Acum la Digi FM Ramon Cotizo REMA - Calm Down

Devastat de divorț, un polițist și-a împușcat propriul copil, apoi și-a luat și el viața

Pistolul unui polițist

Un polițist de la Crimă Organizată și-a împușcat în cap copilul de 3 ani, apoi s-a sinucis.

Trupurile neînsuflețite au fost descoperite de mama copilului, și ea ofițer.

Cei doi polițiști din Pitești divorțaseră de curând.

Dan Antonescu, specialist criminolog, susține că avem de-a face cu un caz pe care l-a văzut repetându-se de nenumărate ori în ultimii ani.

Atunci când avem de-a face cu un divorț, soțul care se crede nedreptățit și vrea să se răzbune pe celălalt, nu-i face rău partenerului de viață, ci îi face rău celui care îi este cel mai drag acestuia. Nu e normal ca în perioada aceasta a divorțului, chiar dacă avem de-a face cu doi polițiști, oamenii aceștia au cultura dreptului, a dreptății, a legii, dar atunci când ajung acasă, când rămân simpli oameni, se comportă altfel decât le impune deontologia profesională. Nu mai acționează așa cum cer ei altora să se comporte. Fusese testat psihologic anul acesta. Aceste teste sunt orientative, nu sunt definitorii pentru comportamentul pe 1 an, 2, 3. După o săptămână, o zi, sau după o lună, pot interveni evenimente, șocuri care le pot modifica comportamentul, reacțiile acestor oameni, și spun că aceste teste sunt bune, dar orientative. Orice s-a întâmplat, cred că autorul faptei a avut-o în minte. Posibil ca o discuție telefonică sau cine știe ce s-a întâmplat să fi declanșat ce el oricum a avut în minte, dar încerca să-și reprime, a explicat specialistul.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
Andrei Ionu�› Pandele in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe
Etapa 5 din SuperLiga (Liga 1): Meciuri tensionate și derby-ul...
Atacul teroriștilor Hamas la festivalul din Israel/ Profimedia
O tânără care a supraviețuit atacului Hamas de la festivalul Nova a...
Taylor Swift/ Foto: Instagram
Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate...
Pe aceeași temă
Kendji Girac/ Profimedia
Kendji Girac, celebrul cântăreț din Franța, a ajuns la spital cu răni grave cauzate de o...
amna (2)
Amna, despre experiența dureroasă a divorțului: "Dumnezeu ne dă niște palme din care noi...
CRBL și Elena/ Foto: Instagram
Adevărul despre despărțirea dintre CRBL și soția sa. Elena s-a mutat deja din casa artistului...
Robert Pattinson și Suki Waterhouse / Foto: Profimedia
Robert Pattinson şi Suki Waterhouse au devenit părinţi pentru prima dată: „Bine ai venit pe...
Te-ar putea interesa și
Angelina Jolie și Brad Pitt
Angelina Jolie susţine că Brad Pitt a fost violent cu ea şi înainte de incidentul din avion în...
Sacha Baron Cohen şi Isla Fisher divorțează/ Profimedia
Actorii Sacha Baron Cohen şi Isla Fisher au depus actele de divorţ
CRBL și Elena divorțează
CRBL și Elena divorțează după 16 ani de căsnicie. Ce spunea artistul despre soția sa: „Mă las...
Cristian Gațu
Noi detalii despre divorțul lui Cristian Gațu. Cum vrea să se împartă averea și ce pretenții...
Partenerii noștri
Digi24 Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va...
DigiSport Cinci echipe amenințate cu retrogradarea, între care Dinamo e în situație gravă. Programul ultimelor 3 etape
Cinci echipe amenințate cu retrogradarea, între care Dinamo e în situație...
PeRoz Porecla pe care i-a dat-o prințul Philip lui Meghan Markle. Bunicul lui Harry știa totul: „Se pricepea să citească oamenii”
Porecla pe care i-a dat-o prințul Philip lui Meghan Markle. Bunicul lui...
Film Now Dominic West, la peste 3 ani de când s-a sărutat în public cu Lily James, deși era căsătorit: "A fost extrem de stresant pentru soția și copiii mei"
Dominic West, la peste 3 ani de când s-a sărutat în public cu Lily James...
Digi World El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38 de ani. Ce face zilnic pentru "a întineri" și care e scopul lui suprem
El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38...
ProFM Celine Dion a dezvăluit motivul pentru care a purtat un palton lung pe scena de la Grammy, în februarie: M-a ajutat să mă ascund puțin
Celine Dion a dezvăluit motivul pentru care a purtat un palton lung pe...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
Grădiniță sau creșă în Sectorul 4
Ministerul Educației lansează ghidul pentru înscrierea copiilor la creșă...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Joe Biden/ Profimedia
Biden, după aprobarea pachetului de ajutor pentru Ucraina: „Vom începe să trimitem armament...
mama lui aleksei navalnii (3)
Preotul rus care a ţinut slujba de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie...
praf saharian Atena profimedia-0867329123
Cerul Greciei, colorat portocaliu de praful saharian
bani-salariu
Un medic ginecolog din Giurgiu, prins în flagrant. Cât ceruse pentru o cezariană