Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

Campanie Știrile Digi FM: CFR - Cifrele dezastrului (Episodul 2)

cfr

FEROVIARII AMENINȚĂ CU GREVA GENERALĂ

La protestul feroviarilor din aprilie, l-am găsit în fața Ministerului Transporturilor și pe Gheorghe Popescu, maistru la Depoul Ploiești, de la care am aflat că, în acest moment, parcul de locomotive se află într-un stadiu... DEZASTRUOS. În opinia celor pe care îi reprezintă, prin lipsa investițiilor se vrea băgarea în faliment a transportului pe calea ferată.

00:00

"Multe dintre locomotive sunt scadente la reparații, asta înseamnă că nu mai corespund siguranței circulației din punct de vedere tehnic. Din lipsa investițiilor, clar! Nu au venit, banii? Exact, da. Investiții la calea ferată neapărat, sunt absolut necesare. Să vă dau un exemplu. În parcul de locomotive de la Ploiești sunt 34 de locomotive electrice. Câte mai corespund? Cam o treime, cred. E rea voință, se vrea băgarea în faliment a transportului pe calea ferată."

Așa stau lucrurile la Ploiești. Luăm altă sucursală a Societății Comerciale Reparații Locomotive Brașov. Secția Galați. Și aici, aceleași probleme. Reprezentantul sindicatului, Ionel Sandu

00:00


- Ce vă aduce la București?

-Finanțarea sistemului feroviar din România, care este la pământ. Și dacă nu se fac investiții masive, CFR-ul, cât de curând, o să falimenteze. Vedeți că infrastructură este la pământ, materialul rulant și el la fel. Parcul activ la Galați este de 20 locomotive electrice, 4 Diesel. În ce stare se află? Activ înseamnă că duc trenuri. Pentru restul nu sunt bani. Mai așteptăm. Aveți vreo promisiune pentru 2018? Da, promisiuni sunt peste tot, dar nimic concret. Ce spun oamenii? Ce să spună? Vor să muncească, să aibă siguranța serviciului, să ducă o pâine acasă. Salariile sunt cum sunt...

A ABANDONAT STATUL CĂILE FERATE?

În stradă a fost și Federația mecanicilor de Locomotivă.

00:00


-Ce v-a determinat să ieșiți în stradă?

-În primul rând minciunile guvernanților că vor investi în calea ferată. Faptul că țin blocat un statut al personalului feroviar în Camera Deputaților ne discreditează ca politicieni. CFR-iștii și-au pierdut răbdarea și vor să vadă că sunt respectați. La CFR Călători lipsa investițiilor a dus să nu avem vagoane și locomotive cu care să circulăm, se anulează trenuri... - Președintele Iulian Măntescu

La unison, toți cei prezenți la miting au susținut că statul i-a abandonat.

00:00


"Pe noi statul român, cu un copil CFR Marfă, CFR Călători, CFR Infrastructură... ne-a abandonat. Hoții! Hoții! Ori să se reseteze, ori să fie lăsată în cădere liberă..."

CE PROMITE MINISTRUL TRANSPORTURILOR PENTRU CĂILE FERATE

De la preluarea mandatului, actualul ministru al transporturilor, Lucian Șova a avut pe 15 februarie, o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai uzinelor care repară material rulant pentru CFR Călători și cu membrii din conducerea operatorului național de transport feroviar de persoane.

Discuțiile au urmărit găsirea unor soluții în contextul în care vagoane și locomotive nefuncționale sunt nereparate pentru că firmele specializate nu se mai prezintă la licitații.
Reprezentanții uzinelor reparatoare au cerut reglementări care să urgenteze procedurile de achiziții și alinierea prețurilor pentru reparații la cele stabilite de piața liberă.

Ministrul a anuntat ca este hotărât să elimine blocajele legate de achizițiile publice pentru lucrările de reparații necesare vagoanelor și locomotivelor. În acest sens, ministrul Transporturilor a dispus luarea unor măsuri pentru simplificarea procedurilor care îngreunează procesul de mentenanță și reparații a materialului rulant al CFR Călători.

Am încercat să aflăm cum a evoluat în timp materialul rulant al CFR Călători. Vorbim despre totalitatea locomotivelor, ramelor electrice, automotoarelor și vagoanelor folosite pentru transportul de călători pe calea ferată.

Reţeaua feroviară din România a înregistrat o reducere de 10% a numărului total de tren-km începând cu anul 2008. În aceeaşi perioadă s-a înregistrat o creştere de 10% a numărului de garnituri necesare pentru furnizarea serviciilor. Acest lucru se datorează în special creşterii vechimii medii a materialului rulant care a crescut nivelul deficitar al întreţinerii şi a introducerii unor restricţii de viteză suplimentare. Rată scăzută de utilizare indică faptul că sunt necesare aproximativ 240 de unităţi suplimentare pentru a respectă graficul actual de mers al trenurilor comparativ cu parcul de material rulant din ţările din vestul Europei.

CUM S-A PRĂBUȘIT INFRASTRUCTURA FEROVIARĂ ROMÂNEASCĂ

Conform rapoartelor de activitate ale companiei naționale de transport călători, în 2007 circulau în medie 1603 trenuri pe zi. În cursul anului 2008 s-a asigurat coordonarea circulaţiei pentru un număr mediu zilnic de 1.686 trenuri de călători şi 464 trenuri directe de marfă. Cifrele din 2009 arată o scădere-1556 de trenuri, pentru ca situația să se îmbunătățească în 2011 când au fost în circulație 1589 de trenuri.

Din 2012, însă, numărul acestora este în scădere-1438. În 2013-1377, în 2014-1363, în 2015-1338, în 2016-1398 de trenuri, iar în 2017-1406.

Și numărul vagoanelor a scăzut constant, de la 2504 vagoane de călători în 2011, la 2283 anul trecut.
În 2018, însă, aflăm că România are un parc „impresionant„ de material rulant.

Cifrele au fost comunicate de Adrian Vlaicu, expert afaceri în cadrul SNTFC CFR Călători SĂ, în cadrul Conferinţei Transporturi & Infrastructură - 2018, organizată în martie, de Capital

00:00


"Avem un parc compus din peste 1.400 de unităţi de material rulant. Discutăm aici de parcul de locomotive cu puţîn peste 400 de unităţi, parcul de vagoane de călători în scădere, din păcate, la 850 de unităţi, dar nu neapărat din cauza noastră, ci pentru că au devenit scadente la revizie şi se găsesc în uzinele reparatoare în diverse stadii. Sperăm că de la jumătatea acestui an încolo să le vedem din nou în circulaţie. Avem peste 120 de unităţi automotoare, peste 120 de vagoane speciale - vagoane restaurant şi vagoane de dormit. Deci, un parc impresionant!"

Din fotoliul de ministru, însă, situația se vede altfel. „Parcul a scăzut într-o manieră intolerabilă„, recunoaște actualul ministru al transporturilor, Lucian Șova.

00:00

"Am avut aşteptări şi am aşteptări de la nouă conducere privind soluţionarea problemelor legate de lipsa de vagoane şi de locomotive, generată de foarte slabă implicare în repararea, întreţinerea parcului existent. A scăzut parcul de o manieră intolerabilă şi noul management va trebui să găsească soluţii mult mai rapide pentru a se putea înlocui materialul rulant pe care îl foloseşte."

Tot de la șeful de la Transporturi am aflat că achiziţiile la CFR Călători nu se fac numai prin intermediul ARF, ci operatorul naţional de transport feroviar de călători are datoria de a-şi cumpăra, repara şi moderniza propriul material rulant.

Vineri, 11 mai, aici, pe digi-fm.ro, vei putea citi mai mult despre vechimea infrastructurii feroviare românești și despre unde a greșit statul în ultimii 28 de ani în gestionarea căilor ferate.

Un material realizat de Adina Leoveanu.

 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
cfr-calatori-696x464
Angajați de la CFR, prinși băuți la serviciu. Un paznic de barieră avea o alcoolemie de 1,39...
ambasadoarea sua kathleen kavalec
Ambasadoarea SUA la București, drum cu trenul la Suceava: "Călătoria a fost cu o oră mai...
main primavara e in aer
Primăvara este în aer la Digi FM!
Nicolas Sarkozy/ Profimedia
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la un an de închisoare, într-un...
Te-ar putea interesa și
tren, iarna
Trenurile circulă cu restricţie de viteză, în mai multe zone, din cauza zăpezii şi a viscolului
Cale ferată, feroviar, șine, trenuri
Trenurile de pe magistrala București-Constanța, suspendate din cauza ninsorii și a viscolului...
CFR trenuri internaționale, feroviar
Ceferiştii de la infrastructură suspendă temporar greva
8 ani
Digi FM împlinește 8 ani împreună cu tine!
Partenerii noștri
Digi24 O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
DigiSport UTA - Oțelul 3-1. Mircea Rednic îl învinge pe Dorinel Munteanu, iar arădenii urcă pe primul loc în play-out
UTA - Oțelul 3-1. Mircea Rednic îl învinge pe Dorinel Munteanu, iar...
PeRoz Un puști de 12 ani i-a scris o scrisoare prințului William și l-a invitat la școala lui. Ce a urmat apoi întrece orice imaginație
Un puști de 12 ani i-a scris o scrisoare prințului William și l-a invitat...
Film Now Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai tânără au atras toate privirile
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel...
Digi World Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu...
ProFM Celine Dion, săptămâni de tratament din cauza accesoriului de 3 kg purtat în ziua nunții: "Aveam o rană cât un ou în mijlocul frunții"
Celine Dion, săptămâni de tratament din cauza accesoriului de 3 kg purtat...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
World Youth Festival on the Federal Territory "Sirius". Open dialogue as part of the educational marathon "Znanie. First" "Image of Russia: reality and imposed stereotypes."
Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Statele Unite „sunt direct implicate”...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
transplant (1)
Al doilea transplant de rinichi de porc la o persoană în viaţă, realizat în SUA. Pacienta a...
Smiley
Smiley, reacție după ce Dinu Maxer s-a arătat deranjat de titlul piesei „S-a furat mireasa”...
Pâine/ Shutterstock
Care este cea mai bună pâine. Anunțul făcut de un medic specialist gastroenterologie: „Ar...
Klaus Iohannis a primit-o la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen/ Foto: Facebook
Politico: Klaus Iohannis, cotat cu cele mai mari şanse pentru a-i lua locul preşedintei...