Acum la Digi FM Nono Semen NEW RADICALS - You Get What You Give

O dispută juridică l-ar putea obliga pe artistul misterios Banksy să-şi dezvăluie numele real

Monkey Queen de Bansky/ Profimedia
Monkey Queen de Bansky/ Profimedia

Identitatea sa a fost mult timp subiect de speculaţii şi investigaţii, dar Banksy ar putea fi forţat să îşi dezvăluie numele real dacă o dispută legată de o gravură a regretatei regine Elisabeta a II-a, reprezentată ca un primat cu bijuterii, va ajunge în instanţă, relatează The Guardian.

Doi colecţionari de artă au intentat o acţiune în justiţie împotriva artistului din cauza "refuzului" acestuia de a confirma autenticitatea uneia dintre faimoasele sale desene. Mai precis, plângerea vizează compania artistului de graffiti, Pest Control, ca urmare a refuzului aparent al acesteia de a confirma autenticitatea Monkey Queen.

După trei ani în care au încercat să obţină un răspuns, Nicky Katz şi Ray Howse şi-au pierdut răbdarea şi dau în judecată Pest Control pentru încălcarea contractului, relatează News.ro. Aceştia invocă site-ul web al Pest Control, care afirmă că va elibera un certificat de autenticitate pentru "picturi, printuri, sculpturi şi alte încercări de creativitate". Certificatul este comparat cu "un ITP pentru lumea artei": "înseamnă că puteţi cumpăra, vinde sau asigura o operă de artă ştiind că este legitimă şi că nu va cădea", explică Pest Control.

Banksy, cunoscut pentru imaginile sale bazate pe şabloane, s-a descris pe sine ca fiind un "vandal de calitate", care ridiculizează figurile de autoritate prin intermediul operelor de artă din locuri publice. Tabloul său, "Love is in the Bin" (Dragostea este în coşul de gunoi), parţial distrus, s-a vândut cu peste 18,5 milioane de lire sterline la licitaţia din 2021, în timp ce printurile sale semnate se vând cu cinci şi şase cifre.

Pest Control a fost înfiinţată de artist în 2008 după ce printuri false au fost vândute online şi joacă un rol cheie pe piaţa lucrărilor sale. Un certificat de autentificare este vital pentru a obţine preţul maxim atunci când îşi vinde lucrările.

Adevărata identitate a lui Banksy este un mister celebru, întreţinut de decenii. Robert Del Naja de la Massive Attack, Jamie Hewlett de la Gorillaz şi Neil Buchanan, fostul prezentator al emisiunii TV Art Attack, au fost cu toţii suspectaţi.

În 2008, Daily Mail l-a "demascat" ca Banksy pe Robin Gunningham, un fost elev de şcoală publică în vârstă de 34 de ani la acea vreme, deşi artistul a negat acest lucru. Nimeni nu a reuşit să facă o legătură absolută între Gunningham şi Banksy. Acest lucru ar distruge mistica artistului şi, eventual, preţul pe care îl obţin lucrările sale.

Un interviu din 2003 cu un reporter BBC conţine singurul caz cunoscut în care şi-a dezvăluit prenumele. În înregistrare, care a apărut recent, Banksy este întrebat dacă numele său real este "Robert Banks", la care răspunde: "Este Robbie".

Katz şi Howse spun că au încercat în zadar să obţină un răspuns din partea Pest Control cu privire la faptul că Monkey Queen este una dintre gravurile autentice ale lui Banksy, dintr-o ediţie limitată de 150 de exemplare.

Ei au trimis lucrarea de artă la Pest Control, explicând că au achiziţionat-o pentru 30.000 de lire sterline în 2020 de la moştenitorul unui colecţionar Banksy, dar că nu părea să existe niciun document care să însoţească lucrarea şi care să detalieze istoricul colecţionării acesteia.

Katz, în vârstă de 65 de ani, un londonez care are o colecţie de artă ce include un număr mare de lucrări Banksy, a declarat că Monkey Queen valorează între 55.000 şi 70.000 de lire sterline şi că este indignat de întârzierea celor de la Pest Control: "Ne aflăm în no man's land şi sunt mulţi bani. Ei pretind că sunt validatorii oficiali ai operei acestui artist. Dar acest lucru durează de trei ani. Stau pe baricade - nu vor să spună dacă este corect sau nu. Ne-au tras pe sfoară în toţi aceşti trei ani", spune Katz.

Acţiunea în justiţie este acum singura opţiune, a adăugat el: "Dăm în judecată Pest Control pentru încălcarea contractului. Au avut la dispoziţie trei ani pentru a face ceea ce i-am plătit, ceea ce, după orice standard, înseamnă suficient timp pentru a rezolva situaţia".

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Viorel Hrebenciuc
Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro...
andreea balan si george burcea
Andreea Bălan a făcut pace cu George Burcea, fostul ei soț: "Am încheiat procesele. Totul e...
petre roman
Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu vor fi urmăriți penal în Dosarul Mineriadei din 1990...
Donald Trump
Donald Trump, primul fost președinte american care este judecat penal. "E o persecuție...
Te-ar putea interesa și
profimedia-0864308575
Cine este Stormy Daniels și care este povestea din culisele procesului împotriva lui Trump
160825140941-madonna-super-tease
Madonna, dată în judecată de doi fani pentru că a întârziat pe scenă. Avocații cer respingerea...
Vlad Pascu
Accident de la 2 Mai. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice pentru Vlad...
Roşia Montană
Prima reacție a companiei Gabriel Resources după ce România a câștigat procesul Roșia Montană...
Partenerii noștri
Digi24 FOTO. Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record. Cine era John Jacob Astor
FOTO. Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la...
DigiSport Un jucător de la FCSB a ajuns în presa din străinătate, după ce a devenit campion în SuperLigă
Un jucător de la FCSB a ajuns în presa din străinătate, după ce a devenit...
PeRoz O femeie a cerut ajutor pe internet pentru a-l găsi pe soțul care a plecat brusc și a dispărut fără urmă. Ce a urmat a uimit-o și pe ea
O femeie a cerut ajutor pe internet pentru a-l găsi pe soțul care a plecat...
Film Now Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, fotogriată pe tocuri în Malibu, alături de o prietenă. Actrița pare într-o formă de invidiat
Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, fotogriată pe...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Jon Bon Jovi, adevărul despre provocările din căsnicia lui de 35 de ani: „Nu am fost vreun sfânt”
Jon Bon Jovi, adevărul despre provocările din căsnicia lui de 35 de ani...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
FCSB
FCSB e campioană! Gigi Becali vrea să aducă 7-8 jucători la echipă: "Nu mă...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
femeie cu flori
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Top 3 nume de femei și...
florii
Tradiții și obiceiuri de Florii. De ce se mănâncă pește
salcie
De ce se duce salcie la biserică în Duminca Floriilor
donald trump si Kristi Noem
Kristi Noem, posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump, povestește în cartea de memorii cum...