Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu CLEAN BANDIT FEAT. JESS GLYNNE - Rather Be

Două românce au fost găsite moarte în case aflate la 200 de metri distanță, într-un orășel din Italia

carabinieri italia
Poliție Italia / Foto: Shutterstock

Două românce au fost găsite moarte, în noaptea de joi spre vineri, în case diferite, dar care se aflau la doar 200 de metri distanţă, în orăşelul italian Naro din Sicilia. Cadavrul uneia dintre victime era carbonizat. Principala ipoteză, potrivit anchetatorilor, este cea a unei duble crime, scrie presa italiană.

Pompierii au găsit cadavrele a două femei în case diferite, la aproximativ 200 de metri distanţă. Cadavrul uneia dintre victime era carbonizat. Pe lângă proximitatea lor, cealaltă legătură dintre victime este naţionalitatea lor: ambele, potrivit LaPresse, sunt românce.

Pentru carabinierii din Naro şi pentru departamentul operativ din Agrigento, pista principală ar duce la o dublă crimă, scrie și news.ro.

Cele două cadavre au fost descoperite de către pompieri, care au intervenit la un incendiu pe aleea Avenia. Acolo a fost găsit corpul carbonizat al primei victime.

La scurt timp, cea de-a doua femeie a fost găsită în Via Da Vinci, într-o baltă de sânge, potrivit Ansa.

În acest moment, după cum au confirmat mediile judiciare pentru Adnkronos, nu există arestări.

Carabinierii, coordonaţi de procurorul adjunct, fac cercetări pentru a face lumină asupra faptelor. Aceştia caută legături între cele două victime. Interogatoriile persoanelor considerate suspecte în cazul morţii celor două femei sunt în curs de desfăşurare.

Primarul din Naro s-a declarat şocat. "Am aflat vestea în această dimineaţă din presă, aştept mai multe informaţii pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat. Dar întreaga comunitate este şocată de o asemenea violenţă", a declarat pentru Adnkronos Maria Grazia Brandara, primarul din Naro (Agrigento), după moartea celor două femei.

Cele două victime ar fi fost prietene, iar soţul uneia dintre ele murise cu ceva timp în urmă. "Nu le cunoşteam personal pe cele două victime, dar moartea lor rămâne o traumă pentru mica noastră comunitate. În calitate de primar, nu pot decât să simt o mare tristeţe", a declarat Maria Grazia Brandara.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Eurovision 2024
Postul italian de televiziune RAI a prezentat scuze publice după ce a difuzat, din greşeală...
The Minister of Defense Hon. Guido Crosetto in Rome
Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în...
Procesiune cu şerpi de 1 mai în Italia/ Profimedia
Procesiune cu şerpi de 1 mai în Italia. Tradiția neobișnuită care are loc în fiecare an
Doi români costumați în Mickey și Minnie Mouse jefuiau trecătorii/ Shutterstock
Doi români costumați în Mickey și Minnie Mouse jefuiau trecătorii care voiau să facă poze cu...
Te-ar putea interesa și
Woman,Eating,Seafood,At,Outdoor,Restaurant,With,Beautiful,Landscape,Of
Cum sunt recompensați clienții unui restaurant din Italia care își lasă telefoanele la...
Mark Rutte
Suedia şi Italia îl susţin pe premierul olandez Mark Rutte ca viitor secretar general al NATO
Clipe de groază trăite de mai mulți turiști în Alpii italieni/ Foto: Captură video Twitter
Clipe de groază trăite de mai mulți turiști în Alpii italieni. Pasagerii...
Vehicle,Intended,For,The,Military,Corps,Of,The,Italian,Carabinieri
O româncă de 32 de ani și cei trei copii mici ai ei au murit într-un incendiu în Italia
Partenerii noștri
Digi24 Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații...
DigiSport Veste bună pentru Rapid înaintea derby-ului cu FCSB! Jucătorul s-a operat și a început recuperarea
Veste bună pentru Rapid înaintea derby-ului cu FCSB! Jucătorul s-a operat...
PeRoz Kim Kardashian, imagini nemaivăzute de la MET Gala. Sandalele cu toc invizibil i-au șocat pe fani: „Cum te-ai descurcat?”
Kim Kardashian, imagini nemaivăzute de la MET Gala. Sandalele cu toc...
Film Now Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu au reușit să facă lucrurile să funcționeze între ei!”
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu goală, ce apariție e asta?”
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Cum va fi vremea la începutul lunii iunie/ Shutterstock
Vremea lunii iunie 2024. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Medicul de la Institutul Oncologic din Bucureşti care a uitat o compresă în corpul unei...
simona taranu
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Fico
Măsurile de securitate pentru protecţia premierului Fico, criticate de experţi după tentativa...