Acum la Digi FM Digi FM Benson Boone - Beautiful Things

Incendiu puternic la un magazin şi o fostă hală de producţie, lângă Deva. Peste 600 de metri pătraţi din acoperiş au fost distruși de flăcări

Bucharest,,Romania,-,October,18,,2022:,Romanian,Firefighters,(pompieri),During
Pompieri. Shutterstock

Peste 600 de metri pătraţi din acoperişul unui magazin şi al unei foste hale de producţie au fost distruşi de flăcări într-un incendiu violent care a izbucnit marţi dimineaţa în satul Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, pentru stingerea focului pompierii intervenind cu cinci autospeciale de mare şi medie capacitate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, incendiul s-a manifestat iniţial la magazin, care era construit în prelungirea halei de producţie oprită de mai mult timp, după care s-a extins cu repeziciune, relatează Agerpres.

"De la magazin focul s-a extins la acoperişul întregii hale, de peste 600 mp. Pentru că era pericol iminent ca flăcările să cuprindă şi o casă de locuit, aflată chiar lângă hală, pompierii au acţionat în paralel şi pentru a ţine sub control flăcările care ameninţau această construcţie", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

Iniţial la locul incendiului au intervenit pompierii Detaşamentului Deva dar, din cauza propagării rapide a flăcărilor, a fost nevoie de echipaje de sprijin cu echipaje şi autospeciale de la Detaşamentele din Hunedoara, Orăştie şi de Serviciul Voluntar pentru situaţii de Urgenţă Simeria.

Intervenţia s-a efectuat cu cinci autospeciale de stingere, de mare şi medie capacitate şi cu o autoscară pentru a acţiona de la înălţime.

"Intervenţia echipajelor de pompieri a fost dificilă atât din cauza suprafeţei foarte mari cuprinsă de flăcări, cât şi din cauza presiunii mici a apei din hidranţii aflaţi în zona de acţiune. Autospecialele au fost realimentate cu apă, de mai multe ori, de la alţi hidranţi, aflaţi la un kilometru distanţă", a precizat sursa citată.

Nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost stins. Pompierii acţionează în continuare pentru a elimina posibilele focare aflate în interiorul halei. 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
Natalia Barbu 434769414_18427155949037203_9036576447829300971_n
Eurovision 2024: Natalia Barbu reprezintă Moldova cu piesa „In The...
Flags,Of,Russia,,Ukraine,And,Britain,The,Concept,Of,Tense
Moscova ameninţă să lovească ţinte britanice în Ucraina, în cazul în...
trump (24)
Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat și a atacat...
Pe aceeași temă
O fabrică de armament din Berlin a luat foc/ Foto: X
O fabrică de armament din Berlin a luat foc, generând un nor toxic periculos. Uzina Diehl...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
O sală de jocuri din judeţul Giurgiu a ars din temelii. Poliţia a deschis dosar penal
incendiu
Incendiu la acoperişul unui bloc din Rădăuţi. Pompierii evacuează locatarii de pe două scări
Incendiu puternic la un depozit de materiale de cherestea pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei/ Foto: News.ro
Incendiu puternic la un depozit de materiale de cherestea pe o stradă din Sectorul 1 al...
Te-ar putea interesa și
Incendiu plaja Corbu/ Foto: News.ro
Incendiu la o terasă în apropierea plajei Corbu, lângă campingul de rulote. Două persoane au...
telecabina cetatea deva
Telecabina care urcă la Cetatea Devei s-a defectat după doar o zi de când a fost inaugurată cu...
incendiu centrul vechi
Incendiu puternic în Centrul Vechi din București, la podul și acoperișul unei clădiri
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la Spitalul Orăşenesc Rovinari. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate după ce a...
Partenerii noștri
Digi24 O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar...
DigiSport Radu Drăgușin nici n-a vrut să audă! Transferul pe care l-a refuzat din start
Radu Drăgușin nici n-a vrut să audă! Transferul pe care l-a refuzat din...
PeRoz "Câte coaste și-a scos?", "Cum respiră?". Val de comentarii după ce Kim Kardashian a afișat o talie ireal de subțire la Met Gala 2024
"Câte coaste și-a scos?", "Cum respiră?". Val de comentarii după ce Kim...
Film Now Demi Moore, răvășitoare la MET Gala 2024, într-o rochie cu un croi extravagant. Actrița, prima persoană care a purtat cel mai nou colier Cartier
Demi Moore, răvășitoare la MET Gala 2024, într-o rochie cu un croi...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Ce a pățit o italiancă de 69 de ani după ce s-a despărțit de iubitul român, cu 33 de ani mai tânăr. "Nu am suportat să meargă la azilul de bătrâni"
Ce a pățit o italiancă de 69 de ani după ce s-a despărțit de iubitul...
ProFM Cardi B, într-o rochie uriașă la Met Gala 2024. Artista a avut nevoie de nouă asistenți să o ajute cu trena
Cardi B, într-o rochie uriașă la Met Gala 2024. Artista a avut nevoie de...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Iulia Navalnaia
Văduva lui Navanîi îl cataloghează în termeni duri pe Putin, aflat la al cincilea mandat de...
Ion Iliescu
Ion Iliescu, mesaj către angajații SPP: „De 34 de ani, unul dintre pilonii democrației...
piersic
Florin Piersic este într-o stare bună, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca
112/ Shutterstock
Aproape 160.000 de oameni au apelat numărul de urgență 112 în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte...