Acum la Digi FM AKON - Don-t matter

Două trenuri de metrou s-au ciocnit uşor, în staţia Timpuri Noi, după ce o garnitură a intrat pe linia ocupată de cealaltă. Ce spun reprezentanții Metrorex

Metrorex
Credit foto: Metrorex Neoficial

Două trenuri de metrou s-au ciocnit uşor, marţi seară, în staţia Timpuri Noi din Capitală, după ce o garnitură a intrat pe linia ocupată deja de cealaltă. Metrorex a transmis că nu sunt victime. ”Trenurile s-au atins cu cuplele”, au precizat reprezentanţii Metrorex.

Reprezentanţii Metrorex au precizat că ”trenurile s-au atins cu cuplele”.

„Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la staţia Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul şi să dispună măsurile care se impun. Unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren ceea ce a produs cuplarea celor două trenuri”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii Metrorex.

Aceştia au precizat că în urma incidentului nu există victime sau pagume materiale.

”Călătorii au fost debarcaţi în siguranţă şi circulaţia trenurilor a fost reorganizată”, au susţinut ei.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor/ Profimedia
Două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor. Zece militari și-au pierdut...
Un tren de metrou a circulat cu uşile deschise/ Foto: Captură video Tiktok
Investigaţie tehnică a Metrorex, după ce un tren de metrou a circulat cu uşile deschise...
metrou-incident
Tentativă de suicid la metrou. Circulaţia trenurilor se desfăşoară alternativ între staţiile...
tren, iarna
Trenurile circulă cu restricţie de viteză, în mai multe zone, din cauza zăpezii şi a viscolului
Te-ar putea interesa și
Două tramvaie s-au ciocnit în București
Două tramvaie s-au ciocnit la intersecţia Ştefan cel Mare - Lizeanu din Bucureşti. Vatmanii şi...
Cum va circula metroul de Crăciun și de Revelion 2024. Programul anunțat de Metrorex
Train,Tracks,Leading,Into,The,Sunset
Comisia Europeană: Trenurile din reţeaua transeuropeană de transport vor trebui să circule cu...
Accident feroviar în Italia/ Profimedia
Accident feroviar în Italia. Două trenuri care mergeau în aceeași direcție s-au ciocnit, iar...
Partenerii noștri
Digi24 6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani. Nu are dureri de spate și încă își conduce singur mașina
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani. Nu are...
DigiSport Helmut Duckadam s-a convins: capitolul la care a excelat FCSB, noua campioană a României
Helmut Duckadam s-a convins: capitolul la care a excelat FCSB, noua...
PeRoz Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că valorează de 1500 de ori mai mult. Ce era de fapt piesa
Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că...
Film Now Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce arată de parcă are 35 de ani?" - au reacționat imediat fanii
Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată de mama ei, a rupt tăcerea: „A lăsat-o la mine și a plecat”
Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
printul paul_INQUAM_PHOTOS_OCTAV_GANEA_E
Prințul Paul al României, depistat într-un resort în Malta. E condamnat la...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
oana radu si catalin dobrescu
Oana Radu, destăinuiri după despărțirea de soț: "Mergeam la terapie ca să scap de el. Ziua...
Țânţar/ Shutterstock
În București au început să se aplice tratamentele pentru combaterea țânțarilor. Nu sunt...
Britney Spears
Britney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în cadrul disputei lor juridice, după ce...
Gabriela Firea
Ce scrie pe tricoul purtat de Gabriela Firea când și-a depus candidatura la Primăria Capitalei