Acum la Digi FM Cetin Rasit ALINA EREMIA - Nu te mai astept

Kovesi: „Nu e important doar să pui infractorii la pușcărie, e important și să le iei averile”

Laura Codruța Kovesi
Foto: Shutterstock

Aflată într-o vizită la Chișinău, procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a avut o întrevedere cu președintele Maia Sandu și a semnat un Acord de cooperare între Procuratura Generală a R. Moldova și Parchetul European. Kovesi a acordat un interviu publicației Ziarul de Gardă, în care vorbește despre experiența sa în fruntea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România.

Întrebată de eficiența practicii sechestrului pe bunuri, fosta șefă DNA a spus:

„Ca să fac o comparație cu România, când eram șef la DNA, în unul din rapoartele anuale, asta a fost una dintre problemele pe care le-am semnalat, pentru că noi am indisponibilizat foarte multe bunuri și valori – sute de milioane de euro, iar, după ce aveam condamnări în instanță și rămâneau definitive, judecătorii dispuneau confiscarea bunurilor, era un procent, la acel moment, de 10% care se executa efectiv. Și aceasta, evident, că era o problemă, pentru că nu e important doar să pui infractorii la pușcărie, e important și să le iei averile și să recuperezi prejudiciile și tot ce au dobândit ilicit. La acel moment, a început un dialog instituțional, care n-a existat anterior, pentru că fiecare instituție arăta cu degetul spre cealaltă: cei de la Finanțe spuneau că procurorii n-au pus bine sechestre, n-au identificat bunurile, noi spuneam că le-am identificat, dar voi trebuia să le executați și nu ați făcut-o”, a declarat Kovesi.

„Cumva, vedeți, a existat și în experiența statelor care sunt membre UE această problemă, dar important este cum o soluționezi, pentru că probleme vor fi tot timpul, impedimente vor fi tot timpul, un mod diferit de interpretare a legislației va fi tot timpul. Important este cum te raportezi la ele. Cel mai important este acel dialog instituțional, care trebuie să existe între toate aceste instituții. Când tu, ca procuror, vezi că ai o problemă cu modul de executare a hotărârilor, te duci la Finanțe sau la agenția care este responsabilă și ai un dialog cu ei, încerci să afli ce se întâmplă. La fel și invers: când simți că ai o problemă cu procurorul sau cu poliția, te duci să discuți și încerci să găsești calea instituțională. Fără comunicare nu se poate progresa”.

Reporter: Există diferențe între corupția din România, despre care cunoașteți, și cea la nivel european?

Laura Codruța Kovesi: Corupția și frauda se manifestă aproape la fel. Nu există o țară curată, în care nimeni nu comite nicio faptă infracțională. Ceea ce există, este voința de a identifica aceste fapte, există posibilități legislative mai mari sau mai mici, depinde de statul membru, există structuri specializate sau procurori specializați care încearcă să-și facă treaba cât mai bine.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Laura Codruța Kovesi
„Nu există țări curate”, atrage atenția șefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi
claudiu manda 2024
Europarlamentarul Claudiu Manda scapă de procesul penal: Decizie definitivă a instanței
Large,Circular,Valve,Actuator,For,Underground,Pipelines,In,Multi-utility,Industrial
Republica Moldova va cumpăra gaze naturale lichefiate din SUA
Maia Sandu
Maia Sandu, la 2 ani de când Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE: "Mai avem...
Te-ar putea interesa și
Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi nu va candida la alegerile prezidențiale din toamnă: "Oamenii vor un...
Moldova Transnistria Deputies Congress
Analiză ISW: Tiraspolul a folosit un cuvânt-cheie în solicitarea sa către Moscova
Moldova Transnistria Republic Day
Va cere Transnistria alipirea la Federaţia Rusă? Ce anunță Consiliul Suprem de la Tiraspol
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Directorul Vămii București și alți 5 inculpați, reținuți de DNA pentru mită și alte infracțiuni
Partenerii noștri
Digi24 Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia...
DigiSport Skjern - Dinamo, LIVE VIDEO, 19:45, DGS 3. ”Dulăii” au avantaj minin în lupta pentru Fianl Four-ul EHF European League
Skjern - Dinamo, LIVE VIDEO, 19:45, DGS 3. ”Dulăii” au avantaj minin în...
PeRoz Isterie pe rețelele sociale după ce a fost făcută publică o poză de la nunta lui Kate Middleton și a prințului William: „Mă sperie!”
Isterie pe rețelele sociale după ce a fost făcută publică o poză de la...
Film Now Brian Cox, actorul din „Succession”, declarații scandaloase: „Biblia este una dintre cele mai proaste cărți, din punctul meu de vedere!” Cum și-a justificat afirmația
Brian Cox, actorul din „Succession”, declarații scandaloase: „Biblia este...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca piesele mele să fie difuzate pe radio”
Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Romanian,Money,Hand.,Romanian,Lei,Currency,,Close,Up.,Romanian,Banknotes
Banii pentru plata pensiilor înainte de Paște au fost transferaţi integral...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Metro,Speed,Subway,Fast,European,Bucharest,Public,Transport,,Metro,Nehimd
Programul circulaţiei trenurilor de metrou, de 1 Mai şi de Paște. Accesul cu lumânări ori...
libertate, premiile gopo 2024
Premiile Gopo 2024. Lista completă a câștigătorilor. "Libertate", trofeul pentru cel mai bun...
regele charles
Regele Charles vizitează azi un spital şi un centru specializat în tratarea cancerului. Este...
Florin-Piersic-2
Florin Piersic a fost operat la Cluj-Napoca, după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol