Acum la Digi FM MIKA - Relax

Grevă generală la Poşta Română. Angajaţi de la Bucureşti, trimişi la Cluj şi la Târgovişte să-i înlocuiască pe cei care protestează 

Grevă generală la Poşta Română/ Foto: News.ro
Grevă generală la Poşta Română/ Foto: News.ro

Sindicatul Lucrătorilor Poştali, care a declanşat de luni greva generală, acuză compania că face presiuni asupra greviştilor, trimiţând angajaţi de la Bucureşti la hub-ul logistic de la Cluj pentru a-i înlocui pe cei care protestează.

Sindicatul afirmă că 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie, aceasta fiind motivul nemulţumirii, relatează News.ro.

Sindicaliştii cer creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor şi creşterea sporului de loialitate. Sindicatul îşi exprima disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei. La rândul lor, reprezentanţii companiei consideră că că escaladarea conflictului de muncă şi dau asigurări că pensiile vor fi distribuite la termen, în pofida protestului.

”Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, raportează primele presiuni care se fac asupra lucrătorilor poştali, membri de sindicat ai SLPR, care îşi doresc să intre în grevă”, susţin sindicaliştii, prezentând imagini despre care afirmă că au fost filmate în această noapte în HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj al Poştei Române. 

Citește și: Poşta Română atrage atenţia asupra unor noi metode de înşelăciune practicate de hackeri care folosesc e-mailul și SMS-urile

Sindicatul susţine că în imagini apar 13 angajaţi ai Poştei Române, trimişi de la Bucureşti, să-i înlocuiască pe cei care au intrat în grevă luni în HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj.

”În urma acestei decizii, lucrătorii poştali din HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj au protestat şi au cerut ca aceştia să părăsească incinta HUB-ului, nefiind angajaţi ai acestei filiale a Poştei Române”, precizează sindicatul.

Sindicatul susţine că şi la Târgovişte au fost trimişi angajaţi de la Bucureşti.
 
”Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, raportează presiuni şi la Oficiul Poştal Târgovişte, unde a sosit în această dimineaţă, 1 aprilie 2024, de la Bucureşti, o delegaţie de trei persoane, angajate în centralul Companiei Naţionale Poşta Română,  pentru a opri greva membrilor SLRP de la Târgovişte”, susţin sindicaliştii.

Care sunt nemulțumirile sindicaliștilor

”18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie!”, este mesajul transmis de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, afiliat Blocului Naţional Sindical. 

Sindicatul arată că au trecut 115 zile de când conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a avut prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024.

”De atunci şi până acum au trecut 110 zile degeaba, fără ca managementul companiei să fi avut vreo intenţie de a discuta cu responsabilitate acest document ce reglementează relaţiile de muncă dintre angajator şi angajaţi şi menţine pacea socială într-o companie. Abia în ultimele 4-5 zile, după înregistrarea unui conflict de muncă, după o grevă de avertisment şi notificarea grevei generale, la solicitarea expresă a acţionarului majoritar – statul român prin Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, managementul companiei a început să pună la dispoziţia sindicatului reprezentativ- Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, date şi informaţii pe baza cărora să se poată face calcule referitoare la salariile celor peste 20 de mii de lucrători din Poşta Română”, se arată în comunicatul Sindicatului Lucrărilor Poştali din România.

Citește și: DNA anchetează toate angajările făcute la Poșta Română în ultimii 34 de ani

Sindicaliştii afirmă că este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie.

Potrivit sindicatului, ”revendicările salariale ale angajaţilor reprezentaţi în negociere de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România- sindicatul reprezentativ legal la nivelul Poştei Române, sunt:

- creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor;

- creşterea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română.

”Conducerea Companiei a răspuns la aceste revendicări prin înfiinţarea unui sindicat de casă, condus de fostul director general al companiei şi fost consilier al actualului director general, împreună cu care a semnat un acord prin care li s-au promis poştaşilor creşteri salariale pe care de fapt le impune legea luna iulie 2024. Poştaşii au refuzat să se lase manipulaţi şi sunt determinaţi să facă grevă. Îi rugăm pe beneficiarii serviciilor furnizate de Poşta Română, în principal pensionari şi categorii sociale la fel de sărace ca şi poştaşii, să fie alături de noi şi să ceară împreună cu noi de la managementul companiei şi de la autorităţile competente, rezolvarea cât mai rapidă a cererilor noastre”, arată sindicatul.

”Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România îşi exprima disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei, în prezenţa domnului ministru al digitalizării - Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acţionarul majoritar al Poştei Române, pentru găsirea de soluţii la revendicările formulate”, se arată în comunicat.

Reacția companiei Poșta Română

Compania Naţională „Poşta Română” a transmis duminică, într-un comunicat, că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

„Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: v Compania Naţională „Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs” anunţă Poşta Română.

Compania subliniază că ”escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

”Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

“Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toţi cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, aşa cum ne-am angajat până acum! Informaţiile cu privire la afectarea populaţiei sunt false şi sunt transmise cu rea-credinţă!”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

”Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile necesare, la nivelul conducerii şi va depune în continuare toate eforturile pentru a depăşi acest conflict colectiv de muncă. Acum ţine doar de reprezentanţii SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajaţii pe care îi reprezintă”, mai transmite compania în comunicat.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
Aerial,View,Of,Rai,,Radio,Televisione,Italiana,Tower,In,Milan.
Jurnaliştii de la RAI, televiziunea publică din Italia, fac grevă pentru a-şi apăra libertatea...
Poşta Română livrează pensiile înainte de Sărbătorile de Paşte/ Shutterstock
Care sunt situațiile în care oamenii nu și-au primit pensiile până la Paște. „A fost un efort...
Romanian,Money,Hand.,Romanian,Lei,Currency,,Close,Up.,Romanian,Banknotes
Banii pentru plata pensiilor înainte de Paște au fost transferaţi integral Poştei Române...
pensie
Poşta Română anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai
Te-ar putea interesa și
pensii-2024
Directorul Poștei Române, anunțul pe care îl așteptau toți românii. Când vor fi livrate...
posta-romana (1)
Greva generală de la Poşta Română s-a încheiat. Greviştii au renunţat la protest după ce noul...
Poștaș
Reprezentanți de la Poșta Română, precizări privind greva de avertisment: „Cei mai mulți...
INSTANT_GREVA_GENERALA_EDU_024_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Grevă japoneză în 27 decembrie la Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF
Partenerii noștri
Digi24 Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal aruncat de pe un pod i-a trecut prin parbriz
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de...
DigiSport U-BT Cluj-Napoca - CSM CSU Oradea 95-64, în primul meci al finalei Ligii Naționale de baschet masculin
U-BT Cluj-Napoca - CSM CSU Oradea 95-64, în primul meci al finalei Ligii...
PeRoz Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 
Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani...
Film Now Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de de doi dintre foștii iubiți la premiera celui mai nou film al ei
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten...
Digi World Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a...
Stirile Kanal D Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul Tămăduirii într-un loc considerat de ei miraculos. Unde se află lăcașul de cult?
Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul...
ProFM Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți. Ce a postat pe Instagram celebra artistă
Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:,Smurd,Ambulance,Van.,Smurd,Is,An
Accident pe Podul Basarab din Capitală. La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD și 7...
Operație/ Shutterstock
Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic...
Mihai Leu/ Foto: Facebook
Mihai Leu, primul mesaj după ce a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni din București...
Brian Wilson/ Profimedia
Cântăreţul Brian Wilson, membru fondator al grupului Beach Boys, plasat sub tutelă judiciară