Acum la Digi FM Audienta nationalã LEONY - SomewhereinBetween

Volodimir Zelenski: „Vreau ca Vladimir Putin să-şi petreacă restul vieţii într-o pivniţă cu o găleată în loc de toaletă”

zelenski putin
Volodimir Zelenski, Vladimir Putin / Foto: Profimedia

Volodimir Zelenski spune că își dorește ca Vladimir Putin să-și petreacă restul vieții într-o pivniţă fără toaletă. Președintele ucrainean a reacționat în urma unei vizite într-un sat ai cărui locuitori au fost închiși de soldații ruși în subsolul unei școli.

Potrivit lui Zelenski, 11 persoane au murit în subsolul unei şcoli cu un spaţiu de mai puţin de 200 de metri pătrați. 367 din cei circa 400 de locuitori ai satului Iahidne, din nordul Ucrainei, au fost închişi timp de 27 de zile în martie 2022.

„Toţi aceşti oameni stăteau într-un întuneric total, aşteptând revenirea ucrainenilor. Ei au scris pe ziduri numele celor care au murit şi datele pentru a nu-i uita. Şi copiii au inscripţionat cuvintele imnului ucrainean”, a declarat șeful statului ucrainean în timpul unei ceremonii în acest sat din regiunea Cernihiv, unde a fost însoţit de vicecancelarul german Robert Habeck.

„După ce am văzut asta, vreau ca preşedintele rus să-şi petreacă restul vieţii într-o pivniţă cu o găleată în loc de toaletă”, a spus Zelenski, citat de AFP și Agerpres.

Pe de altă parte, președintele ucrainean a promis eliberarea întregii sale țări de ocupanții ruși.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
volodimir zelenski - president.gov.ua
Zelenski îşi amână călătoriile în străinătate, din cauza situaţiei tensionate de pe front...
Russian President Putin Meets with Defense Minister Sergei Shoigu
Putin l-a înlocuit pe ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, cu un economist civil
Russian army shells Kharkiv again, Harkiv, Ukraive - 11 Jan 2024
Ofensiva Rusiei în Harkov: Ucraina recunoaște "succese tactice" rusești, Moscova anunță...
Mihail Mişustin și Vladimir Putin/ Profimedia
Cine este Mihail Mişustin şi ce înseamnă dacă Putin a ales să-l menţină în fruntea guvernului...
Te-ar putea interesa și
Iulia Navalnaia
Văduva lui Navanîi îl cataloghează în termeni duri pe Putin, aflat la al cincilea mandat de...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”, filmate cu camera ascunsă...
putin (7)
Vladimir Putin depune jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Rusiei
putin (8)
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere...
Partenerii noștri
Digi24 Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman a fost surprins de camerele din Parlament
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin...
DigiSport Dan Petrescu i-a găsit înlocuitor lui Cristi Manea. Jurnaliștii kosovari au aflat când va ajunge jucătorul la Cluj
Dan Petrescu i-a găsit înlocuitor lui Cristi Manea. Jurnaliștii kosovari...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Sebastian Stan, 8 minute de ovații la Cannes 2024. Românul s-a fâstâcit ca un copil în timpul aplauzelor pentru rolul lui Donald Trump
Sebastian Stan, 8 minute de ovații la Cannes 2024. Românul s-a fâstâcit ca...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
regizorul Emanuel Pârvu și producătoarea Miruna Berescu
3 Kilometri Până la Capătul Lumii. Descoperă povestea din spatele filmului românesc care a...
istanbul
Românii vor putea intra în Turcia doar cu buletinul. De când se aplică decizia
Asma al-Assad (2)
Asma al-Assad, prima doamnă a Siriei, diagnosticată cu leucemie. Acum cinci ani a luptat cu...
florin-roman-lovit
Bătaie pe holurile Parlamentului. Deputat lovit în față cu genunchiul de un alt parlamentar