Acum la Digi FM LIVE - ON AIR

După ani de discuţii, UE a ajuns la un „acord istoric” privind reforma politicii de azil şi migraţie

Belgium, Brussels: EU Council. Roberta Metsola, President of the European Parliament
Roberta Metsola. Profimedia

Parlamentul European şi statele membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord asupra unei ample reforme a politicii europene privind azilul şi migraţia, la capătul unei ultime nopţi de negocieri, a anunţat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas, transmit AFP, Reuters şi DPA.

''S-a ajuns la un acord politic asupra a cinci dosare din noul Pact privind migraţia şi azilul'', a transmis preşedinţia spaniolă a Consiliului UE pe platforma X.

''UE a ajuns la un acord istoric asupra unui nou set de reguli pentru gestionarea migraţiei şi a azilului'', a declarat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, pe X.

Reforma ''va asigura faptul că există un răspuns european eficient la această provocare europeană. Înseamnă că europenii, nu traficanţii, vor decide cine vine şi cine poate sta în UE'', a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Această reformă prevede în special un control consolidat asupra sosirilor de migranţi în UE, înfiinţarea de centre de detenţie în apropierea frontierelor pentru a-i returna mai rapid în ţările de origine sau de tranzit pe cei care nu au drept de azil în UE şi un mecanism de solidaritate obligatorie între ţările membre în favoarea statelor aflate sub presiunea migraţiei.

Reforma dezbătută la Bruxelles păstrează regula aflată în vigoare conform căreia prima ţară de intrare în UE pentru un solicitant de azil este cea responsabilă pentru dosarul său. Însă pentru a ajuta ţările mediteraneene membre UE, unde sosesc numeroşi migranţi, un sistem de solidaritate obligatorie este organizat în caz de presiune a migraţiei.

Celelalte state membre vor trebui să contribuie prin preluarea unor solicitanţi de azil sau prin furnizarea unui sprijin financiar.

În timp ce unele ţări cu guverne de dreapta radicală, precum Ungaria, au fost ferme în favoarea înăspririi regulilor existente privind azilul şi migraţia, organizaţiile umanitare şi stânga politică din Europa au exprimat îngrijorări legate de degradarea situaţiei drepturilor omului.

Un alt text agreat se referă la o reglementare privind situaţiile de criză şi forţă majoră, destinată organizării unui răspuns în caz de aflux masiv de migranţi într-un stat UE, aşa cum s-a întâmplat în timpul crizei refugiaţilor din 2015-2016. El prevede solidaritate obligatorie între statele membre şi punerea în practică a unui regim derogatoriu mai puţin protector pentru solicitanţii de azil decât procedurile obişnuite, cu o posibilă prelungire a duratei de detenţie la frontierele externe ale UE.

În prezent Uniunea Europeană cunoaşte o creştere a numărului de sosiri ilegale, precum şi a numărului solicitanţilor de azil. În primele 11 luni ale acestui an, Agenţia europeană pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex) a înregistrat peste 355.000 de treceri ale frontierelor externe ale UE, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut. Numărul cererilor de azil ar putea depăşi 1 milion la finalul lui 2023, conform Agenţiei europene pentru azil.

Reforma sistemului european de azil şi migraţie s-a aflat pe agenda UE încă din 2015, când în blocul comunitar au ajuns un număr record de migranţi. Precedenta propunere de reformă a înregistrat un eşec, în 2016.

Acordul politic va trebui să fie aprobat oficial de Consiliu şi de Parlamentul European. Obiectivul este o adoptare finală a ansamblului textelor înaintea alegerilor europene din iunie 2024, în contextul în care chestiunea migraţiei acaparează dezbaterea politică în numeroase ţări europene, pe fondul ascensiunii partidelor extremiste de dreapta şi a formaţiunilor populiste.

Reforma suscită totuşi critici din partea organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului. Cincizeci de ONG-uri, printre care Amnesty International, Oxfam, Caritas şi Save the Children, au semnat luni o scrisoare deschisă în care trag un semnal de alarmă asupra riscului ca acest pact privind migraţia şi azilul să conducă la ''un sistem prost conceput, costisitor şi crud'', transmite Agerpres.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket
Mamele cu vârsta sub 15 ani, din Uniunea Europeană, provin din România în proporţie de 45%
Parlamentul European
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I și-a anunțat candidatura pentru Parlamentul European
Dumitru - Mitică - Dragomir
Dumitru Dragomir nu-i plânge de milă lui Irinel Columbeanu, ajuns la azil: "Eu încărcam roabe...
Dmitrij Medveděv, premiér, politik
Medvedev spune că rezoluţia PE privind aurul românesc este o „obrăznicie” şi că UE „nu poate...
Te-ar putea interesa și
Parlamentul European
PE a adoptat o rezoluţie prin care cere Federaţiei Ruse să returneze integral României...
Maia Sandu
Maia Sandu, la 2 ani de când Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE: "Mai avem...
Luminiţa Odobescu (2)
Luminiţa Odobescu: România susţine adoptarea unui nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Flags,Of,Hungary,Ukraine,And,European,Union,Waving,On,Pole
Financial Times: UE va sabota economia Ungariei dacă Budapesta blochează acordarea unui nou...
Partenerii noștri
Digi24 O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut că îi livrează mâncare și a împușcat-o
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale...
DigiSport ”Zi ceva pe live, Crețule!”. Cum a reacționat fundașul FCSB-ului la cerința lui Octavian Popescu
”Zi ceva pe live, Crețule!”. Cum a reacționat fundașul FCSB-ului la...
PeRoz O femeie a cerut ajutor pe internet pentru a-l găsi pe soțul care a plecat brusc și a dispărut fără urmă. Ce a urmat a uimit-o și pe ea
O femeie a cerut ajutor pe internet pentru a-l găsi pe soțul care a plecat...
Film Now Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, fotogriată pe tocuri în Malibu, alături de o prietenă. Actrița pare într-o formă de invidiat
Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, fotogriată pe...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Jon Bon Jovi, adevărul despre provocările din căsnicia lui de 35 de ani: „Nu am fost vreun sfânt”
Jon Bon Jovi, adevărul despre provocările din căsnicia lui de 35 de ani...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
salcie
De ce se duce salcie la biserică în Duminca Floriilor
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
donald trump si Kristi Noem
Kristi Noem, posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump, povestește în cartea de memorii cum...
canotaj romania
Bronz la Campionatele Europene de Canotaj 2024 pentru echipajul de 8+1 masculin. Trei medalii...
David Popovici
David Popovici și-a luat pauză de la facultate pentru a se dedica 100% pregătirii pentru JO de...
Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc
O medalie de aur și una de argint pentru România la Campionatul European de Canotaj