Acum la Digi FM Digi FM VAMA - Perfect fara tine

Agenda zilei - 11.10.2018

agenda zilei

Astăzi ar putea fi paralizată circulaţia mijloacelor de transport în comun, între judeţe. Protestul transportatorilor ar trebui să înceapă la ora 12. Asta, dacă până atunci, guvernanţii nu renunţă la măsurile care îi nemulţumesc pe transportatori. Liderii FORT spun că vor fi afectate pana la 900 de mii de persoane din toata țara.

S-a facut mobilizare la nivel național și 27 de prefecturi din țară au fost anunțate de intenția transportatorilor. În schimb, o altă federaţie a transportatorilor, COTAR, nu îşi trimite niciun membru la protest.

Consiliul Superior al Magistraturii decide astăzi soarta conducerii Inspecției Judiciare, despre care și ambasadorul Hans Klemm spunea că e folosită pentru inimidarea magistraților.

Tot astăzi vine în România Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea, care va fi primit la Palatul Cotroceni, apoi se va întâlni cu şeful Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea.

Iar la sport, urmărim pregătirile naţionalei de fotbal, pentru meciul din această seară, din Lituania, în cadrul Ligii Naţiunilor.

 

 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
Andrei Ionu�› Pandele in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe
Etapa 5 din SuperLiga (Liga 1): Meciuri tensionate și derby-ul...
Atacul teroriștilor Hamas la festivalul din Israel/ Profimedia
O tânără care a supraviețuit atacului Hamas de la festivalul Nova a...
Taylor Swift/ Foto: Instagram
Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate...
Pe aceeași temă
Vlad Pascu
Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, a cerut să fie judecat în arest la domiciliu...
Ramy Youssef, Billie Eilish și Mark Ruffalo, la premiile Oscar, purtând broșe roșii
De ce au purtat broșe roșii unele dintre vedetele prezente la gala Oscar 2024. Mesajul pe care...
protest tel aviv
Manifestații împotriva guvernului condus de Benjamin Netanyahu. Mii de oameni au ieșit pe...
Ministerul Sănătății
Angajaţii din Sănătate pichetează joi sediile ministerelor Sănătăţii şi Muncii, fiind...
Te-ar putea interesa și
protest fermieri
Guvernul a ajuns la un acord cu fermierii și transportatorii pentru încetarea "de îndată" a...
protest tractoare bruxelles
Circa 1000 de tractoare blochează străzile din Bruxelles, în prima zi a summitului UE
Bucharest,,Romania.,28th,Feb,,2023:,Nicu?or,Dan,(r),,The,General
Nicușor Dan spune că nu se prelungește protestul din Piața Constituției, după ce un singur...
protest israel
Mii de israelieni au ieșit în stradă pentru a striga împotriva lui Netanyahu: "Acest guvern...
Partenerii noștri
Digi24 Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte de a cumpăra de pe aceste platforme Citește mai
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă...
DigiSport Înlocuitorul lui Kylian Mbappe vine de la Barcelona! PSG a pregătit oferta: 200.000.000€
Înlocuitorul lui Kylian Mbappe vine de la Barcelona! PSG a pregătit...
PeRoz Porecla pe care i-a dat-o prințul Philip lui Meghan Markle. Bunicul lui Harry știa totul: „Se pricepea să citească oamenii”
Porecla pe care i-a dat-o prințul Philip lui Meghan Markle. Bunicul lui...
Film Now Dominic West, la peste 3 ani de când s-a sărutat în public cu Lily James, deși era căsătorit: "A fost extrem de stresant pentru soția și copiii mei"
Dominic West, la peste 3 ani de când s-a sărutat în public cu Lily James...
Digi World El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38 de ani. Ce face zilnic pentru "a întineri" și care e scopul lui suprem
El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38...
ProFM Celine Dion a dezvăluit motivul pentru care a purtat un palton lung pe scena de la Grammy, în februarie: M-a ajutat să mă ascund puțin
Celine Dion a dezvăluit motivul pentru care a purtat un palton lung pe...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
Etilotest, test pentru condus beat la volan, șofer băut în auto cu alcool
Un bărbat de 40 de ani, acuzat că a condus de mai multe ori în stare de...
Ultimele știri din matinal
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Doctorul Adrian Marinescu
Cum să te aperi de ploșnițe (păduchii de pat): Sfaturi de la doctorul Adrian Marinescu
Ultimele știri
nasty
"Nasty", pelicula despre viața și cariera lui Ilie Năstase, selectată la Festivalul de Film de...
Romania v Armenia - UEFA U21 Euro Championship 2025 Qualifying, Bucharest - 13 Oct 2023
Burleanu, despre prelungirea contractului cu Edi Iordănescu: Sentimentul pe care îl avem e că...
Basket,With,Brushes,,Rags,,Natural,Sponges,And,Cleaning,Products.,Modern
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţile casnice. Cum...
trump (21)
Donald Trump a asistat la deschiderea propriului proces penal, primul de acest fel al unui...