Acum la Digi FM JASON DERULO - Slow Low

Cei trei ostatici israelieni ucişi accidental în Fâşia Gaza purtau un steag alb

Empty,White,Clear,Flag,Waving,Against,Clean,Blue,Sky,,Close
Credit foto: Shutterstock

Cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Fâşia Gaza purtau un steag alb înainte ca armata israeliană să deschidă focul asupra lor, relevă datele preliminare ale anchetei, potrivit unui responsabil militar israelian citat sâmbătă de Reuters.

Incidentul s-a petrecut într-o zonă de lupte intense unde militanţii grupării palestiniene Hamas acţionau în haine civile şi foloseau tactici diversioniste, menţionează acelaşi oficial, potrivit Agerpres.ro

Conform acestuia, un soldat israelian a observat ostaticii care au apărut la o distanţă de câteva zeci de metri de trupele israeliene în zona Shejaiya. "Erau toţi fără cămăşi şi aveau un băţ cu o ţesătură albă agăţată de acesta. Dar soldatul se simte ameninţat şi deschide focul. El spune că sunt terorişti, iar atunci trupele deschid de asemenea focul, iar doi ostatici sunt ucişi instantaneu", explică sursa citată.

Cel de-al treilea ostatic a fost rănit şi a reuşit să se retragă într-o clădire din apropiere, de unde a cerut ajutor vorbind în limba ebraică. Comandantul batalionului a ordonat imediat oprirea focului, dar cu toate acestea s-a tras din nou asupra locului unde se afla cel de-al treilea ostatic, care în cele din urmă a murit şi el, mai precizează responsabilul militar, care consideră că soldaţii israelieni au încălcat în această situaţie regulile de angajament militar.

Cei trei ostatici au fost răpiţi de combatanţii Hamas pe 7 octombrie în timpul incursiunii acestei grupări islamiste în sudul Israelului, acţiune ce a condus la represaliile armatei israeliene, care desfăşoară acum o ofensivă terestră în interiorul Fâşiei Gaza.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Turkish President Recep Tayyip Erdogan
Erdogan susţine că Turcia va fi următoarea ţintă a Israelului după o eventuală victorie...
2024 Sundance Film Festival - "Daughters" Premiere
Jerry Seinfeld, huiduit la Universitatea Duke pentru susţinerea sa exprimată faţă de Israel
Eurovision 2024/ Shutterstock
Finala concursului Eurovision 2024 de la Malmo. Protestatarii scandează în faţa arenei cerând...
Israelul a ajuns în finala Eurovision, în ciuda protestelor/ Profimedia
Israelul a ajuns în finala Eurovision, în ciuda protestelor de la Malmo
Te-ar putea interesa și
Benjamin Netanyahu / foto Profimedia
Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără acord!”
Debris left behind after Israeli forces' withdrawal from Gaza City
UE cere anchetă independentă asupra gropilor comune descoperite în spitalele din Fâşia Gaza
FOTOMONTAGE, Fahnen von Israel und dem Iran auf gebrochenem Grund, Eskalation im Nahost-Konflikt *** PHOTOMONTAGE, Flags of Israel and Iran on broken ground, Escalation in the Middle East conflict
Israelul a atacat Iranul - surse SUA. Drone, raportate în zona Isfahan
Atacul teroriștilor Hamas la festivalul din Israel/ Profimedia
O tânără care a supraviețuit atacului Hamas de la festivalul Nova a lovit doi pietoni și a...
Partenerii noștri
Digi24 Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații...
DigiSport Almeria - Barcelona 0-2. Victorie facilă și catalanii își consolidează locul doi în La Liga
Almeria - Barcelona 0-2. Victorie facilă și catalanii își consolidează...
PeRoz E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează pe soția lui și cum a reacționat actorul când l-a văzut
E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează...
Film Now Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu au reușit să facă lucrurile să funcționeze între ei!”
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu goală, ce apariție e asta?”
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Fico
Măsurile de securitate pentru protecţia premierului Fico, criticate de experţi după tentativa...
tuse
112 cazuri de tuse convulsivă în primele 4 luni ale anului, în România, față de 16 în tot anul...
Baby Lasagna
Baby Lasagna, locul 2 la Eurovision 2024, donează premiul de 50.000 de euro oferit de guvernul...
irinel columbeanu
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”