Acum la Digi FM Ramon Cotizo MARY MARY - Shackles (praise you)

Galerie Foto Elena Cârstea nu este lăsată de către soțul său să vină în România. Motivele lui sunt întemeiate

Elena Carstea
Elena Carstea/sursa foto: Facebook

Elena Cârstea a suferit un AVC cu câteva luni în urmă și a stat multă vreme internată în spital. Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, artista a fost ofertată să apară în câteva emisiuni din România, însă a refuzat categoric. Se pare că decizia i-a fost influențată de soțul ei, Glenn Muttart, alături de care locuiește de ani buni în SUA.

Partenerul de viață al artistei a invocat starea de sănătate precară, după AVC-ul suferit în urmă cu câteva luni.

„Glenn nu m-a lăsat să vin. A zis să mai aștept până când sunt mai bine. Nu a vrut să stea îngrijorat tot timpul cât aș și fost plecată. Astfel că voi veni în România abia la anul. Chiar îmi doresc mult acest lucru”, a declarat Elena Cârstea pentru presa mondenă.

De 16 ani, Elena Cârstea este stabilită în America, acolo unde și-a cunoscut și soțul, Glenn Muttart. Artista a renunțat la muzică, însă s-a dedicat altor proiecte și vieții de familie, motivând că s-a mutat din România pentru a-și găsi liniștea. La finalul anului trecut, îndrăgita cântăreață a trecut printr-o mare cumpănă, după ce a suferit un AVC. Recuperarea a fost dificilă, iar Elena Cârstea a fost nevoită să se deplaseze cu ajutorul unui baston.

Elena Cârstea intenționa să vină în România, în apropierea sărbătorilor de iarnă, pentru a fi prezentă la câteva emisiuni televizate.

Elena Carstea/sursa foto: Facebook

„Mi-e dor să vin să vorbesc românește, aici n-am cu cine vorbi. Soțul meu încearcă să vorbească și românește, dar râd cu lacrimi. Pronunță aiurea cuvintele. Dacă reușesc să ajung în țară, voi fi prezentă la câteva emisiuni, la care am fost invitată, dar și voi cânta', a spus artista.

În cele din urmă, artista s-a răzgândit,
La finalul verii, Elena Cârstea a făcut câteva declarații despre starea ei de sănătate, la câteva luni după AVC-ul suferit. Artista susținea că nu s-a recuperat complet.

„Tot cu bastonul cu cristale mă deplasez. Am deja trei, unul alb, unul negru și altul albastru. Îmi voi comanda și roz, ca să mă pot asorta. Din păcate, încă nu mi-am revenit complet… Am probleme cu deplasarea, merg greu. Ceea ce mă enervează, pentru că eu mereu am fost activă. Recuperarea va mai dura câteva luni bune, fac zilnic, la piscină. Nu am putut să merg până acum la muncă. Sâmbătă încep, am un șef foarte drăguț și înțelegător. Nu mă pot mișca foarte mult, trebuie să țin cont de asta. Nu pot pleca în niciun concediu, sunt limitată. Soțul meu trage de mine să ieșim în oraș. Eu nu vreau să aud, nu pot face efort, obosesc foarte repede. El e stresat să nu mi se întâmple ceva. Ne înțelegem mai bine ca la început, avem o relație în care discutăm orice. Tot ce facem, facem împreună', a mai spus Elena Cârstea.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
King Charles III hands over the role of Colonel-in-Chief of the Army Air Corps to Prince William, Army Aviation Centre,Middle Wallop, Stockbridge, Hampshire, UK - 13 May 2024
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
16th FINA World Short Course Swimming Championships 2022
David Popovici, adevărul despre motivul care l-a împins să renunțe la școală la 19 ani: „Nu mă...
victor rebengiuc digi24
Victor Rebengiuc: „La teatru nu renunț, dar nu o să mai joc un rol nou pentru că e foarte greu”
Te-ar putea interesa și
piersic
Starea generală a actorului Florin Piersic se îmbunătățește ușor. Ultimele informații...
Hailey Bieber on social media
Justin și Hailey Bieber vor deveni părinți! Primele imagini cu burtica de gravidă
Met Gala profimedia-0870772194
Gala Met 2024: Cele mai extravagante ținute de pe covorul roșu
salma (28)
Salma Hayek a făcut show, alături de Madonna, pe scenă în Mexic: „O noapte de neuitat”
Partenerii noștri
Digi24 Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate de decizia Kremlinului
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista...
DigiSport Englezii au dat verdictul în privința lui Radu Drăgușin, la 4 luni de la transferul la Tottenham
Englezii au dat verdictul în privința lui Radu Drăgușin, la 4 luni de la...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Jason Momoa s-a afișat cu noua iubită, după divorțul de Lisa Bonet: "Mi amor". Cine este femeia care i-a cucerit iremediabil inima
Jason Momoa s-a afișat cu noua iubită, după divorțul de Lisa Bonet: "Mi...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Catalin Bordea2
MENTORII, primul film produs de UNTOLD Universe
Dan Negru și Florin Piersic/ Foto: Facebook
Promisiunea inedită pe care i-a făcut-o Dan Negru lui Florin Piersic: „I-am adus un tort...
Cutremur/ Shutterstock
Cutremure în regiunea Napoli. Seismele, de o intensitate inedită în ultimii 40 de ani, nu au...
politia-masina-3-2
Scandal între doi bărbaţi, la ieşirea dintr-o sală de jocuri de noroc din Piteşti. Unul dintre...