Acum la Digi FM Audienta nationalã LIVE - ON AIR

Zeci de persoane au ajuns la spital cu simptome specifice toxiinfecției alimentare după ce au mâncat la nunţi

Ekg,Monitor,At,Icu,In,Hospital
Credit foto: Shutterstock

Douăzeci şi una de persoane care au participat la două nunţi – una în comuna Ocoliş, cealaltă în Alba Iulia – au ajuns la spitale, sâmbătă, acuzând simptome specifice toxiinfecţiei alimentare. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba anunţă că a deschis anchete epidemiologice pentru a stabili cauzele care au dus la îmbolnăvirea acestora.

Unul dintre evenimentele în urma cărora mai mulţi oameni au ajuns la spital a avut loc la o pensiune din comuna Ocoliş, relatează News.ro.

Conform DSP Alba, şapte persoane care au participat la o cununie au acuzat stări de rău şi au fost transportate la cea mai apropiată unitate sanitară, respectiv Spitalul Municipal Turda. Trei dintre pacienţi au plecat acasă în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar alţi patru, doi bărbaţi şi două femei, au rămas internaţi. Raportările făcute duminică arată că starea lor este una bună. La cununie au participat 40 de persoane.

„Cea de-a doua anchetă epidemiologică a fost declanşată după ce tot în cursul serii de sâmbătă alte 13 persoane care participau la o nuntă ce a avut loc la o sală de evenimente de pe raza municipiului Alba Iulia au acuzat de asemenea stări de rău şi s-au prezentat la UPU Alba Iulia. Un copil de 14 ani care acuza o stare de rău uşoară/moderată a fost internat pentru supraveghere. Ceilalţi au refuzat internarea. La nuntă au participat aproximativ 200 de persoane”, a transmis, duminică, directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

Atât în cazul de la Alba Iulia, cât şi în cel de la Ocoliş inspectorii DSP Alba, alături de reprezentanţi ai DSVSA Alba şi cei ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Alba, au mers la cele două unităţi de alimentaţie publică pentru a preleva probe din mâncarea servită cât şi de pe mâinile personalului care a manipulat alimentele la cele două locaţii pentru stabilirea exactă a cauzei care a dus la cele 21 cazuri de presupusă toxiinfecţie alimentară.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
Mihai Leu/ Foto: Facebook
Mihai Leu, primul mesaj după ce a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni din București...
Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila / Credit foto: News.ro
Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul...
Mihai Leu/ Foto: Facebook
Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost...
biserica lemn
Biserica de lemn din satul Ghioncani, distrusă complet în urma unui incendiu cauzat, cel mai...
Te-ar putea interesa și
Drip,On,The,Background,A,Hospital,Corridor,Concept
Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov...
Florin Piersic/ Foto: Facebook
Florin Piersic, transferat la Institutul Inimii din Cluj pentru a fi supravegheat de medici...
regele charles
Regele Charles vizitează azi un spital şi un centru specializat în tratarea cancerului. Este...
transplant (1)
Al doilea transplant de rinichi de porc la o persoană în viaţă, realizat în SUA. Pacienta a...
Partenerii noștri
Digi24 Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni...
DigiSport S-a încheiat! Și-a anunțat plecarea de la echipă, după meciul contra românilor de la Gaziantep
S-a încheiat! Și-a anunțat plecarea de la echipă, după meciul contra...
PeRoz Reacția unei mirese când o prietenă de familie a venit la nunta ei cu copilul: „M-am enervat. Nu mai pot face nimic acum”
Reacția unei mirese când o prietenă de familie a venit la nunta ei cu...
Film Now Jeff Daniels, despre secretul căsniciei lui de 45 de ani: "Trebuie să știi când să-ți ții gura". Actorul din "Tăntălăul și Gogomanul", îndrăgostit și acum de iubita din liceu
Jeff Daniels, despre secretul căsniciei lui de 45 de ani: "Trebuie să știi...
Digi World Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a...
Stirile Kanal D Ministerul Educației a anunțat că pe 13 mai 2024 încep testele pentru elevii de clasa a 2-a la Limba Română. Iată calendarul examenelor pe scurt
Ministerul Educației a anunțat că pe 13 mai 2024 încep testele pentru...
ProFM Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului, imagini virale pe TikTok: „Viață nouă, noi începuturi”
Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
emil mitrache
Emil Mitrache, Americanu din „La bloc”, dezvăluiri despre operația pe cord deschis: „Un...
vulcan ibu (2)
Coloană uriașă de cenuşă, în urma erupției vulcanului Ibu, în Indonezia
2024 Sundance Film Festival - "Daughters" Premiere
Jerry Seinfeld, huiduit la Universitatea Duke pentru susţinerea sa exprimată faţă de Israel
North Macedonia's first female president officially takes office
Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al...