Acum la Digi FM BLACK EYED PEAS - don t phunk with my heart

A murit Tom Moore. Veteranul britanic strânsese 33 de mil. de lire pentru sistemul sanitar puternic încercat de pandemie

Tom Moore

Veteranul britanic, care a strâns aproximativ 33 de milioane de lire sterline în sprijinul lucrătorilor sanitari în timpul pandemiei, a murit. Tom Moore fusese recent diagnosticat cu COVID-19, iar duminică a început să respire din ce în ce mai greu. 

În vârstă de 100 de ani, Moore era internat la Bedford Hospital. 

S-a născut pe 30 aprilie 1920, el a fost inginer înainte de a se înrola și a fost trimis în India și Birmania (actualul Myanmar), scrie news.ro. A devenit cunoscut la nivel mondial după ce a făcut o sută de ture de grădină pentru a strânge 1.000 de lire sterline pentru NHS, sistemul sanitar de stat al Regatului Unit. Donațiile au continuat să vină și după ce și-a împlinit obiectivul, astfel ajungându-se la peste 33 de milioane de lire sterline! 

În iulie, anul trecut, a primit titlul de Cavaler din partea Reginei Elisabeta a II-a, care i-a recunoscut astfel meritele pentru ridicarea moralului conaționalilor în timpul perioadei de izolare și a strângerii sumei-record pentru lucrătorii sanitari. 

La cea de-a 100 aniversare, căpitanul a fost avansat în grad de colonel. Mai mult, la finalul lunii aprilie, a devenit cel mai în vârstă artist de pe primul loc în topul britanic al single-urilor, după ce a înregistrat un cover al piesei „You’ll Never Walk Alone” alături de Michael Ball și corul NHS Voices of Care. 

Anul acesta urma să înceapă realizarea unui film despre viața lui. 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Ilie Dumitrescu este intervievat de Octavian Vintila la finalul jocului.
Octavian Vintilă, unul dintre cei mai apreciaţi comentatori de sport din România, a murit la...
Economistul Ilie Șerbănescu a murit
Economistul Ilie Şerbănescu a murit la 81 de ani
trump (14)
Donald Trump a reuşit să adune 50 de milioane de dolari, mai mult decât Biden, la un singur...
Copii Afganistan/ Profimedia
Nouă copii din sud-estul Afganistanului au murit în explozia unei mine sovietice cu care se...
Te-ar putea interesa și
britanici
Mai mult de jumătate dintre britanici iau în considerare să plece la muncă în străinătate...
salina slanic
Muncitor mort în Salina Slănic. Trupul său a fost recuperat cu ajutorul salvamontiştilor
Boeing/ Foto: Shutterstock
Un fost angajat Boeing, care a făcut dezvăluiri stânjenitoare despre companie, a fost găsit...
frații Tate
Fraţii Tate, reacție după acuzațiile din Marea Britanie în baza cărora au fost reţinuţi în...
Partenerii noștri
Digi24 Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre...
DigiSport Xavi cere un jucător cu insistență la Barcelona: ”Vreau să semneze contractul”
Xavi cere un jucător cu insistență la Barcelona: ”Vreau să semneze...
PeRoz Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că valorează de 1500 de ori mai mult. Ce era de fapt piesa
Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că...
Film Now Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce arată de parcă are 35 de ani?" - au reacționat imediat fanii
Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată de mama ei, a rupt tăcerea: „A lăsat-o la mine și a plecat”
Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
printul paul_INQUAM_PHOTOS_OCTAV_GANEA_E
Prințul Paul al României, depistat într-un resort în Malta. E condamnat la...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
oana radu si catalin dobrescu
Oana Radu, destăinuiri după despărțirea de soț: "Mergeam la terapie ca să scap de el. Ziua...
Țânţar/ Shutterstock
În București au început să se aplice tratamentele pentru combaterea țânțarilor. Nu sunt...
Britney Spears
Britney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în cadrul disputei lor juridice, după ce...
Gabriela Firea
Ce scrie pe tricoul purtat de Gabriela Firea când și-a depus candidatura la Primăria Capitalei