Acum la Digi FM LOU BEGA - Mambo no. 5

Putin va vizita Turcia după alegerile prezidenţiale din Rusia

Russia Putin Hero Gold Medals Presentation
Vladimir Putin. Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita Turcia şi va purta discuţii cu omologul turc Recep Tayyip Erdogan, undeva după alegerile prezidenţiale din 15-17 martie din Federaţia Rusă, a informat luni Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că agendele ambilor lideri sunt mult prea încărcate pentru a se întâlni în persoană înainte de alegeri, transmite Reuters, arată Agerpres.

Totodată, după cum au informat autorităţile turce, preluate de EFE, Putin l-a sunat luni pe Erdogan pentru a-l felicita cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani.

În cadrul convorbirii telefonice, Putin i-a mulţumit lui Erdogan pentru "contribuţia sa la progresul relaţiilor dintre Turcia şi Rusia pe o bază amicală", a transmis biroul Preşedinţiei turce într-un comunicat.

Erdogan se află la conducerea Turciei din 2002, mai întâi ca prim-ministru şi apoi ca preşedinte.

În noiembrie 2015, două avioane de luptă turce au doborât un avion de luptă rus în Siria, unde cele două ţări susţin tabere opuse în conflict, Rusia sprijinind regimul preşedintelui Bashar al-Assad, iar Erdogan, grupurile de opoziţie.

Acest eveniment a deschis o criză politică şi diplomatică ce a fost rezolvată rapid după scuze repetate din partea lui Erdogan.

De atunci cei doi lideri au menţinut o relaţie strânsă şi s-au întâlnit de mai multe ori de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu doi ani.

Turcia este, alături de Ungaria, singura ţară dintre cei 31 de membri ai NATO care nu a trimis ajutoare militare Ucrainei pentru a-i permite să se apere de agresiunea rusă.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
World Youth Festival on the Federal Territory "Sirius". Open dialogue as part of the educational marathon "Znanie. First" "Image of Russia: reality and imposed stereotypes."
Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din...
mama lui aleksei navalnii (3)
Preotul rus care a ţinut slujba de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie...
razboi ucraina
Există informații că situația de pe frontul ucrainean se va înrăutăți într-o lună: "Vor exista...
Female,Hand,Holding,House,Key,real,Estate,Agent.
Est-europenii încep să-și cumpere proprietăți în Occident, în timp ce Putin intensifică...
Te-ar putea interesa și
profimedia-0864596312
Moscova îndeamnă la „reţinere” după loviturile aeriene ale Iranului împotriva Israelului
Evghenia Guţul
Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăziei, se află la Moscova: „Rusia a salvat din nou poporul...
Pope Francis leads the general audience at Paul VI Audience Hall
Papa Francisc, un nou apel la pace în Ucraina şi Orientul Mijlociu: „Să se oprească şi să...
Volodymyr Zelensky
Washington Post: Fără nicio cale de ieşire dintr-un război care merge tot mai prost, opţiunile...
Partenerii noștri
Digi24 O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica a făcut infarct când a auzit și a murit și ea
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica a...
DigiSport Borna atinsă de Jude Bellingham la meciul Bayern Munchen - Real Madrid. Doar Cesc Fabregas a mai atins numărul
Borna atinsă de Jude Bellingham la meciul Bayern Munchen - Real Madrid...
PeRoz Fiica lui Irinel Columbeanu vine în România să-și viziteze tatăl. Fostul milionar a confirmat totul: „Mi-a cerut o procură”
Fiica lui Irinel Columbeanu vine în România să-și viziteze tatăl. Fostul...
Film Now Sharon Stone, strălucitoare într-o rochie care i-a îmbrățișat silueta impecabilă, alături de bunul ei prieten Jeff Bridges. Actorul, premiat pentru întreaga sa carieră
Sharon Stone, strălucitoare într-o rochie care i-a îmbrățișat silueta...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM CRBL, declarații neașteptate după divorțul de Elena: „E bine ca bărbat singur!” În ce relații au rămas după separare
CRBL, declarații neașteptate după divorțul de Elena: „E bine ca bărbat...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Bucharest,,Romania,-,April,17,,2021:,Details,With,The,Romanian
Guvernul a decis construirea unui pod rutier peste Tisa, la granița dintre...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
printul paul si printesa lia
Prințul Paul, în arest preventiv în Malta până în 9 mai. Eliberarea pe cauțiune a fost respinsă
Loterie/ Shutterstock
Un imigrant diagnosticat cu cancer a câştigat 1,3 miliarde de dolari la o loterie din Statele...
Studenţii pro-palestinieni de la Universitatea Columbia au ocupat o clădire a campusului/ Profimedia
Studenţii pro-palestinieni de la Universitatea Columbia au ocupat o clădire a campusului
România, Billie Jean Cup
România și-a aflat adversara din optimile Billie Jean King Cup