Acum la Digi FM TOP 20 DIGI FM cu Almud ELLIE GOULDING - Burn

Doi turiști în Italia, revoltați după ce au cerut să li se taie un sendviș în două: „Trebuie să plătim ca să ne taie pâinea prăjită?” Cu cât au fost taxați

Heep,Of,Sandwiches,Toasted,Bread,And,Salami,On,Wooden,Table.
Credit foto: Shutterstock

Un restaurant de pe malul Lacului Como, în Italia, le-a facturat doi euro unui număr de doi turişti britanici, aflaţi în vacanţă, pentru faptul că le-a tăiat sendvişul în două, relatează La Provincia di Como.

”Cererile suplimentare costă”, le-a replicat restaurantul turiştilor stupefiaţi, potrivit News.ro. 

”Eram două persoane şi am cerut un sendviş pe care să-l mâncăm la o masă cu două locuri”, declară clientul.

”Însă trebuie să plătim ca să ne taie pâinea prăjită în două? Incredibil, dar adevărat”, spune el.

”Nu mi s-a mai întâmplat asta în Italia. Aşa ceva nu mi s-a întâmplat în niciun loc în care am fost în lume”, scrie bărbatul pe TripAdvisor.

El a postat o fotografie a notei de plată în care apar doi euro în plus pentru ”împărţire în două”,

Episodul a provocat imediat reacţii pe reţele de socilizare, iar administratorul restaurantului a răspuns comentariilor.

”Dacă un client îmi cere să fac două toasturi, trebuie să folosesc două farfurii, două şerveţele şi să merg la masă la două mâini”, declară el.

”Este adevărat că clientul are întodeauna dreptate, dar este adevărat şi că cererile suplimentare costă”, se apără el.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Drip,On,The,Background,A,Hospital,Corridor,Concept
Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov...
Procesiune cu şerpi de 1 mai în Italia/ Profimedia
Procesiune cu şerpi de 1 mai în Italia. Tradiția neobișnuită care are loc în fiecare an
Doi români costumați în Mickey și Minnie Mouse jefuiau trecătorii/ Shutterstock
Doi români costumați în Mickey și Minnie Mouse jefuiau trecătorii care voiau să facă poze cu...
Woman,Eating,Seafood,At,Outdoor,Restaurant,With,Beautiful,Landscape,Of
Cum sunt recompensați clienții unui restaurant din Italia care își lasă telefoanele la...
Te-ar putea interesa și
Mark Rutte
Suedia şi Italia îl susţin pe premierul olandez Mark Rutte ca viitor secretar general al NATO
Clipe de groază trăite de mai mulți turiști în Alpii italieni/ Foto: Captură video Twitter
Clipe de groază trăite de mai mulți turiști în Alpii italieni. Pasagerii...
View,Of,Old,Hands,On,A,Car's,Steering,Wheel,,Driving
O șoferiță de 103 ani, care conducea cu viteză, dar cu permisul expirat şi fără asigurare...
Scandal în faţa unui restaurant din Bucureşti. Victimă şi agresorul au fost transportaţi la...
Partenerii noștri
Digi24 Un român căutat de poliție a stat ascuns în Italia până când soția l-a dat de gol fără să vrea
Un român căutat de poliție a stat ascuns în Italia până când soția l-a dat...
DigiSport E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el
E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea...
PeRoz „Iubitul meu m-a părăsit ca să se întoarcă la fosta lui!” Cum s-a răzbunat o tânără e incredibil: „Ai nevoie de un terapeut bun”
„Iubitul meu m-a părăsit ca să se întoarcă la fosta lui!” Cum s-a răzbunat...
Film Now Christian Bale, o nouă transformare radicală. Actorul, de nerecunoscut pe platourile de filmare de la „The Bride”
Christian Bale, o nouă transformare radicală. Actorul, de nerecunoscut pe...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
ProFM Fanii, îngrijorați. Britney Spears, implicată într-un incident ce aduce aminte de momentul 2007. Paramedicii, chemați la hotel
Fanii, îngrijorați. Britney Spears, implicată într-un incident ce aduce...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
mihai nesu
Mihai Neșu, adevărul despre divorț, după ce s-a spus că fosta soție a fost...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
mihai margineanu3
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce...
Simona Halep
Simona Halep, despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum...
trump (22)
Procesul lui Donald Trump. Fosta directoare de comunicare a Casei Albe susține că fostul...
Coronation Scroll of King Charles III
Regelui Charles i-a fost prezentat pergamentul de 21 de metri lungime care relatează...