Acum la Digi FM Alex Vidia RANDI - SINGUR ACUM

Controale ANAF la firme din domeniile deşeurilor reciclabile şi construcţiilor, în Bucureşti şi Ilfov. S-a constatat un prejudiciu de peste 8,2 milioane de lei

Mașină ANAF, Fisc, controale, evaziune, delapidare

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au făcut, în luna octombrie, controale la societăţi comerciale din Bucureşti şi Ilfov care activează pe piaţa de deşeuri reciclabile şi prestări de servicii în domeniul construcţiilor.

”Societăţile verificate au înregistrat în evidenţele contabile achiziţii fictive de bunuri sau servicii de la diferite persoane fizice şi juridice, procedând astfel la diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului şi crearea unei aparenţe licite a tranzacţiilor”, a transmis, marţi, ANAF, într-un comunicat de presă, potrivit News.ro. 

Potrivit documentului citat, prejudiciul adus bugetului de stat este de 8,2 milioane de lei, reprezentând taxă pe valoare adaugată şi impozit pe profit.

”Pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, a mai transmis sursa citată.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Polițiști și jandarmi în Centrul Vechi, controale, verificări, baruri, cluburi, terase de vară
Acţiune fulger de control în Centrul vechi al Capitalei în săli de jocuri şi restaurante. Au...
ANAF,Fisc,taxe,impozite
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor avea dreptul să poarte arme
politie
Operaţiunea ”Blocada” în Ilfov - 122 de amenzi, 8 permise de conducere reţinute şi 7...
cnas
CNAS, controale la medicii de familie. Președintele instituției: "Cei mai mulți dau dovadă de...
Te-ar putea interesa și
Marcel Boloș
Boloş: Nu mai tolerez laude penibile. După Bobotează voi cere premierului revocarea unor șefi...
INSTANT_GREVA_GENERALA_EDU_024_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Grevă japoneză în 27 decembrie la Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF
e-factura2024
Facturarea electronică devine obligatorie de la 1 ianuarie 2024, dar doar 18% dintre...
elena udrea
ANAF vinde terenuri de aproape 11 milioane lei, aparţinând Elenei Udrea şi fostei şefe ANRP...
Partenerii noștri
Digi24 "Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din...
DigiSport Inter i-a fixat prețul lui Ionuț Radu: românul nu a mai apărat de jumătate de an
Inter i-a fixat prețul lui Ionuț Radu: românul nu a mai apărat de jumătate...
PeRoz 61 de ani? Demi Moore le face "concurență" fiicelor ei, în cele mai noi imagini needitate în care apar toate în costum de baie
61 de ani? Demi Moore le face "concurență" fiicelor ei, în cele mai noi...
Film Now Jennifer Garner, de mână cu bărbatul pe care-l iubește de 6 ani, în trening și pantofi sport. Actrița și John Miller își trăiesc dragostea în cea mai mare discreție
Jennifer Garner, de mână cu bărbatul pe care-l iubește de 6 ani, în...
Digi World Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci
Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care...
ProFM Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine sport, ca o familie normală
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Prințesa Charlotte/ Profimedia
Prințesa Charlotte a împlinit 9 ani. Kate Middleton a postat pe reţelele...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Procesiune cu şerpi de 1 mai în Italia/ Profimedia
Procesiune cu şerpi de 1 mai în Italia. Tradiția neobișnuită care are loc în fiecare an
albinele din perete
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai...
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, premiat la "Oscarurile Washingtonului" pentru "cariera sa remarcabilă, pentru...
Sfaturile date de ANPC pentru vopsirea ouălor de Paște/ Shutterstock
Sfaturile date de ANPC pentru vopsirea ouălor de Paște: „Nu utilizaţi vopsea tipografică sau...