Acum la Digi FM NATASHA BEDINGFIELD - These words

Galerie Foto Despărțirea de Selena Gomez "nu a avut nicio legătură cu rinichiul pe care i l-a donat”, spune Francia Raisa, cea mai bună prietenă a actriței

2017 Billboard Women in Music
Selena Gomez și actrița Francia Raisa / foto Profimedia Images

Prietenia dintre Selena Gomez și actrița Francia Raisa a avut suișuri și coborâșuri, însă fetele au continuat să se susțină una pe cealaltă în proiectele în care sunt implicate.

Raisa i-a fost alături Selenei Gomez la evenimentul caritabil Rare Impact Fund din 4 octombrie și a adus vorba despre momentele "dificile și înșelătoare" pe care le-au avut în relația de prietenie care durează de mai bine de 10 ani.

"Relațiile se schimbă. Nu cunosc nicio relație care să fie perfectă. Sunt fericită că suntem astăzi aici, sărbătorindu-ne și susținându-ne una pe cealaltă", a spus Raisa.

Actritele s-au întâlnit prima dată în 2007 făcând muncă de caritate la spitalul de copii din Los Angeles pentru a petrece timp cu pacienții.

Gomez era vedeta serialului Wizards of Waverly Place de la Disney Channel, iar Raisa era distribuită în serialul The Secret Life of the American Teenager de la ABC Family.

"Selena a fost în grupul meu", a declarat Raisa mai târziu pentru Extra.
"A venit la mine și mi-a spus: "Mama mea a rămas însărcinată fiind adolescentă, avea 16 ani, și ne place serialul tău". Eu am spus: 'Doamne, mulțumesc! Iubesc emisiunea voastră'. Am început să vorbim, amândouă aveam iubiți pe atunci”, a mai povestit actrita.

Selena și Francia s-au susținut chiar si când au avut probleme în dragoste

"Ne-am despărțit cam în același timp de iubiții noștri. M-a sunat și mi-a spus că trece prin niște momente neplăcute, iar eu i-am spus 'Fato, și eu', iar de atunci am fost de nedespărțit", a mai spus Francia într-un interviu.

Au început să meargă fiecare la evenimentele celeilalte. Câțiva ani mai târziu, Raisa a însoțit-o pe Gomez la evenimentul Justin Bieber: Premiera Never Say Never.
De asemenea, și-au susținut reciproc munca și au făcut videoclipuri de dans împreună.

În anul 2012 relația lor de prietenie pare a fi mai mult una de familie. "O iubesc până la moarte", a declarat Raisa pentru Wetpaint în acel an.

"Este sora mea și este una dintre cele mai dulci fete pe care le cunosc. Este atât de grijulie, atât de iubitoare. Este minunată. Nu știu de unde a apărut", a mai adăugat aceasta.

Selena Gomez și actrița Francia Raisa

2015 este anul când Gomez își dezvăluie diagnosticul de lupus 

Actrița și-a împărtășit public problemele de sănătate pe care le are. La acea vreme, ea a fost nevoită s-a anuleze un turneu pentru că urma s-ă facă chimioterapie pentru această boală.

Gomez i-a transmis un mesaj emoționant Franciei de ziua ei de naștere: "Ai fost alături de mine în atât de multe faze ale vieții. Singurul lucru pe care vreau să îl știi este cât de mult te prețuiesc. Ești mai mult decât îți dai seama. Te iubesc".

În 2017, Raisa i-a donat un rinichi lui Gomez

"Nu există cuvinte pentru a descrie cum aș putea să-i mulțumesc frumoasei mele prietene Francia", a spus Gomez atunci când a împărtășit vestea. "Mi-a oferit darul și sacrificiul suprem donându-mi rinichiul ei. Sunt incredibil de binecuvântată. Te iubesc atât de mult surioară", i-a transmis Selena prietenei sale.
Raisa a declarat la acea vreme aceasta experiență nu i-a schimbat doar viața Selenei, ci și pe a ei.
"Sunt mai mult decât recunoscătoare că Dumnezeu mi-a încredințat ceva care nu numai că a salvat o viață, dar a schimbat-o și pe a mea în acest proces.Te iubesc, surioară, mă bucur că suntem în această călătorie împreună", a spus actrița.

În toamna aceluiași an, cele două dau un interviu comun în cadrul emisiunii Today. În timpul acestuia Gomez a declarat: "Nu am vrut să cer nimănui să fie donator. Gândul de a cere cuiva să facă asta pentru mine a fost foarte dificil. Francia s-a oferit voluntar și a făcut-o. Și, ca să nu mai vorbim de cineva care vrea să se ofere voluntar, este incredibil de dificil să găsești un donator compatibil. Faptul că ea a fost compatibilă, vreau să spun că este de necrezut. Nu este real".

Când Gomez a fost desemnată Femeia Anului 2017 de către Billboard și a adus-o pe Raisa ca invitată, în discursul ei a spus, printre lacrimi: "Nu știu ce s-a întâmplat: "Cred că Francia ar trebui să primească acest premiu. Ea mi-a salvat viața. Mă simt incredibil de norocoasă".

Într-un interviu acordat lui Harry Connick Jr. Raisa a spus că simte căa acum, după ce i-a donat un rinichi prietenei sale, relația lor este una și mai strânsă, chiar una de familie: "Ei bine, acum suntem o familie. Ea are sângele meu".

In 2019 Gomez și Raisa își fac tatuaje la fel

Într-un interviu cu Capital FM, Gomez dezvăluie că ea și Francia și-au făcut tatuaje pe 19 iunie pentru a marca data transplantului.
"De fapt, mi-am luat data la care mi-am făcut transplantul de rinichi, și am făcut asta cu fata care mi-a donat rinichiul", a declarat ea pentru postul de televiziune.

La un moment dat, în această perioadă, au avut o ceartă. Zvonurile au curs cu speculații despre motivul pentru care au rupt legăturile, dar niciuna dintre ele nu a vorbit despre asta în mod public.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În 2021 Gomez și Raisa marchează Ziua Mondială a Rinichiului

În timp ce fanii continuă să speculeze cu privire la statutul lor de prietenie, Raisa a împărtășit experiența ei ca donator. Aceasta a făcut chiar o postare pe rețelele de socializare.

"Deși nu am fost afectată personal de boala de rinichi, am văzut impactul acesteia la prima și vreau să ajut la educarea celorlalți cu privire la aceasta. În cinstea Zilei Mondiale a Rinichiului, haideți să vorbim despre impactul bolilor de rinichi și despre cum putem lucra pentru a ne asigura că cei care trăiesc cu boli de rinichi trăiesc bine."
Selena Gomez a distribuit postarea, adăugând: "Vă mulțumesc că m-ați binecuvântat, vă voi fi veșnic recunoscătoare."

La scurt timp după asta Selena Gomez i-a acordat un interviu revistei Rolling Stone, în care a spus că Taylor Swift este "singura ei prietenă din industrie".

Acest lucru a adus tensiuni mari în prietenia celor două vedete.

Raisa a reacționat când a văzut ce a declarat Gomez, scriind comentariul „interesant” și apoi ștergând-ul upă ce l-a văzut pe E! News pe Instagram. Gomez a răspuns în secțiunea de comentarii de pe TikTok: "Îmi pare rău că nu am menționat fiecare persoană pe care o cunosc".

Apoi a urmat un unfollow din partea Raisei pe pagina de Instagram a Selenei Gomez.

Anul 2023 este anul împăcării dintre acestea două 

Gomez a numit-o pe Raisa "cea mai bună prietenă" a ei în timp ce vorbea despre transplant în publicația Dear.

Acestea au postat pe Social Media imagini în care se vede că ambele poartă aceiași pantofi la o ieșire în oraș, scriind: "Fără carne de vită, doar salsa".

Raisa participă la gala Fondul Rare Impact Fund, unde confirmă în timpul unui interviu pe covorul roșu că au avut o ruptură în trecut, dar că s-au împăcat.

"Ne-am legat prin traume, ceea ce este frumos, dar, de asemenea, poate deveni și complicat. Oamenii cresc, relațiile se schimbă. Evident, eu o tratez ca pe sora mea mai mică, ea mă tratează ca pe sora ei mai mare. Nu cunosc nicio relație care să fie perfectă. Mă bucur că suntem astăzi aici, sărbătorindu-ne și susținându-ne reciproc."

În ceea ce privește cearta lor și apoi împăcarea, ea a spus: "Uneori oamenii au nevoie să petreacă timp separat pentru a se dezvolta. Noi a trebuit să mergem aproape pe drumul nostru și să creștem", a mai adăugat Raisa.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
salma (28)
Salma Hayek a făcut show, alături de Madonna, pe scenă în Mexic: „O noapte de neuitat”
grasu xxl
Ce nu știai despre Grasu XXL, secrete dezvăluite la matinalul Digi FM
Burna Boy In Concert, I Told Them Tour, Hollywood, Florida, USA - 12 Mar 2024
Burna Boy, superstarul global al Afrobeats, vine la Untold 2024!
Carys Douglas
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în...
Te-ar putea interesa și
dana nalbaru - la tara 43
Dana Nălbaru lucrează de zor la gradina de la țară. „O femeie obosită, dar fericită"
cristina cioran
Cristina Cioran, încercări disperate să prelungească ordinul de protecție față de fostul...
Andreea Sasu și Philipp Plein
Andreea Sasu și Philipp Plein au dezvăluit sexul copilului: „Este o mare binecuvântare”...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
Partenerii noștri
Digi24 O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe...
DigiSport Andrey Rublev - Felix Auger-Aliassime, LIVE VIDEO, ora 19:40, Digi Sport 2, finala ATP Madrid
Andrey Rublev - Felix Auger-Aliassime, LIVE VIDEO, ora 19:40, Digi Sport...
PeRoz O fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului
O fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă...
Film Now Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există animozități!”
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
ProFM Loredana Groza, fabuloasă într-o salopetă ultra mulată, la 52 de ani. Fanii: „Te-ai născut să fii grozavă!”
Loredana Groza, fabuloasă într-o salopetă ultra mulată, la 52 de ani...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
strada surpata slanic (2)
Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova. Tasarea prezintă urme de...
Ultimele știri din matinal
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Doctorul Adrian Marinescu
Cum să te aperi de ploșnițe (păduchii de pat): Sfaturi de la doctorul Adrian Marinescu
Ultimele știri
Bernard Hill
Actorul britanic Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani. A jucat, între altele, în...
Flags,Of,Usa,And,Poland.,Linen,Flags,Close-up.,Flag,Made
Polonia doreşte să aibă cele mai bune relaţii posibile cu SUA, indiferent de cine se află la...
Benjamin Netanyahu
Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul...
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Tragedie în ziua de Paște. Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac. Ce au...