Acum la Digi FM OUTKAST - Ms. Jackson

Au apărut primele cireșe în Piața Centrală din Buzău. Pensionar: „Nu îmi permit să cumpăr nici sâmburii”

Au apărut primele cireșe/ Shutterstock
Au apărut primele cireșe/ Shutterstock

Primele cireşe din acest sezon au fost scoase la vânzare în Piaţa Centrală din Buzău la preţul de 60 de lei kilogramul, sunt aduse din Grecia şi sunt cele mai scumpe fructe de pe tarabe.

Faţă de de aceeaşi perioadă a anului trecut, când un kilogram de cireşe costa în jur de 100 de lei, preţurile sunt ceva mai mici. Chiar şi aşa, cererea este destul de redusă, iar pentru a putea să îşi vândă marfa, comercianţii s-au gândit la oferte alternative, potrivit Agerpres

"Sunt aduse din Grecia, preţul este de 60 de lei kilogramul, dar vindem şi la caserole cu preţul de 10 sau 15 lei. Nu prea avem vânzare. Sunt primele apărute pe piaţă iar preţurile pentru oameni sunt ridicate", a explicat Daniela, comerciant în Piaţa Centrală din municipiul Buzău.

Clienţii spun că preferă să cumpere două kilograme de carne sau căpşuni mult mai ieftine şi aşteaptă ca luna iunie să vină cu o ofertă mai bogată pe piaţă şi cu preţuri pentru toate buzunarele.

"Am 40 de ani de muncă şi 1.500 de lei pensie, nu îmi permit să cumpăr nici sâmburii", a spus un pensionar, în timp ce o altă persoană aflată la cumpărături a afirmat că preţurile cireşelor sunt "normale la timpul acesta". "Nu prea s-au făcut, deocamdată mai aşteptăm, poate mai scad preţurile", a precizat clientul.

Specialiştii din domeniul pomiculturii spun că în acest an producţia de cireşe ar putea fi ceva mai mică faţă de anul precedent, din pricina frigului care a afectat la începutul primăverii pomii fructiferi.

"Cireşele care au apărut acum pe piaţă sunt din spaţii protejate, din import, mai mult ca sigur. Vorbim de soiuri timpurii. La noi momentan sigur se vor coace mai târziu, pentru că am avut parte de o primăvară destul de rece. Am fost afectaţi de acel îngheţ de la sfârşit de martie, început de aprilie. Coacerea ar putea să fie decalată cu cel puţin o săptămână. La staţiune avem cireşi cultivaţi pe 10 hectare de teren. Urmează să stabilim exact în ce procent ar putea fi afectată producţia din acest an", a declarat, pentru AGERPRES, Andrei Tabacu, inginer în cadrul Staţiunii de Cercetare Pomicolă Istriţa - Buzău. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Basket,Of,Colorful,Chicken,Eggs,On,A,Wooden,Table,In
Cât de mult s-au scumpit ouăle cu doar câteva zile înainte de Paște. Expert: „Diferența de...
garaj brasov
Un garaj din lemn, scos la vânzare cu o sumă fabuloasă, în Brașov: "E inclusă și mașina în...
Cacao/ Shutterstock
Boabele de cacao, mai valoroase decât cuprul. O tonă de cacao se vinde cu 9.000 de dolari
Ilustrație Bitcoin
Preţul bitcoin a atins vineri un nou record de peste 70.000 de dolari pe unitate, dar ulterior...
Te-ar putea interesa și
Boabe și pudră de cacao lângă ciocolată, alimente, dulciuri
Ciocolata devine din ce în ce mai scumpă dar nu există încă semne de distrugere a cererii
Pastile opioide, analgezice, medicamente
Oncologice de zeci de mii de euro, vândute pe internet. Farmacist: „Situaţia înfloreşte când...
nicolae ciuca, rares bogdan, lucian bode
Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan și Lucian Bode, filmați la piață. Ce a cumpărat fiecare de la...
Michael Jackson/ Profimedia
Pălăria purtată de Michael Jackson atunci când a executat primul său moonwalk s-a vândut cu...
Partenerii noștri
Digi24 La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de...
DigiSport Primul baraj pentru preliminariile Conference League, după ce Corvinul a câștigat Cupa României
Primul baraj pentru preliminariile Conference League, după ce Corvinul a...
PeRoz Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, imagini virale. Utilizatorii de internet au reacționat: „E grozavă, e atât de talenta
Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, imagini virale...
Film Now Orlando Bloom, dezvăluiri despre Johnny Depp la filmările pentru seria „Pirații din Caraibe”. Comportamentul actorului american l-a uimit
Orlando Bloom, dezvăluiri despre Johnny Depp la filmările pentru seria...
Digi World Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!” Artista într-o formă de invidiat
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
robert fico (2)
Premierul Robert Fico, în stare critică după ce a fost împușcat de mai multe ori: "Viața sa...
Simona Halep
Simona Halep a abandonat în primul tur la Trophee Clarins, după o oră și 28 de minute de joc...
Turkish President Recep Tayyip Erdogan
Erdogan susţine că Turcia va fi următoarea ţintă a Israelului după o eventuală victorie...
Robert Fico
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat după o ședință de guvern. Luat de pe jos de...