Acum la Digi FM Marius Dobre Benson Boone - Beautiful Things

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume, profit de peste 100 de miliarde de dolari în primul trimestru al anului

Money,In,A,Man's,Hand,Against,The,Background,Of,The
Norvegia, fond suvern investiții. Foto: Shutterstock

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume, în condiţiile în care deţine active de peste 1.600 miliarde de dolari, a raportat joi un profit de 1.200 de miliarde de coroane norvegiene (109 miliarde de dolari) pentru primul trimestru al acestui an, impulsionat de avansul cotaţiilor companiilor de tehnologie, transmite Reuters.

În perioada ianuarie-martie 2024, randamentul general al investiţiilor fondului a fost unul de 6,3%. Însă investiţiile în acţiuni au avut un randament de 9,1%.

"Investiţiile în acţiuni au avut un randament foarte puternic în primul trimestru, în special în sectorul tehnologiei", a declarat directorul general adjunct al fondului Trond Grande.

Profitul de 1.200 de miliarde de coroane din primul trimestru al acestui an este mai mare decât cel de 893 miliarde de coroane înregistrat în primul trimestru al anului trecut.

Fondul colectează veniturile generate de statul norvegian din producţia de petrol şi gaze, pe care le investeşte în acţiuni, obligaţiuni, proprietăţi imobiliare şi proiecte regenerabile din străinatate. La finele lunii martie 2024, 72,1% din activele fondului erau investite în acţiuni, 26% în instrumente cu venit fix, 1,8% în imobiliare şi 0,1% în infrastructuri din domeniul energiilor regenerabile, arată Agerpres.

Fondul suveran este gestionat de Banca Norvegiei şi deţine acţiuni la aproximativ 8.900 de companii din întreaga lume, controlând 1,5% din toate acţiunile listate la nivel mondial. Înfiinţat în 1996, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei deţine echivalentul a 283.000 de dolari pentru fiecare bărbat, femeie şi copil din Norvegia.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Partenerii noștri
Digi24 Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un...
DigiSport OUT până în 2025! Lovitura primită de Barcelona și un alt club în același timp
OUT până în 2025! Lovitura primită de Barcelona și un alt club în același...
PeRoz Reese Witherspoon, în șort de sport, necoafată și nemachiată, într-o zi oarecare. Bucuroasă ca un copil după o întâlnire specială
Reese Witherspoon, în șort de sport, necoafată și nemachiată, într-o zi...
Film Now Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la înălțime
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar...
Digi World Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci
Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care...
ProFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă
Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
mama-fiica
Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte. Pot lucra doar...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Cătălin Bordea/ Foto: Instagram
De ce nu mai vrea Cătălin Bordea să meargă în Vama Veche de 1 Mai: „Interacțiunea cu femei...
Papa Francisc
Papa Francisc condamnă industria de armament: "E groaznic să câștigi bani din moarte"
jandarmerie-facebook
Un adolescent de 16 ani, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a lovit un jandarm cu...
O stradă s-a surpat în orașul Slănic/ Sursa foto: DSU
Cauzele surpării străzii din Slănic, făcute publice. Cei 42 de oameni evacuați de o săptămână...