Acum la Digi FM Alex Vidia JASON DERULO FT MICHAEL BUBLE - Spicy Margarita

19.09.2019

carton-agenda-zilei_02

Laura Codruța Kovesi află, astăzi, dacă are sau nu sprijinul Guvernelor europene, pentru preluarea șefiei Parchetului European. Reprezentanții permanenți ai acestora pe lângă instituțiile comunitare reiau discuțiile pe această temă.

Vă reamintim, negocierile au fost blocate, după ce Consiliul Uniunii a decis că îl susține pe candidatul Franței în detrimentul fostei șefe a DNA. Între timp, Jean Francois Bohnert a început o carieră de vârf la Paris, dar nu și-a retras candidatura. Ce decid ambasadorii europeni, în urma dezbaterii care începe la ora douăsprezece, vă spunem la Știrile Digi FM.

Întâlnire liberală de gradul zero: Călin Popescu Tăriceanu și Ludovic Orban, șefii celor două partide care au sintagma „LIBERAL" în titulatură, se văd astăzi, la amiază, pentru a discuta despre moțiunea de cenzură, pe care PNL vrea să o depună săptămâna viitoare. Între timp, și social-democrații continuă să negioceze în Parlament voturi de susținere înaintea moțiunii, în schimbul cărora promit recompense politice, mai ales dezertorilor din ALDE. Urmăriți Știrile Digi FM pentru a fi la curent cu toate informațiile și declarațiile politice ale zilei.

Se reia, după vacanţă de vară, procesul Colectiv. Vor fi audiaţi în calitate de martori trei foşti şi actuali şefi ISU, cei care au susţinut că nu ştiau nimic de existenţa clubului.

Vă spunem, la Știrile Digi FM, și ce verdict dă justiția britanică referitor la suspendarea Parlamentului de către premierul Boris Johnson

Și tot la Știrile Digi FM, care vin din 30 în 30 de minute, aflați toate amănuntele dinaintea debutului în Europa League a lui CFR Cluj.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Ludovic Orban
Ludovic Orban a fost ales preşedinte al Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii
CFR Cluj v FCSB - Superliga - Play Off, Cluj-Napoca, Romania - 14 Apr 2024
FCSB se îndreaptă spre titlu! Roș-albaștrii obțin o victorie importantă în deplasarea de la...
profimedia-0864196320
Liga Europa: Surprize la Liverpool şi Milano
Laura Codruța Kovesi
„Nu există țări curate”, atrage atenția șefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi
Te-ar putea interesa și
Ludovic Orban
Ludovic Orban, întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale: „Evident că sunt hotărât...
Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi nu va candida la alegerile prezidențiale din toamnă: "Oamenii vor un...
Ludovic Orban
Orban, despre colaborarea pentru alegerile locale: Am discutat de principiu să ne unim forţele...
profimedia-07595752543
Avertismentul Laurei Codruța Kövesi: "Să nu dormiți bine!"
Partenerii noștri
Digi24 "Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din...
DigiSport Inter i-a fixat prețul lui Ionuț Radu: românul nu a mai apărat de jumătate de an
Inter i-a fixat prețul lui Ionuț Radu: românul nu a mai apărat de jumătate...
PeRoz 61 de ani? Demi Moore le face "concurență" fiicelor ei, în cele mai noi imagini needitate în care apar toate în costum de baie
61 de ani? Demi Moore le face "concurență" fiicelor ei, în cele mai noi...
Film Now Jennifer Garner, de mână cu bărbatul pe care-l iubește de 6 ani, în trening și pantofi sport. Actrița și John Miller își trăiesc dragostea în cea mai mare discreție
Jennifer Garner, de mână cu bărbatul pe care-l iubește de 6 ani, în...
Digi World Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci
Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care...
ProFM Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine sport, ca o familie normală
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Prințesa Charlotte/ Profimedia
Prințesa Charlotte a împlinit 9 ani. Kate Middleton a postat pe reţelele...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Procesiune cu şerpi de 1 mai în Italia/ Profimedia
Procesiune cu şerpi de 1 mai în Italia. Tradiția neobișnuită care are loc în fiecare an
albinele din perete
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai...
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, premiat la "Oscarurile Washingtonului" pentru "cariera sa remarcabilă, pentru...
Sfaturile date de ANPC pentru vopsirea ouălor de Paște/ Shutterstock
Sfaturile date de ANPC pentru vopsirea ouălor de Paște: „Nu utilizaţi vopsea tipografică sau...