Acum la Digi FM PEDRO CAZANOVA INVITES ANDREA - Selfish Love

Directorul general al INCAS Bucureşti, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Prejudiciul se ridică la cinci milioane de euro

dna
DNA

Cătălin Nae, director general al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, potrivit Agerpres.ro

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cătălin Nae, la data faptei şi în prezent director general, respectiv preşedinte al consiliului de administraţie al Institutului "Elie Carafoli" - INCAS Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi patru administratori ai unor societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Procurorii notează în rechizitoriu că, în perioada 2012 - 2014, Cătălin Nae, în calitatea menţionată, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat 12 contracte cu societăţi comerciale cu un comportament de tip "fantomă", controlate de ceilalţi patru administratori, în condiţiile în care acesta ar fi cunoscut faptul că agenţii economici respectivi nu puteau să îndeplinească prestaţiile în domeniul cercetării aeronautice la care se obligaseră, neavând capacitatea obiectivă să execute astfel de activităţi, adică nu dispuneau de capital uman şi tehnic.

"În contextul menţionat, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" a achitat societăţilor respective suma totală de 21.495.199 lei (aproximativ 5.000.000 euro), ce constituie un prejudiciu în dauna institutului, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societăţile celor patru oameni de afaceri", arată anchetatorii.

Institutul "Elie Carafoli" a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, informează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
claudiu manda 2024
Europarlamentarul Claudiu Manda scapă de procesul penal: Decizie definitivă a instanței
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Directorul Vămii București și alți 5 inculpați, reținuți de DNA pentru mită și alte infracțiuni
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Dosar privind o fraudă la achiziţia de uniforme pentru poliţiştii locali din Sectorul 1...
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Un bărbat din Timişoara, ridicat de DNA dintr-o cafenea. I-a promis unei femei că ar putea...
Te-ar putea interesa și
Andrei Baciu
Andrei Baciu, pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave...
Ioana Mihăilă
Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, urmărită penal de DNA pentru abuz în serviciu
ioana mihaila
Ioana Mihăilă, la ieșirea din sediul DNA: "Decizia privind achiziţia de vaccinuri a fost luată...
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu, la DNA, după ce a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu: "Deciziile...
Partenerii noștri
Digi24 După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace...
DigiSport A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj
A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte...
PeRoz "În niciun caz mamă-fiică, ci 2 surori". Fata Iuliei Albu se simte din ce în ce mai bine în fața camerei. Mikaela e superbă la 14 ani
"În niciun caz mamă-fiică, ci 2 surori". Fata Iuliei Albu se simte din ce...
Film Now Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă...
Digi World Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și...
ProFM Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine sport, ca o familie normală
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
O fabrică de armament din Berlin a luat foc/ Foto: X
O fabrică de armament din Berlin a luat foc, generând un nor toxic...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Poşta Română livrează pensiile înainte de Sărbătorile de Paşte/ Shutterstock
Care sunt situațiile în care oamenii nu și-au primit pensiile până la Paște. „A fost un efort...
Billie Eilish/ Profimedia
Billie Eilish revine pe scenă. Artista a anunțat turneul mondial „Hit Me Hard and Soft”
Boris Johnson/ Profimedia
Boris Johnson nu a putut să voteze pentru că şi-a uitat acasă propria legitimaţie. Fostul...
Christine Wilson/ Foto: X
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni. Ce...