Acum la Digi FM Digi FM Zach Bryan - I Remember Everything

Petrolul Ploieşti anunţă că îl dă în judecată pe Emil Boc, după ce primarul Clujului a acuzat echipa prahoveană de blat

emil_boc_76190500

Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat că îl dă în judecată pe primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, după ce acesta a acuzat echipa prahoveană de blat în ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.

“Clubul Petrolul Ploieşti este realmente consternat în urma afirmaţiilor iresponsabile lansate în miez de noapte de către primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, prin intermediul reţelelor de socializare. Acuzaţiile făcute la adresa jucătorilor noştri, cum că ei ar fi premeditat un rezultat negativ şi ar fi acţionat în consecinţă în finalul meciului pierdut, aseară, cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, aduc un grav prejudiciu de imagine clubului nostru şi, implicit, întregii familii Petrolul Ploieşti”, a notat Petrolul într-un comunicat, potrivit News.ro.

“O asemenea minciună sfruntată poate fi pusă doar pe seama unei campanii electorale deja declanşate, în care edilul să apară bine în faţa susţinătorilor echipei Universitatea Cluj. Inconştienta unor astfel de afirmaţii, însă, afectează grav imaginea fotbalului în general, nu numai pe aceea a jucătorilor şi a societăţii noastre. Ca atare, ne vedem nevoiţi sa ne îndreptăm către instanţele de judecată în cel mai scurt timp posibil”, precizează Consiliul de Administraţie al Petrolului.

Oficialii clubului din Ploieşti consideră că Boc a depăşit limita decenţei şi ar trebui “să se uite în curtea echipei pe care o păstoreşte”.

“Considerăm că, deja, s-a depăşit cu mult prea mult o limită a decenţei şi a bunului simţ, iar Emil Boc, înainte de a vorbi despre încrederea în sport, fair-play şi corectitudine, ar trebui să se uite în curtea echipei pe care o păstoreşte şi să-şi îndrepte „veninul” spre adevăraţii vinovaţi. Iar, mai apoi, recomandabil ar fi să găsească şi explicaţiile pentru care o echipă care rostogoleşte, an de an, bani frumoşi din bugetul comunităţii locale „reuşeşte” să-şi rateze obiectivele.

Am pierdut meciul în minutele de prelungire şi cu CFR Cluj, de exemplu, altă echipa din urbea edilului, am pierdut şi aseară la fel, după cum forma sportiva proastă ne-a făcut sa pierdem ultimele 4 jocuri! Dar, singurul lucru pe care nu vrem să-l pierdem este încrederea suporterilor noştri. De aceea, sperăm ca instanţele să intre în acţiune şi să stârpească demagogia şi minciunile domnului Boc!”, a adăugat FFC Petrolul.

Echipa Universitatea Cluj a ratat dramatic calificarea în play-off-ul Superligii, după ce vineri a remizat cu FC Voluntari, scor 0-0, şi Petrolul a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Sepsi, cu gol primit în minutul 90+2.

Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, a lansat acuzaţii dure la adresa prahovenilor după meci, în social media.

“Petrolul - ruşinea fotbalului românesc! Cum să nu îţi aperi corect şansele? Cum să faci un simulacru de apărare la golul doi primit în meciul cu Sepsi? Oricine se uită la această fază poate observa cum invitaţi şi lăsaţi adversarul să vă dea gol! Vă rog să vă uitaţi la jucătorul Ţicu de la Petrolul care invită pe Sepsi să atace! Vă rog să va uitați la jucătorul Papp (in careu) de la Petrolul cum intră cu ambele picioare, ca să fie penalty, şi era penalty dacă nu era gol! Cum va permiteţi să distrugeţi încrederea în sport, fair-play şi corectitudine? Vă bateți joc de un sport atât de minunat şi veţi rămâne o pată neagră în istoria fotbalului românesc! Resetați corectitudinea în fotbalul românesc pentru ca ne scufundam in promiscuitate!”, a fost mesajul postat de Boc, potrivit gsp.ro.

Ulterior, Emil Boc a şters postarea de pe pagina lui de Facebook.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său/ Foto: Captură video Youtube
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se...
Arhiepiscopul Teodosie/ Foto: Facebook
Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență
Bucharest,,Romania,-,September,22,,2022:,Emil,Boc,,Mayor,Of
Emil Boc: Îmi voi depune candidatura pentru un nou mandat de primar al Clujului
160825140941-madonna-super-tease
Madonna, dată în judecată de doi fani pentru că a întârziat pe scenă. Avocații cer respingerea...
Te-ar putea interesa și
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Şapte persoane, transportate la spital în urma unui accident în care au fost implicate trei...
Felipe Massa/ Profimedia
Felipe Massa atacă în justiţie Formula 1 pentru titlul mondial din 2008
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Un elev din Cluj a fost dus cu ambulanţa la spital, după ce a consumat nicotină la plic şi o...
Bilet de loto, loterie, numere câștigătoare, jocuri de noroc, 6 din 49, Joker
Reacția unui bărbat când a fost anunțat că a câștigat 340 de milioane de dolari la loto, iar...
Partenerii noștri
Digi24 Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni...
DigiSport ”Cu mine vorbești cu 'domnul Rotaru', Iliuță!”. Mihai Rotaru, reacție arogantă la adresa lui Ilie Dumitrescu
”Cu mine vorbești cu 'domnul Rotaru', Iliuță!”. Mihai Rotaru, reacție...
PeRoz Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am realizat că toți prietenii lui și familia știau și mi-au ascuns"
Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am...
Film Now Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută strâns la piept. Franțuzoaica și-a lăsat la vedere colecția de tatuaje
Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută...
Digi World Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat...
Stirile Kanal D Ministerul Educației a anunțat că pe 13 mai 2024 încep testele pentru elevii de clasa a 2-a la Limba Română. Iată calendarul examenelor pe scurt
Ministerul Educației a anunțat că pe 13 mai 2024 încep testele pentru...
ProFM Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului, imagini virale pe TikTok: „Viață nouă, noi începuturi”
Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Meeting of Russian Foreign Minister Sergei Lavrov with Sierra Leonean Minister of Foreign Affairs and International Cooperation Timothy Kabbah at the Reception House of the Russian Foreign Ministry.
Lavrov spune că Rusia este pregătită dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul...
Iulia Vântur
Iulia Vântur, despre decizia de a se muta în India și a renunța la cariera din România: "Nu te...
interlopi
Răsturnare de situație în cazul crimei de la Padina. Cei trei interlopi suspectați că au ucis...
cristi tanase si sotia lui
Cristi Tănase a intentat divorț la doar o zi după ce soția a obținut ordin de protecție...