Acum la Digi FM Marius Dobre JAMES BAY - Hold back the river

Pădurarii vor putea deține și folosi arme letale împotriva hoților de lemne

Copac tăiat, defrișări, pădure

O lege pentru mai buna apărare a pădurarilor așteaptă să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis. Proiectul trecut de Camera Deputaților prevede dotarea personalului silvic cu armament letal.

Actul normativ a fost adoptat de forul decizional cu 232 de voturi și este adaptat realităților actuale din domeniul silvic.

Pădurarii vor putea folosi armele din dotare - letale sau neletale - pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condițiile legii.

Același proiect prevede că pădurarii care se pensionează la timp trebuie să primească minimum cinci salarii brute pe ultima lună de activitate din partea angajatorului.

Personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care își exercită efectiv în domeniul silviculturii profesiunea de silvicultor. 

Potrivit Romsilva, de la începutul acestui an s-au întregistrat 16 agresiuni asupra pădurarilor, printre care și decese.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi! 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Lorant Antal, senator UDMR
Prosumatorii vor putea dona surplusul de energie către alți consumatori, potrivit unui proiect...
Medic, doctor eliberează unui pacient concediu medical, rețetă, tratament, prescripție, anamneză, discută de boală, bolnavi, afecțiuni, medicină, cabinet
Românii aflați în concediu medical ar putea fi verificați de poliție
Traffic,Jam,With,Cars,In,Paris,City,,France.,View,Of
Traficul rutier va putea fi monitorizat prin sistemul eSIGUR. Deputații au adoptat deja...
pomi copaci padure taiat gettyimages
Klaus Iohannis a promulgat legea prin care atacul asupra pădurarilor este sancţionat cu...
Te-ar putea interesa și
Florin Cîțu
Florin Cîțu vrea proiect de lege pentru certificatul verde
Parteneriat civil, gay, homosexuali
Legea parteneriatului civil a fost respinsă. Deputat PNL: Relațiile homosexuale au dus la...
Gabriela Firea
PSD lucrează la un proiect privind plafonarea prețurilor la energie. Firea: Guvernul e...
LGBTQI homosexuali, lesbiene la grădiniță sau școală cu curcubeu, poponari
USR PLUS respinge legea anti-homosexuali anunțată de AUR: „Vom vota împotriva acestei aberații”
Partenerii noștri
Digi24 O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
DigiSport Record! A bătut cu 8-0 și a devenit prima echipă cu peste 100 de goluri în acest sezon
Record! A bătut cu 8-0 și a devenit prima echipă cu peste 100 de goluri în...
PeRoz Un puști de 12 ani i-a scris o scrisoare prințului William și l-a invitat la școala lui. Ce a urmat apoi întrece orice imaginație
Un puști de 12 ani i-a scris o scrisoare prințului William și l-a invitat...
Film Now Mel Gibson, într-o apariție rară alături de iubita sa cu 34 de ani mai tânără și fiul lor. Actorul a fost supus recent unei operații la umăr
Mel Gibson, într-o apariție rară alături de iubita sa cu 34 de ani mai...
Digi World Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu...
ProFM Celine Dion, săptămâni de tratament din cauza accesoriului de 3 kg purtat în ziua nunții: "Aveam o rană cât un ou în mijlocul frunții"
Celine Dion, săptămâni de tratament din cauza accesoriului de 3 kg purtat...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
World Youth Festival on the Federal Territory "Sirius". Open dialogue as part of the educational marathon "Znanie. First" "Image of Russia: reality and imposed stereotypes."
Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Statele Unite „sunt direct implicate”...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
transplant (1)
Al doilea transplant de rinichi de porc la o persoană în viaţă, realizat în SUA. Pacienta a...
Smiley
Smiley, reacție după ce Dinu Maxer s-a arătat deranjat de titlul piesei „S-a furat mireasa”...
Pâine/ Shutterstock
Care este cea mai bună pâine. Anunțul făcut de un medic specialist gastroenterologie: „Ar...
Klaus Iohannis a primit-o la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen/ Foto: Facebook
Politico: Klaus Iohannis, cotat cu cele mai mari şanse pentru a-i lua locul preşedintei...