Acum la Digi FM Ramon Cotizo DIDO - White flag

The Weeknd, primul rol principal într-un lungmetraj. Va juca alături de Jenna Ortega din serialul "Wednesday"

The Weeknd
The Weeknd / Foto: Profimedia

Cântăreţul canadian The Weeknd va interpreta primul său rol principal într-un lungmetraj ce va fi realizat pentru marile ecrane. Starul R&B este totodată coscenarist şi producător al acestui proiect cinematografic, informează Variety.

Viitorul film, al cărui titlu nu este cunoscut şi despre care nu se cunosc informaţii referitoare la intriga şi genul căruia îi aparţine, va fi regizat de Trey Edward Shults, cineastul aflat în spatele unor producţii precum "Waves" şi "It Comes at Night".

Indiferent dacă noua producţie va fi o comedie, o dramă, un film de aventuri sau un musical, distribuţia sa beneficiază de actori care s-au remarcat în perioada recentă. Alături de The Weeknd, în acest film vor juca Jenna Ortega, protagonista serialului "Wednesday", şi Barry Keoghan, nominalizat în acest an la premiul Oscar pentru rolul secundar din filmul "The Banshees of Inisherin".

jenna ortega

Directorul de imagine va fi Chayse Irvin, iar compozitorul şi producătorul OPN (al cărui nume real este Daniel Lopatin) va compune coloana sonoră a peliculei, alături de The Weeknd. În trecut, OPN a compus coloanele sonore pentru "Good Time" şi "Uncut Gems" - în care The Weeknd a avut o scurtă apariţie episodică.

Cântăreţul The Weeknd va interpreta un rol principal şi în mult aşteptatul serial "The Idol", în care apare alături de Lily Rose Deep.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
The Weeknd/ Profimedia
The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza
Accident pe platoul de filmare al peliculei lui Eddie Murphy/ Profimedia
Accident pe platoul de filmare al peliculei lui Eddie Murphy. Mai mulţi membri ai echipei au...
Sebastian Stan
Sebastian Stan, în pielea lui Donald Trump, înainte ca acesta să fie vedetă și președinte...
wednesday
Al doilea sezon al serialului "Wednesday" va fi mai întunecat: "Un pic mai mult horror". Unde...
Te-ar putea interesa și
grogu baby yoda
Baby Yoda ajunge pe marele ecran. Grogu va avea un film dedicat lui în universul "Star Wars"
The Weeknd
The Weeknd a donat 2,5 milioane de dolari pentru oamenii din Gaza. Patru milioane de mese vor...
filmul libertate
Filmul "Libertate", regizat de Tudor Giurgiu, selecționat în festivaluri europene și din SUA
taylor swift
Fenomenul Taylor Swift. Și-a lansat filmul-concert mai devreme, în urma cererii extrem de mari...
Partenerii noștri
Digi24 Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate de decizia Kremlinului
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista...
DigiSport De la naționala Irlandei, la ”locul 6 în România”. Jurnaliștii britanici, surprinși că Neil Lennon a ales-o pe Rapid
De la naționala Irlandei, la ”locul 6 în România”. Jurnaliștii britanici...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Jason Momoa s-a afișat cu noua iubită, după divorțul de Lisa Bonet: "Mi amor". Cine este femeia care i-a cucerit iremediabil inima
Jason Momoa s-a afișat cu noua iubită, după divorțul de Lisa Bonet: "Mi...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
florin-roman-lovit
Bătaie pe holurile Parlamentului. Deputat lovit în față cu genunchiul de un alt parlamentar
Catalin Bordea2
MENTORII, primul film produs de UNTOLD Universe
Dan Negru și Florin Piersic/ Foto: Facebook
Promisiunea inedită pe care i-a făcut-o Dan Negru lui Florin Piersic: „I-am adus un tort...
Cutremur/ Shutterstock
Cutremure în regiunea Napoli. Seismele, de o intensitate inedită în ultimii 40 de ani, nu au...