Acum la Digi FM JONAS BLUE FT. DAKOTA - Fast Car (Radio Edit)

Campanie Știrile Digi FM: CFR - Cifrele dezastrului (Episodul 11)

proinfrastructura8

În România, viteza comercială medie se situează sub 50 km/h pentru trenurile de călători, ceea ce reprezintă cu 40-60% mai puțin față de viteza de proiectare a liniei, potrivit studiului realizat de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar.

Dacă ne raportăm la 2010, pe parcursul anului trenurile au avut întârzieri medii de 5 minute. Potrivit raportului de activitate al companiei naționale de căi ferate, indicatorul utilizat pentru evaluarea parcursului trenurilor este „tren/km". Iar întârzierea medie a unui tren la 100 km parcurși a fost de aproximativ 3 minute.

În fiecare zi au fost puse în circulație 1.534 de trenuri, fiecare dintre acestea înregistrând un timp mediu de întârziere de până la 5 minute, adică 7.670 de minute/zi. Facem calculul și rezultă că în 2010 trenurile de călători au întârziat 46.659 de ore, adică 1.944 de zile, ceea ce înseamnă 5,3 ani.
Am luat raportul pe 2010 al Central Japan Railway Company, plecând de la premisa - valabilă și astăzi - că, pentru toate căile ferate din lume, Japonia poate fi considerată "modelul suprem" în materie de management și eficiență.

Așadar, cifrele arată că întârzierile totale cumulate pe anul respectiv ale celebrelor trenuri Shinkansen au fost de circa 36 de secunde. Și am mai aflat că întârzierea medie acceptată în cazul japonezilor este de 30 secunde pe tren, pe parcursul unui an, potrivit datelor oficiale. Mergem mai departe, consultăm alt an, alt raport de activitate aflat pe siteul CFR Călători. 2014! Aflăm, astfel, că întârzierile trenurilor de călători cumulează 2.553.618 minute. Adică 42,560 de ore sau 1773 de zile, ceea ce înseamnă 4,7ani.
În 2015, potrivit datelor oficiale prezentate în rapoartele de activitate ale CFR Călători, trenurile au întârziat 5,7ani. Iar în 2016 … 9 ani.

Anul trecut, întârzierea medie zilnică a trenurilor CFR Călători a fost de 12.500 de minute, în primele nouă luni, 70% dintre cauze fiind provocate de CFR Infrastructură, declara, în octombrie ministrul Transporturilor, Felix Stroe, în cadrul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură. Tot el a promis că vor fi reevaluate restricțiile de viteză impuse de companie de-a lungul anilor. N-a mai apucat, însă, pentru că în locul lui a venit Lucian Șova, actualul ministru al transporturilor.

În prima sa declarație de la preluarea mandatului, la Albă Iulia, Lucian Șova spunea că printre obiectivele mandatului sau se află și acela de a reduce progresiv restricțiile de viteză. Ministrul Transporturilor a adăugat că cei de la Infrastructură trebuie să găsească resursele necesare, cu sprijinul Guvernului, pentru a elimina restricțiile, acolo unde ele există. Întrebat de jurnaliști despre măsurile pe care le va lua în cazul scăderii vitezei trenurilor, ministrul Transporturilor a răspuns că problema nu poate fi rezolvată fără bani.

00:00

Ne preocupă foarte mult faptul că o mulțime de restricții tot apar, din cele care există se reduc din ce in ce mai puține, domnul director Gavrilă și-a propus nu numai să nu mai introducă noi restricții, ci să scadă gradual în fiecare an cu 10 - 15 la sută numărul restricțiilor care sunt deja. Acest lucru nu poate fi făcut fără bani și, o sursă importantă asupra căreia am atras atenția conducerii CFR SA este creanța foarte mare pe care o are asupra CFR Marfă, lucru care trebuie tratat de o manieră eficientă și rapidă.

Dacă vrei să citești toate materialele Campaniei Știrilor Digi FM, le găsești aici.

Sursa foto: CFR Infrastructura

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
Andrei Ionu�› Pandele in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe
Etapa 5 din SuperLiga (Liga 1): Meciuri tensionate și derby-ul...
Atacul teroriștilor Hamas la festivalul din Israel/ Profimedia
O tânără care a supraviețuit atacului Hamas de la festivalul Nova a...
Taylor Swift/ Foto: Instagram
Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate...
Pe aceeași temă
ambasadoarea sua kathleen kavalec
Ambasadoarea SUA la București, drum cu trenul la Suceava: "Călătoria a fost cu o oră mai...
tren, iarna
Trenurile circulă cu restricţie de viteză, în mai multe zone, din cauza zăpezii şi a viscolului
Cale ferată, feroviar, șine, trenuri
Trenurile de pe magistrala București-Constanța, suspendate din cauza ninsorii și a viscolului...
CFR trenuri internaționale, feroviar
Ceferiştii de la infrastructură suspendă temporar greva
Te-ar putea interesa și
CFR Marfă, tren, locomotivă, transport feroviar
Cale ferată România – Ucraina: CFR Infrastructură a lansat licitație pentru electrificarea...
CFR Marfă, tren, locomotivă, transport feroviar
Mecanic de locomotivă din Buzău a fost prins la serviciu sub influenţa canabisului, în urma...
DIGI FM OFERĂ VACANȚE FARĂ SFÂRȘIT
Digi FM oferă Vacanțe fară sfârșit
Travelers and commuters waiting for a train on the platform of Bucharest North Railway Station (Gara de Nord) in Bucharest, Romania, 2020
Sindicalist, despre motivul principal al grevei de la CFR: „Nu s-a încheiat contractul...
Partenerii noștri
Digi24 Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la...
DigiSport Avantaj pentru FCSB, după Farul - CFR 5-1: ”roș-albaștrii”, tot mai aproape de adjudecarea titlului
Avantaj pentru FCSB, după Farul - CFR 5-1: ”roș-albaștrii”, tot mai...
PeRoz Ce a postat Alina Sorescu pe Instagram în ziua în care Alexandru Ciucu a fost surprins cu o altă femeie. Fanii: Ești cea mai frumoasă
Ce a postat Alina Sorescu pe Instagram în ziua în care Alexandru Ciucu a...
Film Now Megan Fox, imaginea care a creat isterie printre fani: „Cine este asta?” Cum arată actrița fără machiaj
Megan Fox, imaginea care a creat isterie printre fani: „Cine este asta?”...
Digi World Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au...
ProFM Lino Golden s-a căsătorit civil cu aleasa lui. Primele imagini cu tinerii îmbrăcați la patru ace, în alb și negru
Lino Golden s-a căsătorit civil cu aleasa lui. Primele imagini cu tinerii...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
Cătălin Cîrstoiu
Cine este soția lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul din partea PSD-PNL la...
Ultimele știri din matinal
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Doctorul Adrian Marinescu
Cum să te aperi de ploșnițe (păduchii de pat): Sfaturi de la doctorul Adrian Marinescu
Ultimele știri
catalin cirstoiu
Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: „Mandatul meu este pe masa coaliţiei”
David Popovici
David Popovici, magistral la Naţionalele de la Otopeni. El s-a impus şi la 400 m liber: “Nu e...
Heavy rains negatively affect daily life in UAE
Inundaţii în Emirate: Trei lucrători filipinezi au murit, iar traficul aerian este în...
Parlamentul European
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I și-a anunțat candidatura pentru Parlamentul European