Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu JASON DERULO FT MICHAEL BUBLE - Spicy Margarita

Accident în Bucureşti. O ambulanță aflată în misiune s-a ciocnit cu două mașini. Patru persoane au fost rănite

Accident în București/ Foto: News.ro
Accident în București/ Foto: News.ro

Două maşini şi o ambulanţă au fost implicate, marţi, într-un accident rutier produs la intersecţia dintre Bulevardul Timişoara şi strada Braşov, patru persoane fiind rănite. Ambulanţa s-a răsturnat, iar calea de rulare a tramvaielor a fost blocată, pe strada Braşov, în ambele sensuri.

Un accident rutier s-a produs, marţi, în municipiul Bucureşti, la intersecţia dintre Bulevardul Timişoara şi strada Braşov. Toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul Universitar, relatează News.ro.

Au fost implicate două maşini şi o ambulanţă SABIF, care s-a răsturnat pe o parte.

”Din accident a rezultat rănirea uşoară, din primele date, a unui număr de 4 persoane, soferul ambulantei, o conducătoare auto şi 2 pasageri din auto”, au transmis oficialii Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Au fost testați cu aparatul etilotest conducătorul ambulanțe şi unul dintre conducătorii auto, rezultatele fiind 0.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Țânţar/ Shutterstock
În București au început să se aplice tratamentele pentru combaterea țânțarilor. Nu sunt...
gabriela firea, nicusor dan, cristian popescu piedone (1)
Cum ar vota bucureștenii dacă săptămâna viitoare și-ar alege primarul general. Cetățenii par...
Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone se prezintă în fața bucureștenilor drept "omul celor mulți, omul care...
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja, cu motocicleta la sediul Biroului Electoral pentru a se înscrie în cursa...
Te-ar putea interesa și
Euro,And,Lei,Currency,-,Close,Up
Doi funcţionari bancari, cercetaţi după ce ar fi furat aproape 140.000 de euro din contul unei...
Accident pe platoul de filmare al peliculei lui Eddie Murphy/ Profimedia
Accident pe platoul de filmare al peliculei lui Eddie Murphy. Mai mulţi membri ai echipei au...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Un bărbat de 39 de ani a căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei, după ce i s-ar fi...
Individul a urmărit-o în trafic, i-a spart geamul mașinii și a lovit-o de mai multe ori.
Bărbat reținut după ce și-a terorizat soția în trafic
Partenerii noștri
Digi24 6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani. Nu are dureri de spate și încă își conduce singur mașina
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani. Nu are...
DigiSport Denis Drăguș a marcat cu Trabzonspor, iar apoi a ieșit accidentat! Ce a spus românul la final
Denis Drăguș a marcat cu Trabzonspor, iar apoi a ieșit accidentat! Ce a...
PeRoz Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că valorează de 1500 de ori mai mult. Ce era de fapt piesa
Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că...
Film Now Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce arată de parcă are 35 de ani?" - au reacționat imediat fanii
Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată de mama ei, a rupt tăcerea: „A lăsat-o la mine și a plecat”
Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
printul paul_INQUAM_PHOTOS_OCTAV_GANEA_E
Prințul Paul al României, depistat într-un resort în Malta. E condamnat la...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
oana radu si catalin dobrescu
Oana Radu, destăinuiri după despărțirea de soț: "Mergeam la terapie ca să scap de el. Ziua...
Britney Spears
Britney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în cadrul disputei lor juridice, după ce...
Gabriela Firea
Ce scrie pe tricoul purtat de Gabriela Firea când și-a depus candidatura la Primăria Capitalei
slujba biserica
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Slujbele care se țin de la Florii până la Paște