Acum la Digi FM J BALVIN AND WILLY WILLIAM - Mi Gente

Orban, despre colaborarea pentru alegerile locale: Am discutat de principiu să ne unim forţele unde e benefic

Ludovic Orban
Ludovic Orban. Foto: facebook.com/PNL.Alba

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat duminică, la Ploieşti, referindu-se la colaborarea partidelor care formează Dreapta Unită la alegerile locale, că încă nu au fost discutate detalii, însă, de principiu, îşi vor uni forţele "acolo unde este benefic".

"Încă nu am discutat detalii. Sigur că am discutat de principiu să ne unim peste tot unde e benefic, să ne unim forţele şi la locale, dar încă nu am stabilit o procedură foarte clară, mecanisme foarte clare şi cum exact ne vom uni aceste forţe", a spus Orban într-o conferinţă de presă.

El a arătat că această colaborare trebuie gândită din perspectiva calităţii candidaţilor şi echipelor.

"Noi trebuie să gândim din perspectiva calităţii echipelor pe care le avem în fiecare organizaţie judeţeană şi în fiecare organizaţie locală. Forţa Dreptei este un partid construit temeinic, noi am atras alături de noi în aproape fiecare localitate oameni de calitate, avem deja candidaţi de primari în peste 700 de localităţi din România, ceea ce nu e puţin lucru, şi în mod evident dorim ca orice colaborare să se desfăşoare pe baza unei evaluări obiective a calităţii şi mai ales a şanselor de a câştiga alegeri a fiecărui candidat şi a fiecărei echipe din partea fiecărui partid. Sigur că cel mai probabil susţinem ideea de a avea candidaţi comuni la preşedinţia consiliului judeţean, la primăria municipiului reşedinţă de judeţ, unde vor fi bătălii politice extrem de grele în care ne confruntăm cu formaţiuni politice. În rest, din punctul meu de vedere trebuie lăsat la nivelul organizaţiilor locale să decidă care este cea mai bună formă de a participa, mă refer la localităţi altele decât municipiile, să aibă libertatea de a decide care este cea mai eficientă formă de a participa în alegeri", a adăugat preşedintele Forţa Dreptei, potrivit News.ro. 

Ludovic Orban a participat la conferinţa judeţeană de alegeri a filialei Forţa Dreptei Prahova.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania.,28th,Feb,,2023:,Nicu?or,Dan,(r),,The,General
Nicuşor Dan, favorit în cursa pentru Primăria Capitalei, cu 46,1% din opţiuni, conform unui...
Ludovic Orban
Ludovic Orban a fost ales preşedinte al Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii
Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei: „Voi câştiga...
florin citu functionare coalitie digi24
Florin Cîţu spune că alegerea lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei e o greşeală...
Te-ar putea interesa și
catalin cîrstoiu
Cătălin Cîrstoiu răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate: „Ce frumoase ar fi campaniile...
Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, ironizat după ce s-a pozat la metrou: „Cum...
Ludovic Orban
Ludovic Orban, întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale: „Evident că sunt hotărât...
george simion 351477188_207164828884983_39630404484074273_n
Liderul AUR acuză o "lovitură de stat" din partea PSD-PNL: Vom apela la orice mijloace, oricât...
Partenerii noștri
Digi24 Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre...
DigiSport ”Messi al Turciei” a transmis un mesaj categoric, după ce Ancelotti i-a stabilit viitorul
”Messi al Turciei” a transmis un mesaj categoric, după ce Ancelotti i-a...
PeRoz Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că valorează de 1500 de ori mai mult. Ce era de fapt piesa
Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că...
Film Now Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce arată de parcă are 35 de ani?" - au reacționat imediat fanii
Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată de mama ei, a rupt tăcerea: „A lăsat-o la mine și a plecat”
Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
printul paul_INQUAM_PHOTOS_OCTAV_GANEA_E
Prințul Paul al României, depistat într-un resort în Malta. E condamnat la...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
oana radu si catalin dobrescu
Oana Radu, destăinuiri după despărțirea de soț: "Mergeam la terapie ca să scap de el. Ziua...
Țânţar/ Shutterstock
În București au început să se aplice tratamentele pentru combaterea țânțarilor. Nu sunt...
Britney Spears
Britney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în cadrul disputei lor juridice, după ce...
Gabriela Firea
Ce scrie pe tricoul purtat de Gabriela Firea când și-a depus candidatura la Primăria Capitalei