Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu GWEN STEFANI FT AKON - the sweet escape

Cum se simte chitaristul Al Di Meola a după ce a fost internat în spital, în urma unui infarct făcut în timpul unui concert la București

Al Di Meola
Al Di Meola / Profimedia Images

Chitaristul Al Di Meola, căruia i s-a făcut rău la finalul unui concert susţinut la Bucureşti, se simte bine şi îşi doreşte ca anul viitor să revină pe scenă, a transmis, vineri, organizatorul evenimentului.

Bodo Istvan, manager al trupei Ineffable, care a cântat în deschiderea concertului Al Di Meola Acoustic Trio şi preşedintele Asociaţiei ForFun, în organizarea căreia a avut loc evenimentul de la Arenele Romane din data de 27 septembrie, a declarat, pentru AGERPRES, că muzicianului i s-a făcut rău după ce a cântat timp de o oră şi 40 minute.

Acesta spune că Al Di Meola a mers în spatele scenei şi imediat i s-a acordat primul ajutor, după care a fost transportat la spital, unde s-a constatat că suferise un infarct şi i-au fost montante patru stenturi.

Potrivit acestuia, starea de spirit a lui Al Di Meola este una foarte bună şi, chiar dacă şi-a anulat toate concertele din acest an, deja îşi face planuri şi doreşte să urce din nou pe scenă anul viitor, inclusiv alături de trupa Ineffable, cu care nu a mai apucat să cânte, dar cu membrii căreia s-a împrietenit la repetiţii.

"Eu acum vin de la domnul Al Di Meola, am avut o vizită, am stat cu el 30-40 minute. Se simte foarte bine, ţinând cont de situaţia în care este, deja a glumit că trebuie să revină pe scenă cu trupa Ineffable, că nu a mai apucat să cânte şi la repetiţii s-a simţit foarte bine cu ei. Mi-a zis că anul viitor trebuie să organizăm un concert în Bucureşti. Are o stare de spirit foarte bună, face planuri, cu toate că pentru anul acesta a anulat toate concertele, avea un turneu în America de Nord. Ţin să precizez aceste lucruri pentru că ieri, în presa românească şi internaţională, care a preluat presa românească, au apărut anumite informaţii incorecte. Am văzut şi informaţii că după trei piese i s-a făcut rău. Nu este adevărat, a cântat o oră şi 35-40 minute, mai mult decât aveam noi în contract, nu pe scenă i s-a făcut rău. S-a simţit rău, s-a ridicat, s-a dus în backstage şi acestea sunt informaţiile corecte", a declarat Bodo Istvan, potrivit Agerpres.ro.

Acesta a mulţumit echipelor medicale care i-au acordat primul ajutor muzicianului la faţa locului, dar şi medicilor care l-au tratat spital, punctând faptul că "toată lumea a fost foarte profesionistă".

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
Al Di Meola/ Profimedia
Celebrul chitarist american Al Di Meola revine în România, după ce anul trecut i s-a făcut rău...
al di meola
Chitaristul Al Di Meola a fost externat din Spitalul Bagdasaar-Arseni, la cinci zile după ce a...
Partenerii noștri
Digi24 "Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine...
DigiSport Primii doi jucători pe care Neil Lennon îi vrea la Rapid: ambii tocmai au devenit campioni
Primii doi jucători pe care Neil Lennon îi vrea la Rapid: ambii tocmai au...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Umbrelă în ploaie
Prognoza meteo pe două săptămâni. De când încep ploile însemnate cantitativ
admitere liceu
S-a publicat broșura pentru admiterea la liceu 2024. Informații utile din document
Prințul Paul
Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta
Tavi Colen/ Foto: Facebook
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp