Acum la Digi FM Digi FM ALEXIA - INTERSTELAR

Cine este Florin Cîțu, premierul desemnat de Klaus Iohannis

florin citu
Foto: presidency.ro

Florin Cîțu, desemnat pentru funcția de premier, este actualul ministru al Finanțelor Publice și senator liberal. El a mai fost desemnat o dată pentru a forma Executivul, însă a renunțat cu câteva minute înainte de ședința în care Parlamentul trebuia să îi dea votul de învestitură.

Florin Cîțu este născut pe 1 aprilie 1972 și este senator PNL din 2016.

El a absolvit în 1996 Grinnell College din SUA, specializarea economie/matematică, şi are un program doctoral completat, fără disertaţie, la Iowa State University.

Premierul desemnat a fost economist șef al ING. Anterior revenirii în România, Cîţu a mai lucrat ca economist la Banca Europeană de Investiţii (2003 – 2005) şi la Banca Centrală a Noii Zeelande (2001 – 2003).

În perioada 1997 - 2001, a fost lector la Iowa State University, în SUA. Potrivit CV-ului, vorbește engleză, franceză și italiană.

Conform declarației de avere, el deține o cotă parte de 1/2 din două terenuri: unul de hectar din comuna Golești, sat Tulei, județul Vâlcea, iar celălalt, de 75 de hectare, din comuna Voineasa - ambele de la părinți. În Tulei, el are și o cotă parte de 1/2 dintr-o clădire de 130 metri pătrați.

Cîțu mai are un apartament de 130 de metri pătrați cumpărat prin credit în Sectorul 2 din Capitală.

Premierul desemnat are un cont curent de 492.000 de lei, un credit de 303.000 de euro și a acordat un împrumut de 30.600 euro.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
florin citu functionare coalitie digi24
Florin Cîţu spune că alegerea lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei e o greşeală...
florin citu functionare coalitie digi24
Florin Cîţu: L-aş susţine pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, este cea mai bună opțiune
florin citu functionare coalitie digi24
Florin Cîţu, urmărit penal în dosarul achiziţiei de vaccinuri în pandemie. Este acuzat de...
florin citu 3
Florin Cîţu, la DNA pentru a fi audiat în dosarul achiziţiei de vaccinuri din pandemie: ”Mi-am...
Te-ar putea interesa și
florin citu la digi24
Senatul a votat ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în dosarul achiziţiei de...
Comisia juridică a Senatului, vot în unanimitate pentru ridicarea imunităţii lui Florin Cîţu, în dosarul achiziţiei vaccinurilor
Florin Cîţu a rămas fără imunitate în urma votului din Comisia Juridică a Senatului în dosarul...
florin citu functionare coalitie digi24
DNA cere ridicarea imunității lui Florin Cîțu și a foștilor miniștri Vlad Voiculescu și Oana...
florin citu digi fm
Florin Cîțu: „Dacă măsura limitării plăților cash a fost aprobată fără acordul PNL, atunci...
Partenerii noștri
Digi24 O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe...
DigiSport Carlo Ancelotti a dezvăluit momentul crucial care i-a adus titlul lui Real Madrid în acest sezon
Carlo Ancelotti a dezvăluit momentul crucial care i-a adus titlul lui Real...
PeRoz O fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului
O fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă...
Film Now Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există animozități!”
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
ProFM Loredana Groza, fabuloasă într-o salopetă ultra mulată, la 52 de ani. Fanii: „Te-ai născut să fii grozavă!”
Loredana Groza, fabuloasă într-o salopetă ultra mulată, la 52 de ani...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Flags,Of,Usa,And,Poland.,Linen,Flags,Close-up.,Flag,Made
Polonia doreşte să aibă cele mai bune relaţii posibile cu SUA, indiferent...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Benjamin Netanyahu
Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul...
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Tragedie în ziua de Paște. Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac. Ce au...
Romanian,Money,Banknotes,In,Black,Wallet
Peste 4,7 milioane de pensionari, înregistrați în aprilie 2024, în România. Cât a fost pensia...
Lab,Technician,Conducts,A,Dna,Test,Against,The,Background,Of
Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN care să...