Acum la Digi FM Alice Tudor CYRIL - Stumblin In

Trei persoane, între care doi şefi din Primăria Ploieşti, reţinute în dosarul în care un dezvoltator imobiliar este suspectat că a ridicat ilegal un etaj în plus la un bloc

bloc nou
Foto: Profimedia

Procurorii prahoveni au reţinut şi solicită arestarea preventivă în cazul a trei persoane în dosarul de înşelăciune şi fals intelectual, infracţiuni care s-ar fi derulat în legătură cu ridicarea unui bloc în municipiul Ploieşti, de către un dezvoltator imobiliar. Printre cei reţinuţi se numără şi doi şefi din cadrul Primăriei Ploieşti.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că, iniţial, procurorii au reţinut cinci persoane în acest dosar, două dintre ele, între care un diriginte de şantier, fiind eliberate şi plasate sub control judiciar.

Celelalte trei persoane au fost duse în arest, iar în cursul zilei de vineri vor fi prezentate Judecătoriei Ploieşti, cu propunere de arestare preventivă. Printre suspecţi se numără doi şefi din Primăria Ploieşti, şefa Direcţiei Generale de Dezvoltare Urbană din Primăria Ploieşti, Rita Neagu, şi un şef de serviciu în cadrul Direcţiei de Dezvoltare Urbană.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au ridicat, joi, de la Primăria Ploieşti un computer şi mai multe documente care au legătură cu activitatea unui dezvoltator imobiliar suspectat că a ridicat ilegal un etaj în plus într-un bloc din Ploieşti. Parchetul a precizat că se fac cercetări faţă de reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, dar şi faţă de şase funcţionari publici, pentru infracţiuni legate de fals şi înşelăciune.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au informat că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul IPJ Prahova şi Dâmboviţa, au făcut 10 percheziţii domiciliare la sediul unor instituţii publice, respectiv la domiciliile unor funcţionari publici şi persoane fizice implicate în săvârşirea infracţiunilor cercetate, în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, fiind puse în executare nouă mandate de aducere.

”În fapt, în perioada 2018-2022, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti a edificat un imobil cu destinaţia de locuinţe colective, în municipiul Ploieşti, fără a respecta prevederile autorizaţiilor de construire şi a documentaţiilor tehnice aferente, încălcând totodată regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal, fiind construit un etaj în plus, cu 30 apartamente. Ulterior, pentru intabularea imobilului, mai mulţi funcţionari publici din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul urbanismului şi cadastrului au întocmit în fals o serie de documente care atestau recepţia lucrărilor de construcţie, pe care dezvoltatorul imobiliar le-a folosit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară. Totodată, dezvoltatorul imobiliar a încheiat o serie de promisiuni şi contracte de vânzare-cumpărare, prin care a indus în eroare cumpărătorii, de la care a încasat contravaloarea a 24 apartamente, deşi acestea erau construite şi intabulate ilegal, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 705.000 euro”, au transmis procurorii.

Apartamentele construite ilegal, desființate

În urma cercetărilor declanşate, în anul 2023, reprezentanţii autorităţilor locale au dispus aducerea construcţiei la forma autorizată, respectiv desfiinţarea celor 30 de apartamente edificate ilegal.

În acest dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti face cercetări faţă de reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar pentru 2 infracţiuni de complicitate la fals intelectual, infracţiunea de uz de fals, 2 infracţiuni de uz de fals în formă continuată (cu câte 15 acte materiale), fals în declaraţii, 8 infracţiuni de înşelăciune, faţă de 4 funcţionari publici pentru fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune, faţă de 2 funcţionari pentru 2 infracţiuni de fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune, faţă de alte persoane pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la înşelăciune.

Primarul oraşului, Andrei Volosevici, a declarat, pentru News.ro, că i s-a comunicat că nu este vizat de anchetă.

Surse din Primărie precizau ca arhitecta şefă şi încă doi angajaţi ai municipalităţii vor fi audiaţi în dosar.

Constructorul care a ridicat blocul de locuinţe White Tower este cercetat şi pentru fraude în vânzarea cu apartamente, însă în acest dosar, dezvoltatorul imobiliar este suspectat că a ridicat ilegal încă un etaj, al 9-lea, pentru a-şi maximiza profitul, fără a avea avizele necesare.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
vlad oprea
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, neagă acuzațiile de corupție și abuz de putere: "Totul e o...
strada surpata slanic
Stradă surpată în Slănic. Prefectura Prahova acuză conducerea Consiliului Judeţean de...
strada surpata slanic (2)
Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic
strada surpata slanic
Încă un bloc aflat în apropierea străzii surpate din Slănic a fost evacuat. Craterul are o...
Te-ar putea interesa și
O stradă s-a surpat în orașul Slănic/ Sursa foto: DSU
Prefectul de Prahova, despre strada surpată la Slănic: Nu se cunosc cauzele evenimentului...
O stradă s-a surpat în orașul Slănic/ Sursa foto: DSU
O grădiniţă din apropierea străzii surpate din Slănic, afectată de tasarea terenului
O stradă s-a surpat în orașul Slănic/ Sursa foto: DSU
Alertă la Slănic, unde o stradă s-a surpat. Oamenii aflați în apropiere au fost evacuați de...
Grâu, agricultură
Agricultorii din Prahova cer desființarea sistemului antigrindină. Situaţia culturilor de grâu...
Partenerii noștri
Digi24 Noutăți despre starea lui Florin Piersic. Ce transmit medicii săi
Noutăți despre starea lui Florin Piersic. Ce transmit medicii săi
DigiSport Ce a spus Florin Manea, după ce un club italian ar fi decis să-l transfere pe Radu Drăgușin și Tottenham i-a stabilit prețul
Ce a spus Florin Manea, după ce un club italian ar fi decis să-l transfere...
PeRoz Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 
Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani...
Film Now Orlando Bloom, adevărul despre singurul rol pe care nu a vrut să-l joace: „Mi-am șters filmul din minte”
Orlando Bloom, adevărul despre singurul rol pe care nu a vrut să-l joace...
Digi World Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a...
Stirile Kanal D Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul Tămăduirii într-un loc considerat de ei miraculos. Unde se află lăcașul de cult?
Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul...
ProFM Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți. Ce a postat pe Instagram celebra artistă
Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Cod galben de ploi în 14 județe
Cod galben de ploi în 14 județe. Cum va fi vreme în București zilele următoare
Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Suceava/ Foto: News.ro
Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Suceava. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT 
School,Classroom,In,Blur,Background,Without,Young,Student;,Blurry,View
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni...
Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila / Credit foto: News.ro
Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul...