Acum la Digi FM BEYONCE - Halo

Scaunul șefului de la CNAIR începe să se clatine. Ministrul Transporturilor e nemulțumit

Răzvan Cuc pe șantier

Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și-ar putea pierde funcția până la finalul lunii.

Ministrul Transporturilor evaluează activitatea lui Narcis Neaga, după ce acesta din urmă și-ar fi asumat public un număr mai mare de kilometri de autostradă decât cei pe care șoferii pot circula.

Domnul director Neaga este în evaluare, ați văzut că ieri am fost pe autostrăzi, o să mă duc și săptămâna viitoare și în acest weekend pe tronsoane de autostrăzi unde se lucrează, după care voi veni cu propriile mele concluzii vizavi de kilometrii care vor fi deschiși, dar și vizavi de activitatea domnului Neaga din ultima perioadă, a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul a mai precizat că estimarea de 180 de kilometri de drum, făcută de Narcis Neaga, este „un pic greșită” și trebuie luate „niște măsuri radicale vizavi de acești constructori neserioși”.

Conducerea Companiei de Drumuri a mai fost criticată și în urmă cu câteva zile, chiar de premier. Viorica Dăncilă a anunțat că va înființa o nouă structură prin intermediul căreia va supraveghea periodic derularea proiectelor de infrastructură.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
darueste viata
Carmen Uscatu & Oana Gheorghiu: Statul încă nu și-a făcut treaba...
DIGI FM OFERĂ VACANȚE FARĂ SFÂRȘIT
Digi FM oferă Vacanțe fară sfârșit
elena gheorghe 0629beee-e923-4e3c-b9d3-327d89d487aa
Elena Gheorghe, cele mai intime secrete dezvăluite la Matinalul Digi...
Româncă curtată de Brad Pitt
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de...
Pe aceeași temă
rovinieta 2024
CNAIR va monta noi camere de supraveghere pentru verificarea rovinietei
rovinieta 2024
CNAIR, anunț pentru șoferi: „Emiterea rovinietei se supendă temporar!” Cât timp nu va...
Winter weather - Thuringia
Gerul și ninsorile afectează transporturile în Europa. Valul de aer polar ajunge și în România
Hard,Winter,Traffic,With,Car,On,Snow,Coverd,Road,And
Probleme pe drumurile din România din cauza ninsorii. Se circulă în condiții de iarnă în patru...
Te-ar putea interesa și
ninsoare vreme rea profimedia-0647123206
Iarna pune stăpânire pe România. Restricţii de circulaţie instituite pe drumuri din Neamţ...
Ninsori pe drumuri
Infotrafic, avertisment pentru români: „Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri...
A,Traffic,Sign,For,The,Permissible,Total,Weight,Of,7.5
Restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, în perioada...
CFR trenuri internaționale, feroviar
Ceferiştii de la infrastructură suspendă temporar greva
Partenerii noștri
Digi24 Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce...
DigiSport Dinamo a pregătit ”planul B”, după ce a fost sancționată dur: ”Sperăm ca Tribuna 1 să fie plină!”
Dinamo a pregătit ”planul B”, după ce a fost sancționată dur: ”Sperăm ca...
PeRoz Reacția unei femei după ce a dezvăluit că s-a căsătorit la doar 18 ani, iar oamenii i-au spus că „e prea tânără”: „Sunt invidioși!”
Reacția unei femei după ce a dezvăluit că s-a căsătorit la doar 18 ani...
Film Now Să fie mamă e bucuria vieții ei. Charlize Theron, imagini rare cu fiicele ei, pe care le-a adoptat cu ani în urmă, la Disney World
Să fie mamă e bucuria vieții ei. Charlize Theron, imagini rare cu fiicele...
Digi World Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
ProFM Copiii lui Michael Jackson, în formulă completă pe covorul roșu, după ani întregi. Prince a fost zâmbitor, Paris și Blanket, sobri
Copiii lui Michael Jackson, în formulă completă pe covorul roșu, după ani...
Digi Life Când se vor finaliza lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia
Când se vor finaliza lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia
regele charles
Mesajul transmis de regele Charles, bolnav de cancer, în Joia Mare: „Este...
Ultimele știri din matinal
craioveanu marius sava c1b68d54-7272-45e1-b73f-427e6c013cd9
Doctor Marius Sava, specialist în somnologie, ne dezvăluie secretele unui somn odihnitor. Care...
godina 1327e8db-847a-4dfe-823d-5b929efbaade
Marian Godină, despre stand-up, bancuri cu sau fără polițiști și despre cum se simte un...
prim ajutor WhatsApp Image 2024-03-21 at 10.35.262
Mituri în prim-ajutor: Adevăr vs. Ficțiune cu un instructor calificat
andreea balan, de partea buna a diminetii
Andreea Bălan: Din păcate pentru mine, perioada Andre nu e o perioadă frumoasă din viața mea...
Ultimele știri
Balene/ Shutterstock
Regele populaţiei maori vrea ca balenele să aibă aceleaşi drepturi ca şi oamenii
tramvaiul-41
Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă, 30 martie. Călătorii vor fi preluați de linia navetă 641
beyonce
Beyonce, vedeta afro-americană a muzicii pop, lansează primul său album country
e-factura2024
Guvernul a prelungit termenul în care nu se dau amenzi pentru cei care nu pot introduce...