Acum la Digi FM Alice Tudor FAYDEE - Cant let go

Bulgaria nu a ajuns încă la un acord cu Austria privind Schengen şi nu acceptă condiţii specifice

Schengen,City,Road,Sign,In,Luxembourg
Schengen. Shutterstock

Premierul bulgar Nikolai Denkov a precizat luni că negocierile aflate în desfăşurare cu Austria încă nu au condus la un acord final cu privire la aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen deocamdată cu aeroporturile, relatează agenţia Novinite.

Vorbind la postul bTV, Denkov a respins posibilitatea ca Bulgaria să accepte în mod exclusiv anumite reguli specifice, făcând referire la cererea guvernului austriac ca România şi Bulgaria să preia migranţi sosiţi în Austria. Premierul bulgar a subliniat că Bulgaria va aplica protocoalele europene stabilite în ce priveşte primirea migranţilor.

Reacţia sa survine după ce ministrul austriac de interne Gerhard Karner a confirmat luni că ţara sa şi-ar putea ridica veto-ul faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen deocamdată prin acceptarea lor într-un aşa-numit "Air Schengen", respectiv eliminarea controalelor doar în aeroporturi, nu şi la frontierele terestre, dar a pus o serie de condiţii acestor ţări şi Comisiei Europene.

Austria cere astfel consolidarea protecţiei frontierelor externe ale UE pentru a opri valul de migranţi, inclusiv prin alocarea în acest scop de finanţări europene suplimentare, şi preluarea de către România şi Bulgaria a solicitanţilor de azil sosiţi în Austria, în special afgani şi sirieni.

Fostul ministru bulgar de externe Nadejda Neinski a descris această ultimă condiţie pusă de Austria ca fiind "ilogică, întrucât Bulgaria şi România nu au de ce să îndeplinească vreo condiţie în plus pentru acceptarea lor în Schengen". "Ar fi o greşeală să legăm subiectul migraţiei şi refugiaţilor cu subiectul Schengen. Legătura între cele două există doar în ce priveşte controlul frontierei, ceea ce este normal", a explicat fosta titulară a MAE bulgar.

În acest timp, ministrul bulgar al justiţiei, Atanas Slavov, a confirmat poziţia exprimată de premierul Denkov, reafirmând angajamentul Bulgariei numai faţă de regulile europene.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
alina gorghiu
Cel mai tânăr consumator de droguri este un copil de 8 ani. Ministrul Justiţiei: Fenomenul...
Aurora boreală văzută în România/ Foto: News.ro.
Furtună solară intensă, care ar putea persista şi în weekend. Imagini spectaculoase din...
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 18 Jan 2024
Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Europei: România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro...
Lab,Technician,Conducts,A,Dna,Test,Against,The,Background,Of
Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN care să...
Te-ar putea interesa și
Reacția lui Rocio după ce a ajuns în România
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Bucharest,,Romania,-,April,17,,2021:,Details,With,The,Romanian
Guvernul a decis construirea unui pod rutier peste Tisa, la granița dintre România și Ucraina
România, Billie Jean Cup
România și-a aflat adversara din optimile Billie Jean King Cup
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket
Mamele cu vârsta sub 15 ani, din Uniunea Europeană, provin din România în proporţie de 45%
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander într-un lansator-momâie lăsat de ucraineni în câmp
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă...
DigiSport Vali Argăseală a compus imn pentru FCSB și a recitat câteva versuri! Mihai Stoica: ”Impresionant. Îl am la inimă”
Vali Argăseală a compus imn pentru FCSB și a recitat câteva versuri! Mihai...
PeRoz Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 
Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani...
Film Now David Duchovny din "Dosarele X", despre marea cumpănă din viața lui, când aproape și-a pierdut fiica: "Viața n-ar mai fi avut niciun sens"
David Duchovny din "Dosarele X", despre marea cumpănă din viața lui, când...
Digi World Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a...
Stirile Kanal D Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul Tămăduirii într-un loc considerat de ei miraculos. Unde se află lăcașul de cult?
Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul...
ProFM Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți. Ce a postat pe Instagram celebra artistă
Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Bucharest, Romania - July 04, 2022: Alexandru Rafila, Romanian Health Minister, holds a press conference.
Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. Rafila: ”Încurajăm părinții care nu...
Kylian Mbappe/ Profimedia
Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”
Joost Klein/ Profimedia
Reprezentantul Olandei la Eurovision nu a participat la repetiţii în urma unui „incident”...
Novak Djokovici/ Foto: Twitter
Novak Djokovici a fost lovit în cap de un spectator, la turneul de la Roma: „A fost un...