Acum la Digi FM LAURYN HILL - Doo Wop (That Thing)

Financial Times critică UE pentru lipsa de susținere față de societatea civilă din România

Financial Times

Ziarul Financial Times critică Uniunea Europeană pentru atitudinea de „lașitate” în fața regimurilor autoritare, inclusiv a celui din România. Într-un editorial, jurnaliștii britanici scriu despre protestele din Piața Victoriei și remarcă lipsa de susținere manifestată de Bruxelles față de societatea civilă de la noi. 

Dedicarea blocului european față de valori este cu jumătate de măsură. În weekend, zeci de mii de români au ieșit în stradă în capitala București pentru a protesta contra corupției și nepotismului care-și fac de cap. Societatea civilă și-ar dori un sprijin puternic, însă blocul pare reticent să se ia la luptă cu acest flagel vechi de decenii, care a paralizat instituțiile statului român, notează autoarea Judy Dempsey, redactor-șef al publicației Strategic Europe.

Reacția Comisiei Europene față de ce s-a întâmplat în România, week-end-ul trecut, a fost una extrem de slabă și a venit cu mare întârziere. Abia marți, după patru zile de la manifestațiile din București, un purtător de cuvânt a declarat doar că „violența nu poate fi niciodată o soluție în politică”.

Cei de la Financial Times critică dur și poziția blocului comunitar față de Ungaria: „Uniunea Europeană a fost rușinos de ineficientă. Iar Partidul Popular European refuză să expulzeze din rândurile sale partidul de dreapta Fidesz al premierului Viktor Orban, de teamă că astfel nu va mai fi cel mai mare grup din parlament după alegerile de anul viitor”. 

Regimurile autoritare și liderii populiști din Europa își consolidează poziția din cauza lașității UE. Pe de altă parte, activiștii care încă mai privesc Europa ca pe un gardian al valorilor și al bunului simț nu sunt singurii perdanți. UE însăși își pune în pericol tocmai acele principii pe baza cărora a fost clădită, își încheie autoarea articolul.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Panoramic,Aerial,View,Of,Gran,Via,,Main,Shopping,Street,In
Spania va elimina „vizele de aur” pe care le acordă investitorilor imobiliari străini. Cine a...
Cumpărături/ Shutterstock
Economia României a crescut cu 2,1% în 2023, sub estimările CE și FMI
drapel steag ue uniunea europeana profimedia
Comisia Europeană avertizează România că întârzierea reformelor pune în pericol fondurile din...
Dmitrij Medveděv, premiér, politik
Medvedev spune că rezoluţia PE privind aurul românesc este o „obrăznicie” şi că UE „nu poate...
Te-ar putea interesa și
EPP 2024 Congress, plenary session, day one, Bucharest, Romania - 06 Mar 2024
Ursula von der Leyen, desemnată candidata popularilor europeni pentru preşedinţia Comisiei...
Maia Sandu
Maia Sandu, la 2 ani de când Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE: "Mai avem...
Victoria Beckham
Prezentarea de modă a Victoriei Beckham, perturbată de activiștii PETA: "Trăiască pielea...
Brussels,belgium-02252021,:,Ursula,Von,Der,Leyen,During,The,Press,Conference
Ursula von der Leyen a anunţat că va candida pentru încă un mandat la conducerea Comisiei...
Partenerii noștri
Digi24 O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
DigiSport Gigi Becali a văzut că Florinel Coman s-a accidentat și a reacționat: ”Să vă mint?”
Gigi Becali a văzut că Florinel Coman s-a accidentat și a reacționat: ”Să...
PeRoz A călătorit 1.852 de kilometri ca să se întâlnească cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, dar el nu a apărut: „M-a păcălit”
A călătorit 1.852 de kilometri ca să se întâlnească cu un bărbat pe care...
Film Now De ce nu și-a dorit regizorul James Cameron o piesă în "Titanic". Nici Celine Dion nu a vrut inițial să cânte "My Heart Will Go On"
De ce nu și-a dorit regizorul James Cameron o piesă în "Titanic". Nici...
Digi World Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu...
ProFM Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3 săptămâni"
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
vreme finlanda, grecia
Vremea ciudată de la sfârșit de aprilie a adus zăpadă de 20 cm la Helsinki...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Accident pe platoul de filmare al peliculei lui Eddie Murphy/ Profimedia
Accident pe platoul de filmare al peliculei lui Eddie Murphy. Mai mulţi membri ai echipei au...
dinu maxer, damian draghici, smiley
Dinu Maxer, supărat după ce Smiley și Damian Drăghici au lansat piesa "S-a furat mireasa": "Mă...
Hand,Hold,A,Slice,Of,Bread,Over,Sky,Background.,Color
Insecuritatea alimentară s-a agravat în 2023. Aproape 282 de milioane de oameni au avut nevoie...
Daniel Băluță
Daniel Băluţă: „Voi fi şeful campaniei viitorului primar al Capitalei, Gabrielei Firea. M-am...