Acum la Digi FM JAY-Z FEAT BEYONCE - Bonnie - Clyde

Fostul finanţator și fondator al Untold: „Ortodoxia m-a învăţat să fiu eu”

sorin gadola
Foto: Facebook Arhiepiscopia Tomisului

Sorin Gadola, fostul finanţator și fondator al marelui festival Untold, a ales calea spiritualităţii. El a participat la o conferinţă despre „Întoarcerea la Hristos“, organizată de Biserica Tomisului.

Cei care au vorbit la conferinţa „Întoarcerea la Hristos“ au fost trei „convertiţi“. Protosinghelul Ilarion Dan, stareţul Mănăstirii Crucea (fost director de bancă), preotul Cezar Axinte de la Biserica Tinerilor din Mamaia (fost avocat) şi Sorin Gadola, prezentat ca fondatorul Untold, au discutat pe diferite teme legate de încercări, provocări, voinţă, demoni, sănătate şi iubire, scrie adevarul.ro.

Gadola a mărturisit că ortodoxia l-a făcut să se descopere, după o tinereţe zbuciumată: „Ortodoxia m-a învăţat să fiu eu. Cum sunt, cu bune, cu rele, să mă duc“.

El şi-a împărtăşit astfel mirarea şi nemulţumirea legat de prefăcătoria unor pretins-credincioşi, care se comportă ca nişte cuvioşi doar în prezenţa duhovnicului, apoi redevin ei înşişi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Untold
Votează UNTOLD în clasamentul Top 100 Festivals
Global Citizen's Power Our Planet: Live in Paris
Lenny Kravitz, legenda rock, vine la UNTOLD 2024 cu un show unic!
David Guetta si sotia
David Guetta și Jessica Ledon sunt părinți! Pentru a patra oară DJ-ul numărul 1 al lumii...
IPS Teodosie
ÎPS Teodosie, după ce Sfântul Sinod l-a găsit vinovat de ”răzvrătire, indisciplină şi presiune...
Te-ar putea interesa și
Arhiepiscopia Tomisului
Arhiepiscopia Tomisului instituie trei zile de post şi rugăciune pentru "pace, rânduială şi...
Untold 2023
Co-fondatorii Untold, Edy Chereji si Bogdan Rădulescu, preiau conducerea grupului Untold...
METAMORPHOSIS by UNTOLD 2023 222
Record absolut pentru bradul UNTOLD la cel mai mare eveniment caritabil al anului
Untold
UNTOLD participă la ediția 2023 a Festivalului Brazilor de Crăciun
Partenerii noștri
Digi24 Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații...
DigiSport Almeria - Barcelona 0-2. Victorie facilă și catalanii își consolidează locul doi în La Liga
Almeria - Barcelona 0-2. Victorie facilă și catalanii își consolidează...
PeRoz E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează pe soția lui și cum a reacționat actorul când l-a văzut
E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează...
Film Now Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu au reușit să facă lucrurile să funcționeze între ei!”
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu goală, ce apariție e asta?”
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Fico
Măsurile de securitate pentru protecţia premierului Fico, criticate de experţi după tentativa...
tuse
112 cazuri de tuse convulsivă în primele 4 luni ale anului, în România, față de 16 în tot anul...
Baby Lasagna
Baby Lasagna, locul 2 la Eurovision 2024, donează premiul de 50.000 de euro oferit de guvernul...
irinel columbeanu
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”