Acum la Digi FM Cetin Rasit KYGO FEAT CONRAD SEWELL - Firestone

Machu Picchu s-a redeschis cu fast pentru turiștii veniți în Peru

Spectacol de lumini în Machu Picchu
Foto: Getty Images

După redeschiderea mult așteptată din octombrie, Machu Picchu și-a surprins turiștii cu un spectacol de lumini. Și Nepalul s-a redeschis pentru cei care doresc să escaladeze vârfurile din Himalaya. 

Machu Picchu și-a întâmpinat primul grup de turiști cu un spectacol de lumini și o ceremonie de recunoștință. 45 de artiști locali au participat la reprezentații speciale, în timp ce mesaje de la oameni din întreaga lume au fost proiectate în cetate. A funcționat la o capacitate de 30% și va continua să funcționeze la o capacitate redusă și pe viitor. 

Peru își reface treptat sectorul turistic. Zborurile internaționale au fost reluate pe măsură ce frontierele s-au redeschis, iar magazinele, restaurantele și muzeele au început să funcționeze din octombrie la o capacitate de 50%, cu măsuri stricte de sănătate și siguranță. 

De asemenea, și Nepalul s-a redeschis pentru cei care doresc să escaladeze vârfurile din Himalaya. Aceștia trebuie însă să obțină o viză în avans, să aibă un test negativ COVID-19 și o rezervare la hotel pentru a sta în carantină cel puțin șapte zile în țară. 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Andreea Sasu și Philipp Plein
Andreea Sasu și Philipp Plein au dezvăluit sexul copilului: „Este o mare binecuvântare”...
turisti spania
"Pute a turiști!"; "Duceți-vă acasă!". Spaniolii, tot mai furioși pe fluxul mare de turiști...
Muntele Everest
Nepalul le impune tuturor alpiniștilor care vor să urce pe Everest să folosească cipuri de...
Moș Crăciun/ Shutterstock
Un poliţist s-a deghizat în Moş Crăciun pentru a-i aresta pe traficanţii de droguri din Peru
Te-ar putea interesa și
Views,Of,Kelor,Island,On,Komodo,National,Park,,Indonesia
Indonezia oferă vize pe cinci ani, cu intrare multiplă, pentru a atrage turiştii şi...
Mină de aur/ Shutterstock
Cel puţin nouă muncitori au murit şi alţi 23 au fost răniţi într-un atac asupra unei mine de...
cutremur nepal
Cel puțin 128 de oameni au murit, în urma unui cutremur în Nepal. Seismul s-a simțit până la...
vouchere de vacanta crop
Suspendarea sau înlocuirea voucherelor de vacanţă cu bani va duce la o scădere cu până la 50%...
Partenerii noștri
Digi24 "Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din...
DigiSport Atacantul dorit de FCSB, avertizat de Victor Pițurcă: ”S-ar putea să fie tras pe linie moartă”
Atacantul dorit de FCSB, avertizat de Victor Pițurcă: ”S-ar putea să fie...
PeRoz "Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul
"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner...
Film Now Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la înălțime
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar...
Digi World Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci
Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care...
ProFM Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine sport, ca o familie normală
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Sfaturile date de ANPC pentru vopsirea ouălor de Paște/ Shutterstock
Sfaturile date de ANPC pentru vopsirea ouălor de Paște: „Nu utilizaţi...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
nika si soar ei aida, dreapta
Abuzurile forțelor de securitate din Iran, dezvăluite într-un document secret: Cum a fost...
apicultorul Matt Hilton
Un apicultor a devenit eroul unui meci de baseball. Cum a salvat bărbatul partida și ce...
sebastian burduja
Sebastian Burduja, în cursa pentru Primăria Capitalei: "Sunt o alternativă pentru schimbare...
Irinel Columbeanu/ Foto: Facebook
Unde va petrece Irinel Columbeanu Paștele. „Medicii i-au interzis”