Acum la Digi FM LIVE - ON AIR

Grecia va rambursa anticipat o parte din împrumuturile oferite de statele din zona euro

Stacks,Of,Bright,Golden,Coins,On,The,Background,Of,Flag
Grecia, economie. Shutterstock

Grecia va rambursa luna viitoare, înainte de scadenţă, împrumuturi în valoare de 5,3 miliarde de euro acordate de ţările din zona euro în cadrul primului pachet de asistenţă financiară, iar autorităţile de la Atena speră să repete mişcarea în 2024, au declarat marţi pentru Reuters mai mulţi oficiali din Ministerul elen de Finanţe.

Ţările din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional au acordat Greciei împrumuturi cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro, în perioada crizei datoriilor, care a început în 2009 şi a durat aproximativ un deceniu. Cel de-al treilea pachet de asistenţă financiară acordat Greciei a expirat în 2018.

"În data de 15 decembrie vom rambursa, anticipat, credite în valoare de 5,3 miliarde de euro către ţările din zona euro", a dezvăluit un oficial din Ministerul elen de Finanţe, adăugând că este vorba de împrumuturi care urmau să ajungă la maturitate în 2024 şi 2025, informează Agerpres care citează Reuters.

În cursul acestui an, Grecia şi-a redobândit un rating suveran de tip investment grade (-recomandat pentru investiţii-nr.) după 13 ani în care a fost retrogradată în categoria "junk".

Anul trecut, Grecia a rambursat creditele acordate de FMI, care între 2010 şi 2014 i-a furnizat împrumuturi în valoare de 28 de miliarde de euro, cu doi ani înainte ca împrumuturile să ajungă la termen. De asemenea, Grecia a rambursat anticipat împrumuturi în valoare de 2,7 miliarde de euro către partenerii din zona euro, în cadrul eforturilor de a îmbunătăţi sustenabilitatea datoriei, şi speră să continue pe acelaşi drum în 2024.

"Am putea rambursa anticipat şi mai multe împrumuturi bilaterale în cursul anului următor" a spus un al doilea oficial din Ministerul elen al Finanţelor, fără a oferi detalii cu privire la sume sau calendar.

În total, ţările din zona euro au împrumutat Greciei 53 de miliarde de euro cu prilejul primul pachet de asistenţă financiară, cu maturităţi care se prelungesc până în 2041. Odată cu plăţile preconizate pentru finalul acestui an, Grecia va rambursa împrumuturi în valoare de 13 miliarde de euro.

După ce a pus capăt asistenţei financiare în 2018, Grecia s-a bazat în exclusivitate pe pieţele de obligaţiuni pentru a-şi acoperi nevoile de finanţare. Autorităţile de la Atena intenţionează să împrumute şapte miliarde de euro de pe piaţă în 2024.

Grecia are în prezent o rezervă de lichiditate de peste 35 de miliarde de euro graţie unor venituri peste aşteptări din taxe, creşterii economice solide şi surplusurilor bugetare primare.

În 2024, Grecia ar urma să înregistreze o creştere economică de 2,9%, după un avans de 2,4% în acest an, dublu faţă de media din zona euro. De asemenea, autorităţile de la Atena mizează anul viitor pe un surplus bugetar primar de 2,1% din PIB graţie investiţiilor mai mari şi veniturilor solide din turism.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
vreme finlanda, grecia
Vremea ciudată de la sfârșit de aprilie a adus zăpadă de 20 cm la Helsinki și un nor de praf...
praf saharian Atena profimedia-0867329123
Cerul Greciei, colorat portocaliu de praful saharian
Unrecognizable,Female,Puts,Out,A,50,And,20,Euro,Banknote
Bulgaria, pe cale să amâne aderarea la zona euro. Inflația pune piedici adoptării monedei
Mary Mina este „Marea Preoteasă” care a aprins flacăra olimpică/ Profimedia
Cine e „Marea Preoteasă”, actrița care a aprins flacăra olimpică. Ceremonia a avut loc...
Te-ar putea interesa și
mae
Atenţionare MAE: Risc ridicat de incendii forestiere în Grecia
Prima căsătorie între persoane de acelaşi sex din Grecia a avut loc sub protecţia poliţiei/ Shutterstock
Prima căsătorie între persoane de acelaşi sex din Grecia a avut loc sub protecţia poliţiei
Erdem Ready to wear fall winter 2024/25LONDON february 2024
Val de furie în Grecia, după ce o prezentare de modă s-a desfășurat în faţa frizelor din...
Big,Waving,Realistic,National,Colorful,Flag,Of,Greece,And,Rainbow
Grecia, prima ţară majoritar ortodoxă care legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander într-un lansator-momâie lăsat de ucraineni în câmp
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă...
DigiSport FCSB - CFR Cluj 0-1. Foarfeca lui Otele a decis meciul la care "roș-albaștrii" au fost încoronați campioni
FCSB - CFR Cluj 0-1. Foarfeca lui Otele a decis meciul la care...
PeRoz Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 
Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani...
Film Now Orlando Bloom, adevărul despre singurul rol pe care nu a vrut să-l joace: „Mi-am șters filmul din minte”
Orlando Bloom, adevărul despre singurul rol pe care nu a vrut să-l joace...
Digi World Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a...
Stirile Kanal D Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul Tămăduirii într-un loc considerat de ei miraculos. Unde se află lăcașul de cult?
Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul...
ProFM Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți. Ce a postat pe Instagram celebra artistă
Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Eurovision 2024/ Shutterstock
Finala concursului Eurovision 2024 de la Malmo. Protestatarii scandează în faţa arenei cerând...
Starlink/ Shutterstock
Starlink, reţeaua de internet pe care se bazează Ucraina, se confruntă cu dificultăţi tehnice...
Emmaneul M
Emmanuel Macron, despre conflictul din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război”
Protest în faţa Palatului Cotroceni/ Foto: Captură video Facebook
Protest în faţa Palatului Cotroceni. Manifestanţii afişează un banner cu mesaj critic la...