capsulei vor putea în acel moment să plutească în condiții de imponderabilitate timp de câteva minute și să admire curbura Pământului. În acest timp, racheta lansatoare va începe să coboare treptat și va trebui să aterizeze controlat la un punct fix, pe o pistă, tot în poziție verticală. 

La rândul său, capsula va intra după aproximativ 10 minute în cădere liberă pentru a reveni pe Terra, iar coborârea va fi frânată cu ajutorul a trei mari parașute și a unor retropropulsoare, înainte de a ateriza într-o regiune deșertică situată în partea vestică a statului american Texas. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Amazon
Amazon şi-a spionat rivalii timp de 10 ani
Jeff Bezos
Jeff Bezos îl devansează pe Elon Musk şi redevine cel mai bogat om din lume. La câte miliarde...
Un tânăr și-a cumpărat o casă de 26.000 de dolari de pe Amazon și a devenit viral/ Foto: Captură video TikTok
Un tânăr și-a cumpărat o casă de 26.000 de dolari de pe Amazon și a devenit viral: „Nici măcar...
MacKenzie Scott
MacKenzie Scott şi-a redus participaţia la Amazon.com cu acţiuni de 10 miliarde de dolari
Te-ar putea interesa și
Amazon
Amazon.com va concedia câteva sute de angajaţi în operaţiunile sale de streaming şi de studio
fetita irlanda
O fetiță de 5 ani și-a comandat online 10 motociclete, 10 perechi de cizme și un Jeep
Jeff Bezos
Jeff Bezos, al patrulea cel mai bogat om al lumii, s-a angajat să-și doneze mare parte din...
Jeff Bezos și fosta soție
Fosta soție a lui Jeff Bezos divorțează și de cel de-al doilea soț
Partenerii noștri
Digi24 Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații...
DigiSport Almeria - Barcelona 0-2. Victorie facilă și catalanii își consolidează locul doi în La Liga
Almeria - Barcelona 0-2. Victorie facilă și catalanii își consolidează...
PeRoz E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează pe soția lui și cum a reacționat actorul când l-a văzut
E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează...
Film Now Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu au reușit să facă lucrurile să funcționeze între ei!”
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu goală, ce apariție e asta?”
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Fico
Măsurile de securitate pentru protecţia premierului Fico, criticate de experţi după tentativa...
tuse
112 cazuri de tuse convulsivă în primele 4 luni ale anului, în România, față de 16 în tot anul...
Baby Lasagna
Baby Lasagna, locul 2 la Eurovision 2024, donează premiul de 50.000 de euro oferit de guvernul...
irinel columbeanu
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”