Acum la Digi FM TIESTO - All nighter (BEATMIX)

Femeia-soldat salvată de armata israeliană din Gaza a oferit informații vitale ce vor fi folosite în operațiuni viitoare

Ori Megidish
Ori Megidish, în mijlocul familiei sale, după ce a fost salvată din mâinile Hamas. / Foto: Profimedia

Armata israeliană îşi va continua eforturile de eliberare a celor 238 de ostatici deţinuţi de Hamas şi de alte grupări teroriste din Fâşia Gaza, după ce, într-o operaţiune desfăşurată peste noapte, a reuşit să o salveze pe Ori Megidish, membră a forţelor de apărare israeliene (IDF), care a oferit informaţii utile despre captivitatea ei, relatează The Times of Israel.

"Aş dori să transmit un mesaj ostaticilor şi familiilor lor: Noi - IDF şi Shin Bet (serviciul de securitate internă - n.r.) - suntem cu toţii obligaţi, avem obligaţia morală de a-i readuce acasă pe toţi ostaticii", a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari.

El a precizat că, după ce a fost salvată, Megidish s-a întâlnit cu şeful Statului Major al IDF, generalul-locotenent Herzi Halevi, şi cu şeful Shin Bet, Ronen Bar, întâlnirea fiind descrisă ca "foarte emoţionantă".

Hagari a mai spus că Megidish a reuşit să îşi amintească tot ce a văzut în Fâşia Gaza, ceea ce, potrivit lui, poate fi folosit în operaţiuni viitoare, scrie news.ro.

Referitor la înregistrarea video a Hamas difuzată luni, în care apar trei ostatice israeliene care îl critică pe premierul Benjamin Netanyahu, Hagari a comentat că gruparea teroristă foloseşte "teroarea psihologică" împotriva Israelului. "Şi tocmai din această cauză, trebuie să dăm dovadă de forţă şi calm. Nu trebuie să intrăm în jocurile psihice ale Hamas. În acest fel vom reuşi să o învingem", a punctat el.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
Ismail Haniyeh
Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o...
The Weeknd/ Profimedia
The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza
Benjamin Netanyahu / foto Profimedia
Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără acord!”
Sophie, ducesa de Edinburgh
Ducesa Sophie, cumnata regelui Charles, primul membru al familiei regale care merge în...
Te-ar putea interesa și
Debris left behind after Israeli forces' withdrawal from Gaza City
UE cere anchetă independentă asupra gropilor comune descoperite în spitalele din Fâşia Gaza
Volodymyr Zelensky
Zelenski restricţionează cazinourile online pentru a reduce dependenţa soldaţilor de jocurile...
razboi ucraina
Există informații că situația de pe frontul ucrainean se va înrăutăți într-o lună: "Vor exista...
FOTOMONTAGE, Fahnen von Israel und dem Iran auf gebrochenem Grund, Eskalation im Nahost-Konflikt *** PHOTOMONTAGE, Flags of Israel and Iran on broken ground, Escalation in the Middle East conflict
Israelul a atacat Iranul - surse SUA. Drone, raportate în zona Isfahan
Partenerii noștri
Digi24 Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara...
DigiSport Ce nebunie! Leverkusen a egalat în minutul 90+7 și a stabilit un record absolut de invincibilitate
Ce nebunie! Leverkusen a egalat în minutul 90+7 și a stabilit un record...
PeRoz Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer: „Este o luptă grea în care nu există învinși!”
Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu a anunțat că a fost...
Film Now Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de de doi dintre foștii iubiți la premiera celui mai nou film al ei
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Medicul care l-a operat pe Florin Piersic a rupt tăcerea! Ce a găsit, de fapt, în corpul marelui actor
Medicul care l-a operat pe Florin Piersic a rupt tăcerea! Ce a găsit, de...
ProFM Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
vlad oprea
Primarul din Sinaia neagă acuzațiile de corupție și abuz de putere: "Totul e o făcătură...
New York, United States. 01st May, 2024. Robert F. Kennedy Jr. speaking at a press conference in Brooklyn, New York City. Credit: SOPA Images Limited/Alamy Live News
Robert F. Kennedy Jr., candidat la preşedinţia SUA, s-a confruntat cu grave probleme de...
PREMIUM EXCLUSIVE: Barron Trump seen with his mother Melania in June, 2023, as father Donald’s campaign team accuse a judge for trying to prevent the former president from attending his son's high-school graduation
Barron Trump, fiul cel mic al lui Donald Trump, se pregătește să intre în arena politică. Ce...
Accident în Snagov, după amplasarea limitatorului de viteză inteligent/ Foto: Captură video Facebook
Accident în Snagov, după amplasarea limitatorului de viteză inteligent. Șoferul susține că s-a...