Acum la Digi FM Cetin Rasit ZARA LARSSON - Lush life

Adrian Daminescu a reușit să scape de cancer. Doi ani s-a luptat cu boala: "Eram ușor o legumă"

adrian daminescu
Adrian Daminescu / Foto: Facebook

Doi ani, Adrian Daminescu a dus o luptă secretă cu o boală grea. A fost diagnosticat cu cancer pulmonar, afecțiune de care s-a aflat abia în urmă cu câteva luni. Acum, artistul de 66 de ani spune că de abia a așteptat să fie mai bine pentru a merge la pescuit și pentru a se reîntoarce pe scenă.

Adrian Daminescu a trecut peste o mare cumpănă, după ce s-a vindecat de cancer, o boală care l-a pus la grea încercare.

"Cum am fost bolnav vreo doi ani de zile, nu am putut să ies din casă. Și abia așteptam momentul, să îmi revin. Nici nu aveam energia respectivă, ca să pot să ies afară. Eram ușor legumă. Acum am început să îmi recapăt musculatura, ca în orice boală de genul acesta, care te trântește la pământ de nu te vezi. Am reușit să-mi pun musculatura înapoi și să-mi recreez rezistența necesară pentru a putea trăi. Acum am zis că vreau să merg neapărat la pescuit. E una dintre pasiunile mele și îmi face mare plăcere", a declarat artistul pentru Fanatik

"Eu am scăpat de boală. Am avut noroc și de niște medici extraordinari. Eu abia reușeam să mă scol din pat, dar îmi puneam halatul alb, eșarfă și o țigară electronică și ieșeam pe hol cu bolnavii și le făceam ședințe existențiale. Moartea face parte din viață, dar nu trebuie să ne gândim la ea, trebuie să avem alte idealuri", a mai declarat Adrian Daminescu.

Adrian Daminescu s-a retras din viața publică în vara lui 2022

Înainte de a afla de boală, Daminescu fusese numit, la începutul lui 2021, în funcția de director al Circului Metropolitan, unde a stat câteva luni.

În vara lui 2022, când s-a retras din viața publică pentru a se ocupa de starea lui de sănătate, un apropiat al lui Adrian Daminescu declara: "Adrian a avut parte de atenția unor medici români foarte buni. Au știut să ia cele mai bune decizii în cazul său. Cei care-l cunosc mai bine știu că a fost mai toată viața lui un fan al țigării, pe care nu a abandonat-o în totalitate nici azi, chiar dacă medicii i-au cerut, mai mult sau mai puțin, acest sacrificiu. În plus, a fost și va rămâne genul de persoană care nu vrea să-și împovăreze fanii cu tot felul de lucruri despre el.

Nu i-a plăcut niciodată mediatizarea excesivă și nici ca în perioada actuală, când lumea are parte de necazurile sale, să mai adauge și el încă unul, pe deasupra".

Citește și: Martina Navratilova, diagnosticată cu cancer la gât și la sân. Fosta jucătoare de tenis a mai luptat o dată cu boala, în 2010

Adrian Daminescu / Foto: Facebook

 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
regele charles
Regele Charles îşi reia activităţile publice. Ce spun medicii despre cum răspunde la...
O femeie a fost la un pas de moarte după ce a încercat să se vindece de cancer cu suc / Profimedia Images
O femeie a fost la un pas de moarte după ce a încercat să se vindece de cancer cu o dietă pe...
T-Cell, celulă imunitară anti-cancer
Numărul cazurilor de cancer la tineri au crescut brusc la nivel global. Ce putem face pentru a...
Prințul William / Profimedia Images
Prințul William, din nou în lumina reflectoarelor, la aproape o lună de când Kate Middleton a...
Te-ar putea interesa și
printul william, kate middleton, printul george
Prinţul William şi fiul său cel mare, George, în tribune la un meci de fotbal. A fost prima...
spital
"Epidemie" de cancer în rândul persoanelor sub 50 de ani. Două mari ipoteze cu privire la...
regele charles
Regele Charles, la slujba de Paște. S-a arătat zâmbitor și binedispus în prima lui apariție...
familia regala britanica
"Viitorul monarhiei atârnă doar de un fir". Problemele de sănătate, scandalurile şi...
Partenerii noștri
Digi24 6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani. Nu are dureri de spate și încă își conduce singur mașina
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani. Nu are...
DigiSport Boloni trimite ”săgeți” către PSG după titlul cucerit de parizieni: ”E a doua oară când se întâmplă asta!”
Boloni trimite ”săgeți” către PSG după titlul cucerit de parizieni: ”E a...
PeRoz Adevărul despre vizita prințului Harry la Londra. De ce nu ar urma să fie însoțit de Meghan Markle și cei doi copii
Adevărul despre vizita prințului Harry la Londra. De ce nu ar urma să fie...
Film Now Tom Cruise a spus pas majoratului fiicei sale, a fost în Londra la petrecerea Victoriei Beckham, acum e deja în Paris, unde face cascadorii pentru "Misiune Imposibilă 8"
Tom Cruise a spus pas majoratului fiicei sale, a fost în Londra la...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată de mama ei, a rupt tăcerea: „A lăsat-o la mine și a plecat”
Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Capital's Jingle Bell Ball 2019 - Day Two - O2 Arena - London
Taylor Swift și „The Tortured Poets Department”, „debut gigantic pe locul...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Loto/ Shutterstock
S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49. Biletul norocos a costat doar 10,5 lei
Cum se calculează cele mai importante tipuri de pensie/ Shutterstock
Cum se calculează cele mai importante tipuri de pensie
Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim/ Shutterstock
Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim. Tradiţia inaugurată de Patriarhul...
printul paul_INQUAM_PHOTOS_OCTAV_GANEA_E
Prințul Paul al României, depistat într-un resort în Malta. E condamnat la 3 ani și 4 luni de...