Acum la Digi FM ARIANA GRANDE - Love me harder FEAT The Weeknd

Raluca Turcan, după ce PSD i-a cerut demisia în urma scandalului de la „azilele grozei”: „Toate lucrurile erau în regulă”

Raluca Turcan

Raluca Turcan a reacționat luni, după ce PSD i-a cerut să îşi dea demisia în urma scandalului azilelor de bătrâni întrucât a avizat unul din centrele anchetate pe vremea când era ministrul Muncii.

Aceasta a declarat pe Facebook că la momentul acreditării centrului „Asociața Sf. Gabriel cel Viteaz” din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale şi oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor în derularea activităţii, sau pentru a bloca aflarea adevărului, trebuie să plătească, scrie News.ro.

”La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale. Semnarea acreditării este o cerinţă administrativă şi o obligaţie legală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Sunt acreditaţi peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel naţional (pe an sunt de ordinul sutelor)”, spune ministrul Culturii pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Raluca Turcan arată că ”oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor în derularea activităţii, sau pentru a bloca aflarea adevărului, trebuie să plătească”.

”Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri şi că făptuitorii vor fi pedepsiţi”, mai scrie Turcan.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni că şi Raluca Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate, pentru că este un gest de demnitate politică.

”Domnul Budăi a înţeles să îşi dea demisia de onoare, doamna Turcan nu”, a mai spus Romaşcanu, arătând că în şedinţa a fost menţionat ca şi alţii care sunt în zona de decizie politică şi administrativă, care au avut impact asupra desfăşurării activităţii în aceste azile, ar trebui să facă un pas în spate”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja, cu motocicleta la sediul Biroului Electoral pentru a se înscrie în cursa...
Traian Băsescu
Traian Băsescu: "E o clasă politică incompetentă. Comparaţi-l pe Ciolacu cu Năstase. Pe Ciucă...
gabriela firea
Gabriela Firea, despre scandalul azilurilor: „Nu am de ce să plătesc eu ceva ce nu am greşit”
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 18 Jan 2024
Marcel Ciolacu, despre scandalul azilelor groazei: „A fost „clocit”. Adevărul a ieșit la...
Te-ar putea interesa și
Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, ironizat după ce s-a pozat la metrou: „Cum...
ciuca
Nicolae Ciucă, despre candidatura la prezidenţiale: „Dacă partidul va solicita acest lucru...
catalin cîrstoiu
Cătălin Cîrstoiu spune că nu are de gând să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei...
indemnizatii-pensii
Raluca Turcan, anunțul pe care îl așteptau toți românii. Când își vor încasa pensiile...
Partenerii noștri
Digi24 Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia...
DigiSport Barcelona - Valencia 0-0, Digi Sport 2. Echipele de start. Cu o victorie, catalanii revin pe locul 2
Barcelona - Valencia 0-0, Digi Sport 2. Echipele de start. Cu o victorie...
PeRoz Isterie pe rețelele sociale după ce a fost făcută publică o poză de la nunta lui Kate Middleton și a prințului William: „Mă sperie!”
Isterie pe rețelele sociale după ce a fost făcută publică o poză de la...
Film Now Kurt Russell a fost figura paternă din viața ei. Ce spune Kate Hudson despre relația dificilă cu tatăl ei biologic, Bill Hudson: Nu am așteptări. Vreau doar să fie fericit
Kurt Russell a fost figura paternă din viața ei. Ce spune Kate Hudson...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca piesele mele să fie difuzate pe radio”
Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
The Rolling Stones Stones Tour '24 Hackney Diamonds, Houston, Texas, USA - 28 April 2024
The Rolling Stones, debut de turneu în SUA. La 80 de ani, Mick Jagger e de...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Lidia Buble, martoră la incendiul care a avut loc în nordul Capitalei/ Foto: Instagram
Lidia Buble, martoră la incendiul care a avut loc în nordul Capitalei. Artista a privit totul...
Sport Gives Back Awards, London, UK - 28 Feb 2024
Prinţul Harry, din nou în Marea Britanie. Va celebra cea de-a zecea aniversare a Jocurilor...
Lando Norris/ Profimedia
Pilotul de Formula 1, Lando Norris, s-a tăiat la faţă la o petrecere la Amsterdam. La...
Prognoza meteo
Temperaturile scad în această săptămână. ANM: Posibile ploi după 1 mai